Tribuna
FOTO: În vizită la Biserica Evanghelică din Piaţa Huet, imediat după inaugurare. Verdict: merită văzută
Dumitru CHISELIŢĂ
1936 vizualizari
FOTO: În vizită la Biserica Evanghelică din Piaţa Huet, imediat după inaugurare. Verdict: merită văzută
© Dumitru CHISELIŢĂ
Să afli aşa, pe surse şi doar de la mâna a doua în jos că un edificiu simbolic, un obiectiv mai mult decât turistic, care a fost reparat, restaurat, scormonit arheologic, vopsit în alb, aflat în şantier de destulă vreme, la care s-a muncit şi care CHIAR merită să dai banii să-l vezi, a fost redeschis, este cam jenant ca PR. Adică am aflat, s-a aflat, că un eveniment major pentru Sibiu a fost promovat doar în contextul în care preşedintele Klaus Iohannis a fost prezent la momentul inaugurării Bisericii Evanghelice din Piaţa Huet. A mai fost şi incidentul acela în care doar presa "care trebuie” a rămas în incintă, restul fiind trimisă afară din motive cel puţin interesante.

Nu vă speriaţi, nu am pornit cu ruptul, ci doar am enumerat câteva dintre motivele atât personale cât şi comunitare care să mă facă să merg să văd ce e pe acolo, înăuntru.

Dincolo de incindentele de presă şi de PR care vor fi uitate oricum de majoritatea publicului (şi chiar a celor implicaţi direct), chiar şi de faptul că este cam albă faţă de cum o ştiam, Biserica Evanghelică din Piaţa Huet este vizitabilă. Şi merită să fie vizitată. Asta dacă tot vă lăudaţi că iubiţi Sibiul şi patrimoniul lui istoric şi ceea ce a lăsat comunitatea săseasca moştenire acestui oraş.

 

O lansare umbrită de promovarea imaginii preşedintelui  

Adică înţelegeţi, o biserică veche de extrem de multe secole, cu o istorie mai palpitantă decât orice serial la modă de pe unde se văd seriale la modă, care a fost bibilită de restauratori ani întregi, care a beneficiat de o săpătură arheologică ce nu a fost realizată la modul tipic sibian “da’ când terminaţi, că ne grăbim cu asfaltarea - da’ aur n-aţi găsit?”, o biserică în care eu personal, vorba aia, aş sta o săptămână-cel puţin încuiat în ea cu pâine, apă şi conserve (si aparat foto, şi acumulatori, şi memorie SD şi căciulă şi altele...) şi nu m-aş plictisi o secundă, cu turnul din care vezi tot Sibiul, adică biserica aceea simbol a oraşului (deşi unii turişti au impresia că la Sibiu sunt doar terase cu
bere, Grădina Zoologică şi Podul SelfieMinciunilor), după câţiva ani de închidere şi “verboten” la vizitare completă, e, finalmente, redeschisă.

Iar informaţia aceasta se ţine cam la mini-secret, de parcă nu s-ar inaugura decât pentru unii.... Adică nu se ţine chiar la secret dar se aruncă în faţă o altă imagine, cea a lui Klaus Iohannis care vine să inaugureze. Deci ca să afli despre Biserica Evanghelică din Piaţa Huet că s-a deschis oricui doreşte să o vadă, trebuia mai întâi să citeşti despre Iohannis. Ştiţi, ca atunci când, pentru a ajunge la standul de carne sau bere (sau carne şi bere) din supermarket trebuie să treci de nenea acela care îţi ia temperatura.

Am dat cu goagle, ca să nu scriu cretineli, să văd ceva despre inaugurarea Bisericii Evanghelice. Cuvinte-cheie: “inaugurare- biserica evanghelica sibiu”.

Mi-a ieşit: “Preşedintele Iohannis şi soţia sa au fost prezenţi la inaugurarea Bisericii Evanghelice din Sibiu, după renovare” (G4Media); “Klaus Iohannis, la Catedrala Evanghelică din Sibiu, unde se ţine o slujbă după o reabilitare ce a ţinut 3 ani” (HotNews, apropo, nu facem un contrăcţel pentru pus titluri mai omeneşti? Că ăsta e de antologie); “Iohannis si sotia sa, prezenti duminica la Sibiu la inaugurarea Bisericii Evanghelice dupa ce a fost renovata” (Aktual24, fără diacritice); “Iohannis, la ceremonia de inaugurare a Bisericii Evanghelice din Sibiu: Este impresionant, lucrurile merg mai de­parte” (Ştiri Diaspora); “Video. Klaus Ioha­n­nis, la inaugurarea Bisericii Evanghelice din Sibiu: ”Văd că aici în Sibiu lucrurile merg mai departe” (Fanatik); “Klaus Iohannis, la prima slujbă de la Biserica Evanghelică din Sibiu după renovare: ”Este impresionant” (ştirile PRO TV); “Klaus şi Carmen Iohannis, la inaugurare Catedralei Evanghelice din Sibiu. Cum s-a îmbrăcat Prima Doamnă la slujba de duminică” (Redacţia – aşa îi spune la publicaţie).

Abia într-un singur loc, pe pagina web cultura.sibiu.ro, apare programul complet, pe trei zile, al evenimentului, la categoria “alte evenimente”. Cam puţin oricum, chiar cu această excepţie. 

Mai aflu cât a costat renovarea, în lei sau euro, de parcă aş fi contabil, am mai aflat de o “donaţie destul de consistentă”  a “unui enoriaş din Germania”. Şi mai aflu că presei i-a fost blocat accesul în biserică, cu excepţia TVR - secţia germană, pentru că se pare că de la un anumit nivel, în zona aceasta, o presă e mai egală decât alta. Oricum, în acest caz, avem dreptul să interpretăm cum dorim acest gest cel puţin ciudat al gazdelor. Chiar dacă pe de o parte înţelegem faptul că prezenţa presei în cadrul unui serviciu divin nu e o garanţie a evlaviei şi liniştii rugăciunii. Dar nu înţelegem de ce unii “da” iar alţii “nu” şi mai ales motivele. 

 

În premieră, în biserică, după renovare

Recunosc că am plecat “pornit” înspre obiectivul propus: Biserica Maria din Piaţa Huet. Timpul era cam strâns, că, nu-i aşa, trebuie să ajungi şi să scrii după ce te documentezi. “Pornit” din motivele enunţate mai sus. Adică un fel de “ia să vedem noi cum suntem primiţi aici”. Aşa că iar m-am deghizat, pentru un timp, în postura favorită de Turistul cel Gri şi Anonim.

Când te uiţi din afară, îţi vine în cap melodia aceea germană de mare succes din anii ‘60 a lui Roy Black, “Ganz in weiss” – “Toată în alb”. Ba chiar mi se pare prea albă faţă de gri-verzuiul cu care m-am obişnuit de decenii. Poate e prea albă pentru un ceva urban, îmi amintesc că a circulat chiar o glumă despre cum va arăta Biserica Neagră din Braşov dacă va fi restaurată ca la Sibiu.

 

Biserica nu este 100% “terminată” din punctul de vedere al lucrărilor şi a prezenţei şantierului. Se mai văd semne de lucru în zona vitraliilor. La intrare, în stânga o piatră funerară a unui anume Iohan Parth, mort la 10 decembrie 1782. Faţă de istoria locului, este nouă. Vânez detaliile de la portalul sudic să văd dacă de la atâra zel restaurator să nu se fi ras nişte “mâzgăleli”  (ştiţi că eu-s cu grafitti-urile) de pe la 1600 şi ceva ale vreunui localnic credincios mai plictisit care a dorit să rămână imortalizat câţiva ani dar a ajuns să reziste câteva secole. La fel, este vizibilă mai bine cheia de boltă ce reprezintă pe Fecioara Maria cu Pruncul Iisus, de deasupra intrării în biserică. Tariful de vizitare (da există un tarif de vizitare) este de 10 lei pentru adulţi, 5 lei pentru pensionari, elevi şi studenţi. Programul este 9-17, de luni până sâmbătă şi 12-17 duminica.

Plătesc şi intru. Este diferit de cum ştiam. În primul rând a dispărut cumva senzaţia aceea de măreţie monocoloră amestecată cu secolele de “vechi”, care te copleşea de cum intrai, iar dacă erai şi copil, te mai înspăimânta puţin. Acum în tonurile mai deschise şi cumva mai “colorată”, este mult mai prietenoasă, chiar dacă, într-un fel, a pierit acel sentiment că te afli în mijlocul Istoriei ci “I” mare. Dar aşa “dă bine” şi pentru aparatul foto. Fondul alb scoate în evidenţă toate detaliile interesante ale bisericii: epitafurile monumentale; ornamentele bolţilor şi coloanelor, arcadele, balconul, bolta, chiar şi pavajul din piatră şi băncile. Poate nu ştiaţi dar aici, în biserică, aveţi, dacă ştiţi să căutaţi, una din primele reprezentări ale Sibiului: în epitaful lui Iohannes Haupt, primar al Sibiului şi comite al naţiunii Săseşti, mort la 1686. este ultima de pe stânga-sus, cum priveşti de la intrare. La fel, acum memorialul sibienilor căzuţi în Primul Război Mondial  este complet vizibil (înainte era “ecranat” parţial de nişte bănci parcă). Elemente noi sunt, în primul rând, resturile bazilicii romanice, primul lăcaş de  cult din acest loc, pe baza căruia s-a extins şi dezvoltat actuala biserică. Vizibile “as is” (aşa cum sunt) prin pavimentul transparent sau marcate vizibil în pardoseală. La fel, câteva plăci de mormânt din Ferulă au fost mutate în partea stângă a bisericii (“tran­septul nordic”), făcându-se astfel loc, în Ferulă, vechiului altar al bisericii, realizat de maestrul Vincentius. Tot vizibil, alături de celelalte plăci tombale, este şi cea a prima­rului şi comitelui Mathias Armbruster, des­coperită în timpul săpăturilor arheologice recente.

Locul în care a fost înmormântat Samuel von Brukenthal este marcat, pe o coloană, cu aceeaşi placă ce o cunoaştem, de dată recentă (1984) şi mă întreb de ce nu a fost pus originalul. Timpul trece repede, iar discuţiile cu ghidul Linus Mărginean sunt interesante şi pline de informaţii, iar dacă
v-aş spune totul, o dată, nu aş mai avea suficient spaţiu tipografic şi iar m-aţi acuza că “mă lungesc” prea mult faţă de capacitatea de răbdare a ciittorilor erei virtuale, apoi nu aţi mai avea şansa de a vă bucura la faţa locului de informaţiile pe care le primiţi. Aşa că lăsăm momentan aşa. Oricum, în Biserica Evanghelică din Huet vom reveni. Pentru că de fiecare dată când plec de acolo, am impresia că mi-a scăpat ceva. Pentru că aşa şi e. Tot timpul îţi scapă ceva.

Eu zic că, dincolo de micro-incidentele regretabile de la inaugurare, biserica şi-a regăsit locul în fruntea obiectivelor turistice şi a monumentelor istorice sibiene. Şi că merită banii ăia daţi la intrare pentru ceea ce vedeţi. Da, ştiu, cu 10 lei beţi abia o bere în centru. Şi doar cu ea, berea, rămâneţi. Aşa că alegeţi...

PS: Până al urmă am spus că sunt de la ziar. Mai mult ca scuză pentru multele poze făcute care oricum nu sunt suficiente pentru a reda totul.

© Dumitru CHISELIŢĂ

© Dumitru CHISELIŢĂ

© Dumitru CHISELIŢĂ

© Dumitru CHISELIŢĂ

© Dumitru CHISELIŢĂ

© Dumitru CHISELIŢĂ

© Dumitru CHISELIŢĂ

© Dumitru CHISELIŢĂ

© Dumitru CHISELIŢĂ

© Dumitru CHISELIŢĂ

© Dumitru CHISELIŢĂ

© Dumitru CHISELIŢĂ

© Dumitru CHISELIŢĂ

© Dumitru CHISELIŢĂ

© Dumitru CHISELIŢĂ

 






comentarii
3 comentarii

Numele arheologilor se"da" in alta parte,chiar se ignora.
Numele arhitectului restaurator insa era meritoriu de pomenit..sau ati vrut sa nu pateasca precum Szobi la Sala Thalia??
PMB
14.10.2021 18:38
Cam scump! Sasul nu-ti da nimic gratis. Cand este bine dispus te lasa sa te uiti la el cum mananca! Astia sunt sasii!
@@@
15.10.2021 20:36
Pt.@@@ . Mare e grādina lui dumnezeu.
Jap
16.10.2021 21:31
Din aceeasi categorie
Muzeul Astra

SEVIS

Vacanta Eurotrip
info
A.D.I. Eco Sibiu
EVENIMENT TV
Comunicat Carmangeria Imperial final
Licitatie publica

accentmedia