Tribuna
Gala Voluntariatului, ediţia 2008
Dan FRÂNCU
741 vizualizari

Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport, împreună cu Asociaţia  Colors, organizează şi în acest an, Gala Voluntariatului. Acţiunea se află la a treia ediţie şi se va desfăşura vineri, 5 decembrie, în Ziua Mondială a Voluntariatului, la Hotel Continental Forum. Prin această acţiune, organizatorii îşi doresc să promoveze voluntariatul, dar, în acelaşi timp, să premieze cei mai activi voluntari din judeţul Sibiu. „Ca în fiecare an, 5 decembrie, Ziua Mondială a Voluntariatului, ne oferă prilejul de a mulţumi tuturor celor care s-au implicat, în mod voluntar, în multitudinea de proiecte comunitare locale. Editia 2008 a Galei Voluntariatului aduce şi o serie de noutăţi. Vom avea o categorie nouă: cele mai bune proiecte extraşcolare, destinate instituţiilor de învatamant active pe acest domeniu. Vom avea o săptămână de vot online: direct pe blogul evenimentului, se va putea vota cel mai simpatic voluntar. Şi nu în ultimul rând, vom avea o petrecere de pomină, la finalul galei.”, se menţionează într-un comunicat de presă remis de organizatori. Pentru a putea participa la acest eveniment, voluntarii şi organzaţiile lor sunt invitaţi să îşi descarce formularele de înscriere de pe blogul galavoluntari.wordpress.com şi să le trimită la adresa de e mail as_colors@yahoo.com, până la data de 25 noiembrie 2008. Pentru a afla mai multe detalii, cei interesaţi pot telefona la 0745052151- Claudia Popa, preşedinte Asociaţia Colors, sau la 0740138049- Ioana Mateiu, consilier tineret Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Sibiu.



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

casino

CibinFEST

Profesional PN

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia