Tribuna
Raluca Turcan
Expoziţie organizată de Muzeul Brukenthal, la Ploieşti
Expoziţie organizată de Muzeul Brukenthal, la Ploieşti

 

La Muzeul Judeţean de Artă Prahova "Ion Ionescu-Quin­tus" se va vernisa vineri, 22 martie, a IV-a ediţie a expoziţiei de stampe japoneze "Bijin-ga” cu piese din colecţia av. George Şerban. Curatorii expoziţiei sunt Alice Neculea şi Alexandru Chituţă. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 22 martie - 28 aprilie 2024.

Este prima expoziţie de stampe japoneze la Ploieşti, în cadrul căreia vor fi expuse 62 de lucrări (înrămate unic, diptic şi triptic), din epoca Edo (1603-1868) şi epoca Meiji (1868-1912), realizate de 20 dintre cei mai importanţi artişti japonezi, printre care: Kita­gawa Utamaro, Chobunsai Eishi, Katsushika Hokusai, Kikukawa Eizan, Utagawa Toyokuni I, Utagawa Kunisa­da, Toyohara Chikanobu, Kunisada Kuniyoshi, Utagawa Hiroshige sau Goyo Hashi­guchi. Sunt stampe în care sunt reprezentate femei fru­moase, curtezane şi gheişe. Aceste lucrări sunt oferite gratuit pe toată durata acestui eveniment de colecţionarul av. George Şerban.

Alături de stampe sunt ex­puse şi trei scroluri Bijin-Ga originale, carte ilustrată cu xilogravuri din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea. În expoziţie vor putea fi admirate şi câteva chimonouri japoneze rea-lizate şi prezentate de artista Laura Caraman.

Catalogul expoziţiei tipărit sub egida Editurii Muzeului Naţional Brukenthal va putea fi urmărit pe pagina muzeului, urmând ca până la închidere să apară şi în format tipărit, data lansării fiind stabilită ulterior.

Expoziţia a fost organizată în parteneriat cu Ambasada Japoniei în România, Muzeul Naţional Brukenthal, S.C.A. Şerban & Asociaţii. Expoziţia a fost deschisă mai întâi în 2022 la Casa Darvas La Roche din Oradea, apoi la Muzeul Ju­deţean de Artă "Centrul Artistic Baia Mare" şi în 2023 la Muzeul Municipal "Regina Maria" Iaşi.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Tribuna

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Licitatie publica