Tribuna
Impozitele plătite de medieșeni până în 30 iunie beneficiază de bonificație
Vasile ANTIPA
453 vizualizari
Impozitele plătite de medieșeni până în 30 iunie beneficiază de bonificație

Reprezentanții municipalității medieșene informează că termenul de 31 martie valabil pentru achitarea impozitelor locale pe clădiri, teren și mijloace auto cu acordarea bonificației stabilite de către Consiliul Local Mediaș, se prelungește până la data de 30 iunie 2020, inclusiv. 

Totodată, potrivit aceleiași ordonanțe de urgență, se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită prin poprire a creanțelor bugetare. Întreprinderile mici și mijlocii care și-au întrerupt activitatea total sau parțial în baza deciziilor emise de autoritățile publice competente, potrivit legii, pe perioada stării de urgență decretate și care dețin certificatul de situație de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, nu datorează penalitățile stipulate pentru întârzieri în executarea obligațiilor decurgând din contractele încheiate cu autoritățile publice, pe durata stării de urgență.

De asemenea, nu se calculează și nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere pentru o serie de obligații fiscale în perioada 23 martie – 16 mai 2020 (cu posibilitatea de prelungire, în funcție de starea de urgență), dintre care cele mai importante sunt: taxa de salubritate, taxă de parcare sau taxa de copertină.

Medieșenii care au nelămuriri sau doresc informații privind aceste măsuri fiscale, pot să sune la numerele de telefon 0269/803.869, 0269/803.862.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Muzeul Brukenthal

Infinity Ink. Photography

Vacanta Eurotrip
info
Publica anunturi
Licitatie publica

accentmedia