Tribuna
SEVIS
Începe campania umanitară "Astăzi Tu Dăruieşti!”
Începe campania umanitară
Jurnalistul Mihai Căldăraru nu poate rămâne insensibil la greutăţile pe care le vede la oamenii din jurul său, în fiecare zi. Fără să se gândească la efortul pe care îl va depune, jurnalistul lansează Campania Umanitară "Astăzi Tu Dăruieşti!"!", pentru a ajuta persoanele din mediile defavorizate şi copiii bolnavi. Campania se va desfăşura la nivel naţional.

 

Care este povestea omului Mihai Căldăraru şi de ce luptă acesta pentru a aduce bucurie în sufletele celor nevoiaşi?

Mihai Căldăraru este un tânăr din Bucureşti, care astăzi are 35 de ani. Născut ultimul într-o familie cu mulţi copii, nu a avut parte de copilărie precum ceilalţi şase fraţi ai lui. Mai mult de jumătate din viaţă a petrecut-o prin orfelinate, unde a fost abandonat de părinţi, imediat după naştere. La Revoluţie, încă nu împlinise 1 an. Şi-a regăsit familia abia după vârsta majoratului, însă a continuat să-şi trăiască viaţa singur, pe cont propriu.

Prima slujbă a fost aceea de ajutor într-un restaurant, la spălat de vase. Bătăile luate în orfelinate l-au marcat pentru tot restul vieţii. Supliciul îndurat pe toată perioada copilăriei i-a dat şi un sens în anii ce au urmat, acela de a sări în ajutorul celor necăjiţi, asa cum a fost şi el.

Din anul 2011 s-a dedicat celor nevoiaşi, după ce a "pus pe roate" o asociaţie nonprofit.

"Ajutorarea celor nevoiaşi" este sloganul care îl ţine în activitate şi în ziua de astăzi.

Mihai nu cere bani! Tot sprijinul cerut pentru cei nevoiaşi constă în alimente, haine, dulciuri şi alte produse de strictă necesitate precum cele igienico-sanitare. Munca de ajutorare a celor nevoiaşi are şi o răsplată pe măsură, spune Mihai! "Este vorba despre zâmbetul de pe faţa lor!"

Mihai Căldăraru, Director General -Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi  Persoane cu Dizabilităţi, a anunţat vineri, într-un mesaj pe site-ul aedops.ro, că bătrânii şi copiii aflaţi în izolare sau cu restricţii de deplasare şi persoanele cu dizabilităţi pot suna la numărul de telefon 0729.733.333 atunci când au nevoie de ajutor.

 "Vom strânge alimente neperisabile (orez, ulei, zahăr, făină, mălai, paste, conserve, dulciuri) şi produse de igienă (detergent manual, săpun, hârtie igenică) pentru semenii noştri care au nevoie de o mână de ajutor. În cazul în care aveţi un ARAGAZ sau un FRIGIDER funcţional de donat vă rugăm să ne anunţaţi, ştim câteva familii la care le-ar prinde tare bine aceste electrocasnice", a  declarat Mihai Căldăraru, Director General -Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi  Persoane cu Dizabilităţi aflată în subordinea  Asociaţiei Europene a Drepturilor Omului şi Protecţiei Sociale. Dacă vreţi să donaţi, atunci sunteţi aşteptaţi  să contactaţi  numărul 0729.733.333





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Electrica Furnizare

publicare anunturi

Somarest

Q-House

Vacanta Eurotrip
info
Palatul Brukenthal Avrig
Licitatie publica

accentmedia