FITS continuă pe Scena Digitală cu highlights-uri din Israel și Germania

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

„Simfonie și lumină” este un spectacol care îmbină muzica de orchestră, mișcarea de scenă și proiecțiile video, acesta începând cu unul dintre preludiile lui Chopin și încheind cu piesa „Exit Music” a trupei Radiohead. Membrii orchestrei se mișcă pe scenă și interpretează în lumi vizuale în schimbare, creând astfel o călătorie muzical-teatrală care înfățișează sensul dublu al mișcării – a mișca ceva și a mișca pe cineva – și care întruchipează spiritul muzicii. O incursiune muzicală profundă, sfâșietoare, vindecătoare. Un spectacol monumental, asemenea unei simfonii.

„Fii tu însuți!” continuă o cercetare în desfășurare despre adaptarea culturală a dansatorilor sirieni la peisajul de dans din Germania și Europa, la șapte ani de când au ajuns aici. Spectacolul ia forma unui jurnal ce surprinde viața lor artistică din prezent, precum și gândurile lor. Ce impact are trecerea timpului asupra visurilor, nevoilor și pierderilor noastre? Ce capitole din viața noastră se rescriu, care continuă și ce capitole se șterg? Pot dansatorii să șteargă cu buretele istoria corpurilor lor și să o ia de la capăt, construindu-și o nouă identitate pentru a se integra? Spectacolul întoarce reflectoarele spre aspecte precum genul, fragilitatea, aspirațiile, temerile și umorul dansatorilor. Un manifest sensibil despre identitate într-o lume a discriminării și dezrădăcinării.

Ambele spectacole sunt prezentate în limba engleză, cu traducere în limba română.

 

Bilete și abonamente pe Scena Digitală

 

Pe Scena Digitală, abonamentul lunar, cel trimestrial, precum și cel anual includ toate cele peste 60 de spectacole disponibile, la care se adaugă lunar două producții în premieră. Iubitorii de teatru, film, dans și muzică pot alege abonamentul pentru 12 luni la preț de 6 luni, respectiv 299 lei, și abonamentul pentru 3 luni la preț de 2 luni, respectiv 89 lei. Abonamentul lunar costă 49 lei/lună. Spectatorii pot opta și pentru biletul individual, care permite vizionarea unui anumit spectacol la prețul de 30 lei. În perioada de valabilitate a abonamentului, spectacolele pot fi vizionate oricând, oriunde și de oricâte ori.  Biletul individual este disponibil patru ore de la activare și alegerea intervalului de timp pentru vizionare.

Platforma de video-on-demand Scena Digitală, distinsă cu premiul special UNITER, poate fi accesată pe site-ul www.scena-digitala.ro.

Toate spectacolele Scenei Digitale oferă și subtitrare în limba engleză.

03 octombrie 2023 la 18:02

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Adrian POPESCU
acum 1 minut
Muzeul din Casa Teutsch trece la programul de vară
În data de 17 mai 2025, de „Noaptea Muzeelor”, muzeul bisericesc din Casa Teutsch va fi deschis între...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 6 minute
Vești importante pentru șoferi! S-a deschis primul hub de mare putere pentru încărcarea vehiculelor electrice, pe A1, la Miercurea Sibiului
Joi a fost deschis primul hub de mare putere din țara noastră pentru încărcarea autovechiculelor electrice în zona...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 oră
Doi medici noi, la Spitalul de Pneumoftiziologie. Ce specializări au
Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu are doi noi medici pneumologi specialiști care se alătură colectivului pentru a crește calitatea...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 oră
Vremea încă e capricioasă în zona alpină a Munților Făgăraș, iar Transfăgărășanul rămâne închis între Bâlea Cascadă și Bâlea Lac
În ciuda eforturilor depuse zilele trecute de drumari, care au acționat pentru îndepărtarea stratului de zăpadă încă existent...
Actualitate
1 min de citit