Tribuna
"Gala Altfel" sau fațeta reală a copiilor "unici"
Ana Maria MĂTUŞOIU
1637 vizualizari
Se zbat pentru o speranță și noi, cei din jur, suntem cei care îi putem ajuta. Simplu. Prin susținere, implicare, prin înțelegerea și conștientizarea problemei. Pentru asta, trebuie să îi cunoaștem, iar cluburile Rotary Cibinium și Lions Millenium, alături de parteneri, ne oferă posibilitatea. Este vorba de elevii a cinci Centre Școlare de Educație Incluzivă din județul Sibiu, care vor participa la cea de-a IV-a ediție a spectacolului "Gala Altfel". Ediția din acest an se desfășoară în 27 martie, începând cu ora 17, la Sala Thalia și va fi prezentată de Christel Ungar. Organizatorii promit momente artistice deosebite din partea tinerilor, despre care spun că "sunt unici".

 

Cea de-a patra ediție a "Galei Altfel" își propune că îi bucure pe micii artiști, iar celor mari să ne arate că există copii de la care avem ce învăța. "Ei ne ajută să înțelegem că fiecare pas înainte este un progres. Că a susține pe cineva și a fi alături de cineva înseamnă a insufla încredere și totodată a aduce în suflet o imensă bucurie", spun organizatorii, care invită sibienii să îi cunoască pe tinerii de la Centrele Școlare de Educație Incluzivă: Nr 1 din Sibiu, Nr. Din Sibiu, Mediaș, Dumbrăveni și Turnu Roșu. "... tineri minunați, extraordinari copii, <<îngeri>>, <<prinși>> fără voie într-o luptă inegală cu autismul și cu diferite tipuri de dizabilități. Sunt unici și niciodată nu vor fi ca ceilalți", mai spun organizatorii. Ei ne asigură că, privindu-i pe acești copii, vom fi părtași ai unei altfel de lupte. O luptă cu zâmbetul pe buze, dar și cu forță, muncă și perseverență.

 

Scrisoarea unui copil sau o altfel de invitație la "Gala Altfel"

 

Tribuna a primit scrisoarea unui copil, elev al unuia dintre Centrele Școlare de Educație Incluzivă, o altfel de invitație la "Gala Altfel", și a decis să prezinte textul exact în forma în care a fost redactat.

"Poate că privirea mea este diferită de a celorlați copii, dar sentimentele mele sunt la fel: Mă bucur, plâng și mă entuziasmez când pot să fac ceva ce îmi place! Este posibil ca mâinile mele să fie diferite, dar cu ele pot îmbrățișa inima celor ce mă iubesc sau își fac timp să mă privească și să îmi zâmbească. Poate că nici picioarele mele nu sunt ca ale celorlalți copii, nu pot fugi cu ele sau nu pot atinge pământul, dar din scaunul acesta care mă ține capti, să știi că pot păși atât de ușor în sufletul celor din jur. Tot ce am nevoie este să îmi întinzi mâna și să devii prietenul meu. Să te oprești lângă mine și să mă asculți. Nu îți vor povesti despre deficiența mea sau despre cât de trist mă face ea. Pentru că eu sunt un copil fericit! Tot ce am nevoie e să iei loc lângă mine și să mă privești. Vineri, 27 martie, ora 17, la sala Thalia din Sibiu, îți voi arăta lumea mea, o lume de poveste, dar o lume reală. Îți voi spune <<Bun venit!>> și te voi face oaspete de onoare în lumea mea. Îți vor descoperi bucuria mea că ești cu mine aici și acum, și nu în altă parte."

 

Scopul "Galei Altfel"

 

"Gala Altfel" își propune să promoveze abilitățile artistice ale copiilor cu cerințe educative speciale din Centrele Școlare de Educație Incluzivă, sensibilizarea comunității în vederea acceptării de către societate a copiilor cu dizabilități, creșterea stimei de sine a acestora, dar și strângerea de fonduri în vederea demarării meloterapiei pentru copiii Centrelor de Educație Incluzivă. "Gala Altfel" este organizată de Clubul Rotary Cibinium și Clubul Lions Millenium, în parteneriat cu cluburile Rotary, Rotaract, Interact, Lions și Leo din județul Sibiu, cu sprijinul Inspectoratului Școlar al Județului Sibiu, al Consiliului Județean Sibiu și a Casei de Cultură a Municipiului Sibiu.

În aceeași zi, în foaierul Sălii Thalia va avea loc vernisajul Expoziției de Artă Fotografică "Sibiu Through my eyes", proiect susținut financiat de către Ambasada SUA la București, realizat de către elevii Liceului de Artă și ai Colegiului Național "Octavian Goga" din Sibiu, precum și vernisajul lucrărilor grafice executate de Gabriel Popa, elev al Centrului Școlar de Educație Incluzivă nr. 1 din Sibiu.

 

 

 

 

 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Q House

A.D.I. Eco Sibiu
VISA MEDICA
Licitatie publica

EVENIMENT TV

ACCENT MEDIA