Tribuna
PNL
Fundaţie în memoria lui Daniel Thellmann
Vasile ANTIPA
1609 vizualizari
Fundaţie în memoria lui Daniel Thellmann

O fundaţie în memoria fostului edil şef al Mediaşului. Noul director al societăţii Transgaz Mediaş, Florin Muntean a declarat ieri că întregul salariu pe care îl va câştiga cât timp va conduce destinele societăţii Transgaz Mediaş, va fi donat unei fundaţii care se ocupă de prevenirea cancerului. Muntean a spus că în cazul în care nu există o asemenea fundaţie, ea va fi cu siguranţă înfiinţată. „Având tot ce îmi trebuie în lumea asta şi pentru că am venit cu alte gânduri decât de a câştiga ceva de la Transgaz, atâta timp cât voi fi directorul acestei societăţi, îmi voi dona salariul unei fundaţii pe care nu o cunosc acum şi dacă nu există o vom înfiinţa, o fundaţie care va fi creată în memoria şi onoarea lui Daniel Thellmann. Această fundaţie se va ocupa cu prevenirea cancerului”, a spus proaspătul director al Transgaz Mediaş în cadrul emisiunii „Pulsul Adevărului” la Antena 1 Sibiu.



comentarii
11 comentarii

bravo, asa ceva nu am mai citit in tribuna . sa vedem ce mai comenteaza carcotasii..
un sibian
07.10.2009 07:53
Bravo, PSD-isti
un medesan
07.10.2009 09:19
Si ca sa mananci,sa-ti platesti taxele,mobilele si concedile riviera franceza,iti trimiti copiii la cersit?
a
07.10.2009 09:46
in sfarsit un OM de omenie, cu mult suflet.
Sa va dea Dumnezeu multa sanatate!
sibian
07.10.2009 10:42
Toata Stima Respect Domnule Munteanu.
Maurer Georg
07.10.2009 11:46
daca as avea si eu ll miliarde de lei sigur mi-as dona pensia pentru o fundatie de caritate,asteptam sa vedem realitatea domnule Munteanu
o mediesanca
07.10.2009 19:49
Iti dai tot salariul si din ce traiesti? sau ai ajuns la asa un grad de bogatie de iti permiti acest lucru? De unde aceasta bogatie? in alte tari lucreaza 3/4 generatii pentru a aduna o avere ,dar la noi ?s-a furat destul mai aveti ce dupa 20 de ani?????
un contribuabil la zi cu taxele
07.10.2009 19:50
Am inteles de la emisiunea Pulsul Adevarului ca erati dispus sa-l imprumutati pe domnul ministru Blaga cu 11 mild.de lei .Este incredibil ce spuneti dar poate devine credibila fundatia de caritate ce doriti sa o infiintati in memoria D-lui primar Thellman.Astea sunt povesti domnule Munteanu,ne-am cam saturat de baliverne,altele mai credibile.
m>din Medias
07.10.2009 19:56
baliverne, baliverne , baliverne, cit ai furat pina acum Dle Munteanu de nu-ti mai trebuie salar si poti sa renunti la cel primit acum de la gaz. NU ti se pare ca prin astfel de declaratii jugnesti marea masa de cetateni din acest oras care traiesc de la o zi la alta cu pensiile sau salariile mici ce le primesc. Cel mai bine ar fi sa spui multimii ce metode de afacere ai facut de ai obtint atita venit.
o alta medesanca
07.10.2009 20:12
e greu sa intelegi ce a spus domnul Munteanu la Pulsul Adevarului nu ca nu pricepem ce a spus dar nu pricepem cum a putut face o asemenea avere ,poate imprumuta si pe alti bieti medieseni sau oricare cetateni ai Romaniei si nu numai me cumetri si ministri au altii mai mare nevoie si nu trebuie sa se justifice in declaratia de avere.Va doresc un altfel de succes domnule dir.gazist Munteanu
tot din Medias
07.10.2009 20:22
domnule muntean ar fi mai bie ca bani care vreti sa ii donati impotriva cancerului sa ii investiti in infrastrctura mediasului sa fie vizibil pt medieseni si cred ac domnul thelman ar fi mai multumit decat cu ideea dumneavoastra
un mediaesan
07.10.2009 20:52
Din aceeasi categorie
Forumul German

qhouse sibiu

Palatul Brukenthal Avrig

sevis

Comunicat de presa final

Vacanta Eurotrip
info
publicare anunturi
Licitatie publica

accentmedia