Radu Popescu a făcut primele 4 clase în limba germană, după care s-a înscris în gimnaziu la cursul în limba română al Școlii generale nr. 1,"Ursulin", din centrul Sibiului, o școală renumită în urbe prin profesorii ei exigenți și rezultatele bune ale elevilor. Atunci a început sa scrie versuri, în mod tainic.A urmat Liceul "Gheorghe Lazăr", ca elev performant, care s-a remarcat și la cursurile de tenis. Scria în taină și poezii, descoperite de curând, printr-un noroc, de mama sa, profesoara de istorie Maria Popescu. S-a înscris la Facultatea Politehnică din Timișoara, la specialitatea Automatizări și Calculatoare. În prezent, trăiește în Germania, dar gândul i se întoarce adesea, cu mult dor, spre Sibiu.

 

       De veghe

 

E lună albă pe cer,

Copilul adoarme în pat.

O mamă devotată, la căpătâiul lui

Și, deasupra, cerul  de noapte crăpat.

 

Cu toate durerile muncii pe cap,

O mamă veghează, în chip de erou

Cu capul țintit de cearceaful din pat

Cu mâinile aspre muncite din greu.

 

Capul îi cade, somnul o bântuie,

N-o lasă inima să plece deloc.

În suflet, o viață se împlinește

Și rămâne trudită pe loc.

 

E miezul nopții, iar mama rămâne

Nu-și părăsește odorul iubit,

De cap ea se ține gândindu-se-ntruna

Ce mult a crescut, drept și cinstit.

 

E dimineață, copilul se scoală

Ea încă nu doarme, e lucidă, e trează.

Copilul se-mbracă, se pregătește de școală

Se uită, o vede și o îmbrățișează.

 

Radu P.

 

                 Destăinuirea

Dragostea de neam și țară a românilor de veacuri

Nu s-a consumat prin  luptă, prin războaie și atacuri.

Nu s-a consumat vreodată prin mișelnice trădări

Nici o biruință neagră nu s-a dat acestei țări.

Ne-am născut și trăim în pace până la ultima suflare,

Dar luptăm pentru dreptate, când țara ne dă chemare

Și nu vom lipsi atuncea când dreptatea ne-o va cere

Ne vom da până și viața, până când  dușmanul piere. 

 

Ne-am născut pe un pământ străbun.

O țară albă s-a născut din scrum,

Din scrumul aprig al dușmanilor păgâni

Ce n-au vrut să recunoască neamul nostru de români.   

 

Au călcat în vărful săbii, ale noastre vechi hotare

Și în fața lumii toată au ucis al nostru soare

Ne-au călcat, ne-au jefuit și nevrând să recunoască

Patria noastră Decebală și Traiană românească.

 

  Am avut eroii noștri care veșnic vor rămâne.

  În memoria tuturora, faima lor nu va apune.

  Libertatea și dreptatea, visul nost-nemărginit

  Viitorul, cel de aur numai ei ni l-au clădit.

  Trecutul ne e mândria, viitorul comoară

  Dragostea o viață lungă, somnul ce pe vârful zboară

  Vitejia și mândria nu mai pot fi ele oare

  Straie albe și curate, îmbrăcate-n sărbătoare.

 

Radu P.

 

              Muntele Alb

 

E liniște afară, din depărtare sună

Ecoul lung și-amarnic, din pădurea străbună.

Zâmbind, printre troiene, prin foamete și vise,

Strălucitoare vatră de lacrimi și surâse.

O culme, ca o altă, de slove și istorii,

Dar care-ncununată și-nfrângeri și victorii

Un munte mic dar aprig, de secole străpuns

Cu fruntea-ncărunțită, veșnic de nepătruns

La poala lui cea blândă, legendele se țes

Și drum de cale lungă, din vârf până la șes.

Natura strălucește zâmbind triumfătoare,

Pe pajiștea alpină apar strălucitoare

Steluțe albe, stranii, frumos mirositoare,

Iar pomii albi ca dânsul se-nchină-n depărtare

Și îndelung suspină, pârâul ce tresare

În imensitatea albă, se zbate pentru soare,

Căci anii trec ca vântul și improvizatul cald

Nu zguduie zăpada pe Muntele Alb.

 

Radu P.