Tribuna
Festival gastronomic în zona turistică Valea Moaşei
Dan FRÂNCU
1219 vizualizari
Festival gastronomic în zona turistică Valea Moaşei

Sâmbătă şi duminică (17 - 18 august), zona turistică Valea Moaşei, situată la ieşirea din satul Sebeşu de Sus, către Vârful Suru din Masivul Făgăraş, va fi gazda primei ediţii a Festivalului Gastronomic “Mangaliţa de la Racoviţa”, manifestare creată în scopul promovării acestei rase de suine, recent reintrodusă în gospodăriile din zonă.

În cele două zile ale festivalului, participanţii vor putea asista la diverse activităţi culinare a căror vedetă va fi porcul de Mangaliţa, vestiţi bucătari din Sibiu (şi nu numai!), urmând să realizeze un adevărat festin culinar, cu produse ce pot satisface preferinţe din cele mai diverse.

Şi pentru ca toate aceste preparate să priască în tihnă participanţilor spectatori, întreaga acţiune va fi condimentată, în mod inspirat, cu o bere rece şi bună dar şi cu un program muzical de calitate.

“Mangaliţa de la Racoviţa” va debuta sâmbătă, la ora 16, cu o serbare câmpenească. În acelaşi timp cu lăsarea serii, vor fi organizate o discotecă în aer liber şi un foc de tabără.

Duminică, programul va continua după ora 13, scena special amenajată în zona de desfăşurare a manifestării urmând a fi gazda unui spectacol folcloric, susţinut de artişti consacraţi, tinere talente şi ansambluri folclorice din zona Sibiului. Toate preparatele ce vor fi servite la acest festival sunt pregătite de către echipa Carmangeriei Mangalița de la Racovița.

Prima ediţie a Festivalului Gastronomic “Mangaliţa de la Racoviţa” este organizată de Carmangeria Mangaliţa de la Racoviţa, Consiliul Local şi Primăria comunei Racoviţa.





comentarii
1 comentarii

Ce lasati dupa chermeza ?? rahaturi peste tot, mizerie ,pungi de plastic pe care le va minca --PUTINELE VACI SI BIVOLITE - ce au mai ramas in Sebesul de Sus-- Ma supar tare pe locuitorii din Sebesul de Sus ca nu iau atitudine impotriva acestor -NESIMTITI- care murdaresc pasunea satului-- Iar voi din Racovita faceti festivalul la voi -- apropo nu mai aduceti gunoaiele voastre in Sebes la varsarea riului in Olt-- Scria in tribuna o poveste asemanatoare la Rasinari -- Curmatura gunoita de gibonii needucati.
mike--
14.08.2019 18:08
Din aceeasi categorie
sevis

targul de cariere

classic junior festival

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia