De câteva zile a fost pus în dezbatere publică un proiect de lege, care, în loc să facă în prealabil obiectul unor dezbateri profesionale între specialişti, a provocat o adevărată isterie a celor mai mult sau mai puţin interesaţi, mai mult sau mai puţin avizaţi, cu reflectarea de această dată normală în aproape întreaga medie românească.
Organismul care gestionează profesia contabilă, invită pe toţi cei interesaţi, inclusiv pe „contabilii afectaţi” de această propunere legislativă, să se aplece cu calm asupra poziţiei CECCAR vis-a –vis de problema în discuţie, considerată în mod exagerat, şi poate nu întâmplător, subiectul mediatic al zilei.
Propunerea legislativă – o propunere de clarificare
În prezent legea specială ( a contabilităţii) prevede că pentru ţinerea contabilităţii şi elaborarea situaţiilor financiare, o entitate are de ales una din două variante:
activităţile contabile să fie realizate prin compartimente proprii – o variantă adoptată în practică de întreprinderile mari.
activităţile contabile să fie externalizate unor persoane sau firme autorizate  potrivit legii – variantă adoptată de regulă de întreprinderile mici şi mijlocii.
În practică a apărut însă o a treia variantă, bazată pe o insuficienţă legislativă privind definirea „compartimentului propriu” şi o mare scăpare din legislaţia muncii (dreptul de a încheia contracte cu timp parţial de lucru  indiferent de importanţa publică a serviciului prestat): „compartimentul propriu cu o persoană angajată cu 2 ore/zi”.
Serviciile contabile – servicii de interes public
Contrar susţinerilor- care din păcate îşi au originea chiar în unele texte legale – că răspunderea pentru raportările financiare revine administratorului firmei, nu trebuie scăpat din vedere că fidelitatea raportărilor financiare în ce priveşte patrimoniul, starea de sănătate şi performanţele financiare ale întreprinderii interesează în cel mai înalt grad toţi utilizatorii situaţiilor financiare respective şi anume:
acţionarii, că averea lor nu s-a dus pe apa sâmbătei;
potenţialii investitori, că investesc într-o întreprindere care prezintă credibilitate prin situaţiile financiare prezentate;
băncile şi alte instituţii de finanţare, că fac o finanţare  a unor activităţi rentabile capabile să le permită recuperarea sumelor împrumutate;
salariaţii, că au un loc de muncă într-o entitate sigură, iar partea ce li se cuvine din produsul muncii lor este corect determinată;
bugetul, că situaţiile financiare care stau la baza  determinării valorilor impozabile sunt corect elaborate;
populaţia, că situaţiile financiare sunt corect elaborate, obligaţiile fiscale sunt corect determinate şi deci nu există riscul ca guvernanţii să stabilească noi taxe şi impozite sau să mărească pe cele existente.
Acestea sunt motivele pentru care, reglementările europene şi standardele internaţionale şi naţionale ale profesiei pun accent pe satisfacerea de către profesioniştii contabili a unor înalte exigenţe de calitate a serviciilor pe care ei le realizează, ce nu pot fi îndeplinite dacă ei nu se supun unor cerinţe minime privind, educaţia profesională continuă şi etica profesională; altfel spus aceste persoane trebuie să fie controlate şi controlabile. De altfel, în multe ţări specialistul care elaborează situaţiile financiare ale unei întreprinderi  este făcut public.
Situaţia existentă
Această „a treia cale” a proliferat în ultimii ani astfel că, după unele estimări ocupă, de la un judeţ la altul, între 15% şi 40% din piaţa serviciilor contabile.
Consecinţele existenţei acestui segment de piaţă cenuşie sau gri sunt dintre cele mai negative.
Pentru întreprindere:
„preocupaţi excesiv” de aspectele fiscale conducătorii întreprinderilor sunt rupţi de adevăratele şi realele probleme  ale afacerilor lor, care ar trebui să fie reflectate fidel în bilanţurile contabile;
lipsa de încredere a utilizatorilor în raportările financiare influenţează negativ costul capitalului şi deci dezvoltarea întreprinderii;
insecuritatea pe termen mediu şi lung, a afacerii, şi expunerea conducătorilor la acte şi fapte încriminate de legile ţării:
Pentru buget: evaziune fiscală şi incertitudini în ce priveşte determinarea bazelor impozabile, aplicarea şi calculul corect al obligaţiilor fiscale;
Pentru ceilalţi utilizatori ai situaţiilor financiare ( bănci şi alte instituţii de credit, instituţii de asigurare, investitori, salariaţi, etc): inducerea în eroare a acestora când iau propriile decizii în legătură cu activitatea întreprinderii respective.
Pentru populaţie: nedeterminarea corectă a obligaţiilor fiscale poate determina Guvernul să introducă noi taxe şi impozite sau să le mărească  pe cele existente.
Pentru contabilul în cauză: insecuritatea „afacerii” sale şi expunerea la sancţiunile civile sau penale prevăzute de lege.
În concluzie, considerăm că iniţiativa legislativă coincide pe deplin cu viziunea organismului profesional în legătură cu rolul contabilităţii şi al profesioniştilor contabili pentru dezvoltarea întreprinderilor şi a economiei şi cu preocupările generale pentru însănătoşirea mediului de afaceri, prevenirea evaziunii fiscale şi a altor fenomene negative din economie şi societate.


Biroul Permanent al Consiliului Superior al CECCAR
Preşedinte
Prof.univ.dr. Marin Toma