Tribuna
Sevis
Hingherii din Avrig acţionează şi pe teritoriul comunei Boiţa
Hingherii din Avrig acţionează şi pe teritoriul comunei Boiţa
Din această lună, Serviciul pentru gestionarea câinilor fără stăpân Avrig (structură ce funcţionează în cadrul Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Primăriei oraşului Avrig) a primit aprobarea pentru a se ocupa de gestionarea câinilor fără stăpân de pe teritoriul administrativ al comunei Boiţa.

În cadrul ultimei şedinţe ordinare, Consiliul Local al oraşului Avrig a adoptat Hotărârea nr. 84/2021, prin care a aprobat încheierea unui protocol de colaborare între orașul Avrig și comuna Boița, pentru gestionarea câinilor fără stăpân. La baza acestei iniţiative legislative locale a stat o solicitare transmisă de conducerea Primăriei Boiţa. Pentru serviciile de gestionare a câinilor fără stăpân (prindere, transport, cheltuieli materiale și proceduri medicale obligatorii privind cazarea în adăpostul autorizat al orașului Avrig), prestatorul va percepe tarifele prevâzute şi aprobate de Consiliul Local Avrig. Acest protocol de colaborare încheiat între oraşul Avrig şi comuna Boiţa este valabil până la data de 1 martie 2022. Oraşul Avrig deţine singurul serviciu public de ecarisaj din zona de sud a judeţului Sibiu, precum şi un adăpost autorizat pentru câinii fără stăpân.

D.F.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Staer

A.D.I. Eco Sibiu

Ghid informativ clienti EFSA

Tursib

Comunicat de presa

Vacanta Eurotrip
info
EVENIMENT TV
Licitatie publica

accentmedia