Tribuna
sibiu innovation days
FOTO/ VIDEO: Tribuna, 130 de ani, sute de prieteni şi mari artişti
FOTO/ VIDEO: Tribuna, 130 de ani, sute de prieteni şi mari artişti
Un an de sărbătoare, în care în mai multe rânduri am marcat aniversarea noastră specială, de 130 de ani de la prima apariţie a cotidianului Tribuna, am încheiat în acest week-end printr-un moment deosebit. Gala „Sibiu şi Tribuna, împreună de 130 de ani” a strâns la un loc oficiali, prieteni, colaboratori, cititori care aşteaptă zi de zi veştile Tribunei, într-un spectacol presărat cu teatru, muzică clasică, folclor şi premii. Cvartetul Intermezzo, orchestra Ansamblului Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”, cu Adrian Neamţu şi Robert Târnăveanu şi inegalabila Maia Morgenstern au urcat pe scenă. Astrid Fodor, Klaus Iohannis, Silvia Macrea, Ioan Bondrea şi Alexandru Barbu au fost cei aleşi prin vot de cititorii Tribunei, ca fiind „Omul Anului” în domeniul în care activează.


Gala  „Sibiu şi Tribuna, împreună de 130 de ani” a strâns la un loc, în acest week-end, oameni din conducerea administraţiei publice, oameni de cultură, colaboratori şi prieteni.
Timp de două ore, ne-am bucurat împreună de artişti apreciaţi şi i-am apreciat la rândul nostru pe cei care s-au remarcat de-a lungul acestui an în munca lor.
Evenimentul a făcut parte din proiectul mare, "Împreună din 1884", menit să celebreze cei 130 de ani de apariţie a Tribunei, proiect cofinanţat de Primăria Municipiului Sibiu, prin Agenda Culturală 2014.
Pe parcursul mai multor săptămâni, cititorii cotidianului Tribuna au fost invitaţi să aleagă personalitatea anului 2014 din diverse domenii de activitate.
Nu am dorit un top, cu învinşi şi învingători, ci am dorit să ştim de la cititorii noştri care sunt oamenii pe care îi apreciază pentru ceea ce au făcut de-a lungul acestui an, în politică, administraţie, cultură, educaţie şi sport.






Astrid Fodor - premiu dedicat echipei din Primărie şi lui Iohannis


Administraţia este domeniul care pentru Sibiu a adus schimbări majore, în condiţiile în care de luni bune, cea care conduce Sibiu efectiv este Astrid Fodor. De asemenea, fostul viceprimar al Sibiului este de câteva zile primarul interimar. Este motivul pentru care Astrid Fodor a fost desemnată "Omul anului 2014" pentru contribuţii deosebite în domeniul administrativ.
"Dați-mi voie să mulțumesc ziarului Tribuna și cititorilor săi pentru această distincție, care pe mine mă onorează, dar mă și bucură în aceeași măsură, pentru că vine din partea acestui cotidian, ziar care de 130 de ani este parte din viața comunității și, implicit, face parte și din viața mea, chiar dacă de o perioadă mai scurtă, nu chiar de 130 de ani.
Mă bucur și pentru faptul că eu consider că această distincție este o recunoaștere din partea sibienilor că ceea ce am făcut și facem noi, cei de la Primăria Sibiu, a dus la schimbarea în bine a destinului și vieții acestei comunități. Este dovada că deciziile luate la nivelul administrației locale sibiene au fost cele corecte și s-au pliat perfect pe necesitățile Sibiului și ale sibienilor. Eu consider că acest premiu nu este numai al meu. Eu îl împart cu drag cu toți colegii mei din Primăria Sibiu, din serviciile publice ale Primăriei Sibiu și din societățile comerciale subordonate Primăriei. De asemenea, împart acest premiu cu cel care, în anul 2008, m-a invitat să mă alătur echipei sale la conducerea Primăriei, cel care mi-a însuflețit pasiunea pentru administrație și cel de la care am înțeles că a fi primar înseamnă, în primul rând, vocație, și, apoi, o imensă responsabilitate pentru orașul pe care îl administrezi, dar, mai ales, pentru cetățenii acestui oraș.
Înainte de a încheia, domnule director, dați-mi voie să vă felicit pentru a treia oară într-un cadru oficial, pe dvs și întreaga dvs echipă, pentru tot ceea ce ați realizat. Vă doresc încă mulți, mulți ani de existență și să rămâneți la fel de obiectivi și echidistanți. În opinia mea, este singura soluție pentru longevitate!", a spus Astrid Fodor.


Mesajului lui Iohannis: "Sibiul a fost și rămâne pentru mine motivația de a face lucrurile bine"


La capitolul politică, fostul primar al Sibiului şi actualul preşedinte ales al României, Klaus Iohannis, este cel declarat "Omul anului 2014".
Iohannis este numele sibianului de care se leagă cele mai importante evenimente - de la alegerea în funcţia de preşedinte al unui partid politic naţional istoric, la eforturile de unificare a dreptei şi până la alegerea ca preşedinte al României.
Klaus Iohannis a delegat-o pe Mirela Gligore, şeful Serviciului de Presă şi Comunicare al Primăriei Sibiu, să îi ridice distincţia şi să transmită mesajul său.
"Vă mulțumesc pentru această distincție care mă onorează, pentru că în această comunitate m-am format atât ca om de administrație, cât și ca politician.
Sibiul a fost și rămâne pentru mine motivația de a face lucrurile bine. Din punct de vedere al administrației, Sibiul a fost cel care mi-a arătat că lucrul bine făcut are ca rezultat dezvoltarea și prosperitatea comunității, pe o bază solidă. În plan politic, același Sibiu mi-a arătat că politicul are sens doar în folosul comunității: deputați, senatori, membri ai Guvernului și președintele țării au datoria să îndrepte fiecare acțiune a lor în folosul comunității care i-a ales - românii.
Iată de ce această distincție, care vine din partea unui colaborator constant al administrației locale - cotidianul Tribuna - mă bucură, pentru mine fiind foarte importantă această recunoaștere. Vă mulțumesc!", a fost mesajul transmis de preşedintele ales al României.

Silvia Macrea: Distincţia se adresează întregului colectiv artistic

În mod fericit, aniversarea de 130 de ani a Tribunei coincide cu aniversarea de 70 de ani a Ansamblului Profesionist Cindrelul - Junii Sibiului.
Moştenind dăruirea şi pasiunea de la tatăl său, Ioan Macrea, Silvia Macrea a reuşit să sporească an de an prestigiul şi aprecierea de care acest ansamblu se bucură printre românii din ţară şi de pretutindeni.
Silvia Macrea a fost desemnată "Omul anului 2014" pentru contribuţii deosebite în domeniul cultural.
"Această distincție mă onorează și vreau să mulțumesc ziarului Tribuna și cititorilor săi. Distincţia se adresează întregului colectiv artistic al Ansamblului Folcloric Profesionist "Cindrelul - Junii Sibiului", căruia vreau să îi mulțumesc din suflet pentru întreaga activitate desfășurată în acest an. Îi urez cotidianului TRIBUNA viață lungă, cât mai mulți cititori și sunt sigură că în continuare vor reflecta în paginile ziarului cele mai importante evenimente culturale de la Sibiu. La mulți ani întregii echipe, domnului Mircea Bițu! Tuturor cititorilor TRIBUNA, în pragul sărbătorilor de iarnă, le urez un Crăciun cu liniște și pace în suflete și un an nou cât mai bun și cât mai multe împliniri! La mulți ani, TRIBUNA! La mulți ani, dragi sibieni!", a spus Silvia Macrea.
Cvartetul Intermezzo, orchestra Ansamblului Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”, cu Adrian Neamţu şi Robert Târnăveanu au urcat pe scena Sălii Thalia şi au oferit publicului recitaluri de excepţie.


Ioan Bondrea: Tribuna este o oglindă a tot ce facem noi, sibienii

Premiul "Omului anului 2014" pentru contribuţii deosebite în domeniul educaţiei i-a revenit lui Ioan Bondrea, rectorul Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu.
"Sunt onorat să primesc acest premiu de excelență și vă mulțumesc dvs și redacției TRIBUNEI, sibienilor, pentru această desemnare. Dincolo de onoarea și plăcerea de a primi acest premiu, acesta este deopotrivă al Universității <> din Sibiu, pentru tot ceea ce încearcă Universitatea să facă pentru Sibiu, pentru ca Sibiul să fie un oraș universitar. Încercăm, prin ceea ce este ULB Sibiu și prin faptul că suntem în circuit național și internațional, să ducem lucrurile bune ale Sibiului dincolo de hotarele țării. Sigur, atunci când deschidem acest ziar, vedem sau ne vedem în ziar ca într-o oglindă. TRIBUNA este o oglindă a tot ce facem noi, sibienii, cu bune, cu rele, cu împliniri, cu dezamăgiri, dar este o oglindă a noastră, a tuturor. Am avut parte în acești aproape trei ani de când sunt rectorul ULBS de o relație deosebită cu redacția ziarului TRIBUNA, care a reflectat, cu obiectivitate, de multe ori cu căldură, evenimente, lucruri ce s-au întâmplat în Universitate. Vă doresc să aveți în continuare aceeași deschidere spre viața cetății și vă promit că Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu va fi același motor de progres pentru orașul și zona Sibiu. Vă doresc tuturor să aveți sărbători frumoase! La mulți ani!", a spus Ioan Bondrea.

Alexandru Barbu, premiul pentru sport

Alexandru Barbu este sportivul care a participat la Jocurile Olimpice de iarnã, în Rusia, la Soci. Schiorul sibian a obţinut o performanţã greu de egalat de un român, locul 21 în proba de slalom, şi a terminat pe locul 48 proba de slalom uriaş. A cucerit în 2014, patru titluri naţionale din tot atâtea posibile.
Alexandru Barbu a fost desemnat "Omul anului 2014" pentru contribuţii deosebite în domeniul sportiv.
"Mulțumesc foarte mult ziarului TRIBUNA pentru acest premiu. De acum încolo, voi încerca să continui tot așa sau și mai bine. Asta îmi doresc. Sărbători fericite și un an nou plin de bucurii!", a spus Alexandru Barbu.

Tribuna, alături de parteneri

Toate manifestările de anul acesta au fost sprijinite de Primăria Sibiu, prin agenda culturală, dar şi de sponsorii Jidvei, Atlassib, BRD Groupe Societe Generale, Meridiana Transfer de Bani, şi partenerii Transcar, Transmixt, Clinica Polisano, Buonavista Catering&Banqueting, Agro-Crinţ, Seviş şi Bricomat.
O parte dintre ei ne-au fost alături şi la Gală, unde au primit Diplome de excelenţă din partea tribuna.
Daniel Micu, directorul societăţii ATLASSIB, reprezentat de Radu Androne, director de vânzări, Patric Popovici, directorul BRD Groupe Societe Generale Sibiu, reprezentat de Dorin Albu, directorul de retail, Marius Gîrdea, directorul Aeroportului Internaţional Sibiu, Ovidiu Gligor, reprezentantul Clinicii Polisano, au urcat pe scenă alături de noi.
Marina Carabulea a ridicat diploma oferită lui Ilie Carabulea, patronul Holdingului Atlassib.
"Vă mulțumesc pentru această plachetă. O voi transmite celui care merită. Vreau să urez sibienilor care au contribuit la supraviețuirea acestui ziar, în condițiile unei economii sălbatice de piață, să fiți alături de TRIBUNA în continuare Sărbători fericite!", a spus soţia omului de afaceri sibian.
Liviu Necşulescu, patronul societăţii Jidvei, unul dintre principalii susţinătiori ai acestui proiect a fost şi el alături de noi: "Mulțumesc conducerii TRIBUNEI și întregului colectiv, care a contribuit la desfășurarea lucrărilor din societatea Jidvei. Și vă spun un singur lucru: Așa ceva nu am întâlnit nicăieri! Trebuie să anunț cei 1.500 de salariați ce au primit", a spus Liviu Necşulescu, referindu-se la Diploma de excelenţă primită.

Maia Morgenstern, bucurie şi încântare
Invitatul special al Galei a fost actriţa Maia Morgenstern.
Timp de aproape o oră ne-a bucurat pe toţi cu o veritabilă demonstraţie de talent, dăruire, iubire sinceră pentru public. A fost aplaudată minute în şir.
Impresionată de căldura publicului, iubita actriţă a revenit pe scenă de două ori, rechemată de aplauzele sibianilor.
"Cu aceeași dragoste vin la Sibiu, vă iubesc foarte mult și vă mulțumesc pentru seara asta minunată!", a mărturisit Maia Morgenstern.
La finalul Galei, oaspeţii au ciocnit împreună un pahar de şampanie şi vin de Jidvei şi au gustat din preparatele deosebite pregătite de firma Bunonavista Catering&Banqueting.






comentarii
7 comentarii

sa aveti grija tu scumpo , numai sa v-i sortati bine... ca la c.a.p
...
08.12.2014 01:22
Cati bani a bagat Universitatea Lucian Blaga in afacerea asta?
zzzzz
08.12.2014 10:22
Voi cu cenzura ,noi cu adevarul
cenzura
08.12.2014 16:15
BRAVO TRIBUNA!BRAVO CELOR PREMIATI!
mimi
08.12.2014 16:43
ce mai comentariu cu cenzura de arici poganici...
eram mica, nenea invatator (stia sa citeasca romaneste in graiul specific romanesc)ma tinea de mana si mi-a spus sa nu maninc carne fripta . asa era, de fapt scris. cati bani a bagat blaga (Universitatea)in afacerea asta nu stiu, oricum poate mai putin decat mama cind mi-a cumparat sortuletul pentru scoala in clasa ntaia. cred ca fraza incepea cu:asa vor pati aceia care...
si in nici intru caz cu tatal nostru care-le esti in cer ...restul de fraza ,in nici un caz nu cred ca se gaseste la spitalul de nebuni numarul 7 din sibiu
poate ca blaga de fapt, se salva pe sine insasi si-si salva poate propria lui nemarturisire a adevarului: de la chirilica la limba romana, apoi sa stii sa citesti restul de fraza scrisa in limba romana.
...
08.12.2014 18:55
a-ti luat locul lui adrian paunescu sau a-ti luat locul lui catavencu? vezi daca poti sa-i faci cenzura acestei fraze...
globuletul de craciun
08.12.2014 19:23
tratatul brest-litovsk????!
domnule, inaltimea gratiilor din tara lui noriega nu reprezinta decat a treia parte din inaltimea gratiilor de la spitalul de nebuni numarul 7 din sibiu.
si in sub arini in locul tratatului s-a plantat un conifer tuia cu frunzele cazatoare.
"si m-ati scuipat
si m-ati batut
si ciine eu v-am fost."
si ne-ati vandut sufletele.
si singura carte care a fost scrisa in vreodata limba romana a fost Padurea spinzuratior de Liviu Rebreanu.
si cortina a cazut.
si spectacolul nu mai continua.si in locul teatrului din sibiu tot ce vad nu vad decat o gaura neagra.
si va rog sa-mi restituiti inapoi cele trei carti postale cu care m-am inscris la biblioteca astra din sibiu copiila fiind. si tot ce sint florin piersec si adrian paunescu nu sint decit sefii eriterie grecesti din romania.
globuletul de craciun
10.12.2014 01:06
Din aceeasi categorie
Astra Film Festival

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Tribuna
Licitatie publica