Tribuna
PNL
Istorici din străinătate s-au întâlnit la Consiliul Judeţean Sibiu
Istorici din străinătate s-au întâlnit la Consiliul Judeţean Sibiu

Consiliul Judeţean Sibiu a găzduit ieri deschiderea oficială a cursurilor Şcolii de Vară „Provocările istoriei ca ştiinţă şi disciplină de învăţământ la începutul mileniului trei”, ajunsă la cea de-a treia ediţie, se arată într-un comunicat al Consiliului Judeţean Sibiu.
Evenimentul academic, care se desfăşoară la Sibiu în perioada 8–12 iulie, este organizat de Guvernul României, prin Departamentul Politici pentru relaţia cu românii de pretutindeni, Academia Română, Centrul de Studii Transilvane şi Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj. Un sprijin notabil pentru buna desfăşurare a ediţiei jubiliare a Şcolii de Vară vine şi din partea Consiliului Judeţean Sibiu şi a Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu.
La prezidiul evenimentului, alături de academicianul prof.univ.dr. Ioan-Aurel Pop, rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai” şi directorul Centrului de Studii Transilvane, prof.univ.dr. Ioan Bolovan, prorector al UBB, s-au aflat preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea, prefectul judeţului Sibiu, Ovidiu Sitterli, rectorul Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu, prof.univ.dr. Ioan Bondrea şi PS Andrei Făgărăşanu, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului.
În calitate de gazdă, Ioan Cindrea, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, a mărturisit oaspeţilor că „este o onoare pentru instituţie să contribuie la desfăşurarea acestei Şcoli de Vară şi să aibă drept invitaţi specialişti în istorie din teritoriile apropiate graniţelor României”. Ioan Cindrea şi-a manifestat convingerea că scopul ştiinţific al întâlnirii va fi realizat şi va fi dublat de descoperirea oraşului şi a judeţului Sibiu. Un prim pas pentru cunoaşterea înzestrării şi a potenţialului judeţului Sibiu l-a constituit vizionarea celui mai recent film documentar despre Sibiu, realizat de Dumitru Budrala, pe care „cursanţii” Şcolii de Vară l-au primit în dar.
La rândul său, prof.univ.dr. Ioan-Aurel Pop, care a primit recent titlul de doctor honoris causa al Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu, a spus că nu se putea găsi un loc mai bun ca Sibiul pentru găzduirea ediţiei jubiliare a Şcolii de Vară, întrucât este cel mai cunoscut oraş din  România în lume, iar judeţul Sibiu, la rândul său, este o întreagă plămădire de cultură românească, respiră multiculturalitate, fiind un loc de geneză a acestui popor. Domnia sa a mai adăugat că organizarea ~colii de Vară pentru istoricii români care vin din aproape toate regiunile din preajma ţării stă sub semnul unei mari împliniri.
Conferinţa a continuat cu prelegerile universitarilor Ioan-Aurel Pop, Sabin Luca, directorul Muzeului Naţional Brukenthal, Cornel Sigmirean, preşedintele Senatului Universităţii „Petru Maior” din Târgu Mureş.
Zilele următoare, Şcoala de Vară îi va avea ca lectori membri ai comunităţii academice sibiene, universitarii Paul Niedermaier, George Manolache, Vasile Ciobanu, Sorin Radu, Ilie Moise, Lucian Giura, Gabriela Gruber, alături de alţi invitaţi. Totodată, participanţii la Şcoala de Vară vor vizita Colegiul Naţional „Octavian Goga”, unde se vor întâlni cu profesori de istorie din Sibiu şi vor desfăşura activităţi cu caracter didactic-aplicativ, moderatori fiind profesorii de istorie Ştefan Firu, inspector general şcolar, şi Teodora Helju, inspector de specialitate la disciplina istorie.
Şcoala de Vară include şi câteva excursii pe traseele Sibiu-Răşinari-Orlat- Sibiel; Sibiu-Mediaş-Biertan-Agnita-Sibiu; Sibiu-Făgăraş-Sâmbăta de Sus-Sibiu.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Forumul German

qhouse sibiu

Palatul Brukenthal Avrig

sevis

Vacanta Eurotrip
info
publicare anunturi
Licitatie publica

accentmedia