Tribuna
Investiţiile cu fonduri UE ale operatorilor de apă, prezentate la Sibiu
Investiţiile cu fonduri UE ale operatorilor de apă, prezentate la Sibiu
La iniţiativa Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare în data de 11.07.2019, Apă Canal Sibiu S.A. a organizat la sediul companiei şedinţa de lucru a operatorilor de apă din Regiunea Centru, privind proiectele de investiţii cu finanţare europeană în infrastructura de apă şi apă uzată.

La şedinţă au participat reprezentanţii Ministerului Fondurilor Europene: Cezar Caleap – Secretar de Stat, Bogdan Chiţescu, director general adjunct AM POIM, Andrei Chivu, director Direcţia Monitorizare Proiecte, Bogdan Tedorovici, director Direcţia Autorizare Proiecte, Mihai Croitoru, director Direcţia Regională Infrastructură Sibiu, reprezentanţii Apă Canal Sibiu S.A., Gospodărie Comunală S.A. Sfântu Gheorghe, Compania Apa Braşov S.A., S.C. APA-CTTA S.A., S.C. HARVIZ S.A., S.C. Apa Târnavei Mari S.A., Compania AQUASERV S.A., precum şi reprezentanţii Asociaţiei Române a Antreprenorilor de Construcţii.

În cadrul acestei întâlniri, au fost analizate stadiul proiectelor de extindere şi modernizare a infrastructurii de apă şi apă uzată, precum şi dificultăţile cu care se confruntă operatorii în ceea ce priveşte elaborarea aplicaţiilor de finanţare şi a documentaţiilor de atribuire pentru proiectele de dezvoltare a infrastructurii şi măsurile de urgentare a demersurilor privind aprobarea acestora. De asemenea, s-au discutat problemele generate de modificările legislative cu care se confruntă antreprenorii si beneficiarii proiectelor finanţate prin POIM 2014-2020, care pot conduce la blocaje majore în implementarea proiectelor şi s-a încercat identificarea unor soluţii în vederea sprijinirii acestora.

 

POIM cel mai mare program operaţional al României

 

Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) este cel mai mare program operaţional al României şi al doilea ca mărime, din Uniunea Europeană. POIM 2014-2020 este un program important prin valoarea alocării nerambursabile (6,94 mld. Euro Fond de Coeziune, 2,28 mld.euro Fond European de Dezvoltare Regională, 2,414 mld.euro cofinanţare) şi mai mult, un program strategic pentru ţara noastră având în vedere faptul că asigură finanţarea principalelor priorităţi de dezvoltare ale României în acord cu angajamentele asumate în Acordul de Parteneriat şi cu obiectivele Strategiei Europa 2020.






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

ADR CENTRU

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Pastravaria Laita
Licitatie publica

accentmedia