Tribuna
Fundaţia F.R.O.D.O. vine să opereze în Sibiu
Adrian POPESCU
980 vizualizari

Sibiul este în atenţia unor chirurgi din Marea Britanie care doresc să se implice într-un proiect destinat oraşului nostru. Este vorba de proiectul Fundaţiei F.R.O.D.O. care îşi propune să efectueze operaţii chirurgicale, copiilor cu dizabilităţi ortopedice din judeţul Sibiu. În cadrul acestui demers sunt incluşi mai mulţi partenri cum ar fi: DGASPC Sibiu, Spitalul Clinic de Urgenţă Sibiu, la care de curând s-au alăturat cluburile Decan-host, Millenium, Oscar, Campus şi Leo Sibiu care vor solicita în comun din partea unei structuri similare din Marea Britanie sprijin în vederea sustenabilităţii acestui proiect, pe termen mediu şi lung. Din datele statistice rezultă că numărul copiilor cu dizabilităţi ortopedice este destul de mare şi ca atare se impune o asemenea implicare. Directorul Spitalului Clinic de Urgenţă Sibiu, dr. Minerva Boitan, ne-a precizat că cei din Anglia ar dori să deruleze proiectul încă de la finele acestui an, fapt pentru care a fost constituit un colectiv de specialişti sibieni ce urmează să stabilească cu partea  engleză care sunt preparativele aferente acestui demers comun. Cât priveşte Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu, aceasta îi va identifica pe cei care trebuie să fie supuşi unei astfel de operaţii. De fapt directorul general Anca Drăgan a şi dat dispoziţii în acest sens. Să sperăm că sfâşitul acestui an o să aducă zâmbetul de mulţumire pe faţa copiilor aflaţi în această situaţie.



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

casino

CibinFEST

Profesional PN

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia