Ion Halmaghi reprezinta portretul primei generatii sacrificate in anii de dupa instalarea puterii stalinisto–proletare in Romania, al intelectualului roman obligat sa sufere penitenta inchisorilor politice comuniste postbelice.
Ion Halmaghi s-a nascut la 20 decembrie 1918, in statul Ohio din SUA si conform legii federale este automat declarat cetatean american. In 1923 se intoarce in tara cu parintii, transilvaneni plecati la inceputul secolului al XX-lea in America la munca.
Viitorul profesor si gazetar avea sa urmeze scoala primara si liceul in Sibiu, ca apoi sa devina student al Facultatii de Litere si Filozofie din Bucuresti.
A fost combatant si ranit in razboiul din Crimeea in 1944.
Anii de dupa instaurarea dictaturii proletare au insemnat mai bine de doua decenii de anchete, munci fortate, perioada de reeducare de la Aiud sa.
In 1965 Ion Halmaghi paraseste Romania cu destinatia SUA unde redescopera libertatea pierduta in 1948 la prima arestare.
A functionat ca si cercetator, ca membru al consiliului universitar si totodata ca profesor al Universitatii din Pittsburg, Ohio.
In acelasi timp s-a afirmat in domeniul politicii internationale, al jurnalismului, devenind colaborator important al postului de radio Vocea Americii, al ziarului Cuvantul romanesc din Canada si al altor publicatii din diaspora.
Coincidenta a facut sa copilaresc la cateva case de mama sa, cu a carei familie am fost vecini de zeci de ani.
In SUA schimbasem dialoguri telefonice si scrisori cu Ion Halmaghi fara sa ne fi intalnit vreodata.
Ne-am vazut abia in 2003 la Sibiu. L-am ascultat ore in sir in evocarea Sibiului, ai anilor petrecuti ca student la Bucuresti, ai anilor de incarcerare ce surprindeau prin claritatea unei fotografii o viata indurerata, de pribeag, de idealist lovit tocmai pentru credinta in idei si in adevar.
Ion Halmaghi nu s-a plans si nu a facut nici un act de bravada prin suferintele sale. Tacerea grea de dinaintea rememorarilor era semnul ca doare amintirea colegilor, a prietenilor secerati in inchisori si in lagare.
Nu nutrea nici un sentiment de ura. Imi repeta adesea ca aceste episoade nu trebuie sa se repete in viitor.
Am lecturat cu placere doua carti primite cu autograf din partea Domniei Sale. Prima intitulata Criza politica contemporana si exilul romanesc (Editura Criterion Publishing, 2004) reuneste o serie de articole publicate intre anii 1976-1982 si sunt adevarate tablete de interpretare a evenimentelor politice mondiale, dar si a celor romanesti. Jurnalistul sibian NIDobra accentueaza magistral intr-un medalion din ianuarie 2008, apartenenta lui Ion Halmaghi la lumea din care se trage, si mai ales la satul romanesc nealterat.
Am ales un pasaj sugestiv, menit sa justifice intregul crez al lui Ion Halmaghi intr-un viitor mai bun, dar si decizia sa de a se intoarce in tara, alaturi de cei dragi.
“Popoarele traiesc si supravietuiesc prin spiritul lor, prin puterile spirituale, prin constiinta lor nationala.
Formele economice si sociale sunt creatii ale spiritului, dominate de spirit, deci nu sunt parti secundare ale existentelor istorice.
Niciodata taranul roman n-a atribuit valoarea primordiala elementelor materiale si economice. Prin structura lui taranul si omul roman nu poate ajunge la materialismul istoric. El nu poate simti aparoape oficilaitatea comunista, la celebrarea Independentei din 1877, dar simte lipsa, beneficiile si pretul Independentei romanesti, azi mai mult ca oricand, caci a fost vaduvit de orice independenta.” ( din articolul Semnificatia Independentei, mai 1977)
A doua carte purtand titlul sugestiv Memoriile viitorului (Editura Mesagerul de Fagaras,2007) curpinde pagini dintr-un jurnal reconstituit din cei 15 ani de inchisori comuniste.
L-am revazut in luna octombrie 2008 si nu as fi zis ca Domnul Profesor are 90 ani. Spera sa mai fie prezent la Saptamanile Campului Romanesc din Hamilton, Canada si la Romfest, evenimente la care era un oaspete nelipsit.
Amintirea lui Ion Halmaghi staruie in cartierul de dincolo de gara, pe strada Ana Ipatescu, in intreg Sibiul mult iubit si mai presus in satul parintilor tarani.
Inchei cu propriile-i ganduri exprimate in prelegerile sale din Canada, SUA ori acasa la Sibiu, la o cafea: “Suntem oare pregatiti sufleteste sa intelegem propria noastra existenta, propriul nostru destin de pelerini in lumea larga?
       Ne-am risipit in lumea toata, in toate colturile pamantului, cu ganduri frumoase, cu idealuri morale, cu doruri fierbinti, cu dragoste de neamul din care ne-am rupt, de tara din care am plecat. In cursul anilor insa, ne-am lasat subjugati de materialismul veacului in care traim, caci ne-am integrat in alte moduri straine de viata si am ajuns sa cautam numai bucurii si placeri cotidiene, efemere.”

A consemnat Florin PREDESCU
din Washington, DC
17 februarie 2009