Tribuna
Sevis
Expoziţia lui Maxim Dumitraş "Absenţe încercui-te", la Muzeul de Artă Contemporană
Expoziţia lui Maxim Dumitraş
La Muzeul de Artă Contemporană de pe str. Tribunei va fi vernisată, vineri, 21 mai, de la ora 13, expoziţia artistului Maxim Dumitraş, intitulată "Absenţe încercuite". Curatorii ex-poziţiei sunt dr. Maria Bilaşevschi şi dr. Alexandru Constantin Chituţă.

 

"Astăzi, spune curatorul Alexandru Constantin Chituţă, fie că suntem simpli trecători pe un trotuar sau vizitatori într-un muzeu sau galerie, de multe ori se întâmplă să ne fie atrasă atenţia de o anumită lucrare. Se întâmplă, câteodată, ca admirând, să exclamăm WOW! Superb!

Asemenea exclamaţii, izvorâte din suflet datorită emulaţiei spirituale şi culturale, le întâlnim văzând, chiar şi grăbiţi, lucrările maestrului Maxim Dumitraş. De la lucrările de mici dimensiuni până la lucrările monumentale, pe verticală sau orizontală, Maxim se detaşează într-un mod surprinzător de colegii din breasla sculptorilor prin excelenta propunere de a prelucra într-o manieră contemporană şi de a transforma materialele naturale şi de a le dărui din nou Paradisului. Astfel că, lemnul sau metalul brut, în cazul nostru bronz, prin  idee, studiu, gând şi muncă, prin daltă sau foc, prinde viaţă, armonie, formă, frumuseţe... viaţă, devine lucrare artistică ce poate înnobila spaţiul construit. Numeroasele proiecte de mari dimensiuni realizate, direct, în natură, ni-l prezintă pe Maxim Dumitraş ca un om care trăieşte şi respiră în Paradisul creat, şi îşi aduce obolul său naturii. Din natură îşi ia materialul şi în natură îl restituie. Se remarcă aici o sensibilitate şi o receptivitate puţin obişnuite faţă de mediul înconjurător şi înfrumuseţarea acestuia, lucrările sale putând fi văzute în sălile galeriilor şi muzeelor, în mediul civic dar şi pe coamele dealurilor şi în poienile înverzite ale munţilor. În integralitatea sa, opera semnată de Maxim Dumitraş este emoţia sublimată a legăturii profunde a artistului cu lumea".

"în expoziţia de faţă ne propunem să adâncim, dar şi să continuăm cercetarea şi cunoaşterea operei artistului de pe meleagurle transilvănene, şi pentru a pune în valoare legăturile pe care subiectele sale le întreţin cu contextul larg al epocii. Maxim Dumitraş ne invită la un eveniment în care arta se ridică la standardele spectacolului de calitate. O simfonie a naturii presărată cu notele şi vibraţiile lemnului alături de sunetele grave ale bronzului într-un aer de solemnitate.Expoziţia Absenţe încercuite-Maxim Dumitraş organizată la Muzeul de Artă Contemporană, str. Tribunei, nr. 6,  prilejuieşte şi deschiderea unui nou spaţiu expoziţional amenajat în cadrul muzeului", spun organizatorii expoziţiei. După ce am explorat diferite moduri de exprimare, am început să scap de realism şi să îmi pierd interesul. Am început să intru în lumea pură, încercând să nu transmit altceva decât o simplă bucurie formală, subliniind desenele pe care mintea mea le-a atras din experienţele mele formale. Nu vreau să repet sau să recreez realitatea, ci mai degrabă să formez nefericirea mea interioară şi cunoştinţele acumulate pentru a crea o soluţie formală - care îmi însumează experienţa de viaţă ca artist alăturându-mi vechii mele căi noul care va veni.", spune Maxim Dumitraş.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
O istorie ragasita

sibiu-turism

Staer

A.D.I. Eco Sibiu

Anunturi Tribuna

EVENIMENT TV

Vacanta Eurotrip
info
PORTAL MEDICAL
Licitatie publica

accentmedia