De când nu mai sunt performant în alte domenii, mă dedic cu mult entuziasm cumpărăturilor ("Shopping"-ul a devenit pasiunea mea - cum îi zice unei emisiuni pentru tâmpiţi la nu ştiu care post tv). Găsesc lipită pe uşa frigiderului lista cu nevoile gospodăriei, o cercetez, mă uit în portmoneu dacă am "cash", iau traista şi-o pornesc voiniceşte spre magazinele de profil. Auzind pe toată lumea văitându-se şi cerând de la guvern alocaţii, salarii, pensii, ajutor de şomaj, subvenţii mai mari, mă aştept ca vânzătoarele şi casieriţele de la Billa să se plictisească în lipsă de ocupaţie. Când colo, nimeresc într-o îmbulzeală ca la pomana orbilor, precum în campaniile electorale, când partidele dau pixuri, brichete, tricouri, şepci, făină, zahăr şi ulei virtualilor alegători-susţinători. Tineri şi bătrâni se înghiontesc să-şi umple coşurile cu banane, ananas, kiwi, portocale, mango, avocado, de parcă ne-am afla undeva în fundul Africii, unde hrana de bază e în pomi, după care dau buzna la mezeluri, brânzeturi şi carmangerie, ca şi când nu ne-am afla în Postul Mare al Paştilor, când şi Dezlegarea la peşte se dă cu parcimonie, de Biserica Ortodoxă. O doamnă în vârstă se împotmoleşte la casierie până găseşte banii în poşeta datând de la începutul secolului trecut, un domn uscat, cu ochelari şi căciulă de oaie merinos - cum aveau securiştii şi activiştii de partid - îl face nesimţit pe un altul, fără pălărie, care i-a luat-o înainte, la o casierie unde tocmai îşi face ucenicia o fătucă, supravegheată îndeaproape de una mai veche, care o tot corectează, încetinind înaintarea clienţilor, care bodogănesc în surdină. Eu nu mă grăbesc, dar m-am îmbrăcat prea gros şi asud ca un cal de povară într-o zi toridă de vară. Simt broboanele de transpiraţie cum se rostogolesc pe şira spinării, enervant, oprindu-se abia la noadă, unde sunt absorbite de chiloţii tetra. Trag cu coada ochiului la cel care mă tot împunge în coaste cu coşul de plastic. E ceva între zugrav, dulgher şi vopsitor, fiindcă are tot spectrul solar pe salopeta nespălată de când a primit-o de la antreprenor. E neliniştit şi se foieşte. Are în coş o jumătate de pâine, un pateu în maţ şi două peturi de doi litri cu bere Bergenbier, probabil gustarea de la ora 10... Când ajung la rând, casieriţa face totalul şi-mi cere, invariabil, 20 de bani. "N-am!", îi răspund sec, deşi, dacă m-aş căuta prin buzunare, posibil să găsesc. Abia aştept să ajung afară, la aer curat. În drum spre casă, mă gândesc cum va arăta de-adevăratele criza asta mondială, fiindcă, deocamdată, la Sibiu se pare că n-a ajuns. Mai fac o haltă la chioşcul cu ziare ca să cumpăr Dilema. Îmi sare în ochi un titlu pe prima pagină a unei reviste: "Iubitul Danielei Gyorfi s-a tăiat sub limbă!", iar dedesubt, cu litere ceva mai mici: "De atunci, are performanţe impresionante la pat!". În poarta casei mă întâlnesc cu un vecin şi-i zic în loc de salut: "Ce-ar fi să ne tăiem sub limbă, acum, că-i criză?". S-a uitat lung la mine şi-a plecat, închipuindu-şi c-am chefuit toată noaptea şi bat câmpii. În realitate, încerc să fac haz de necaz.