Tribuna
PNL
Emigrantul român între succes, aşa ş-aşa şi dezamăgire
Marius GHINESCU
1373 vizualizari
Emigrantul român între succes, aşa ş-aşa şi dezamăgire
Australia Episodul XXIV - Corespondenţă din Australia

Reîntors din concediul petrecut în România, evident cu şedere în Sibiu, am luat-o de la capăt cu munca, la "Bonissimo" alături de colegul francez. Treaba mergea şi-n decursul a câtorva săptămâni am terminat de reparat până şi maşinile de cafea aflate în "stand by", pe rafturile din magazie. Numărul de clienţi era în uşoară scădere: mai puţină cafea şi maşini vândute, deci mai puţine încasări pentru firmă. Concurenţa nu iartă, iar când e vorba de câştig, n-are mamă, n-are tată. În urma unei analize privind latura financiară, patronatul a  constatat că serviciul marketing nu a mai cooptat  noi consumatori. Pe post activa ca manager şi executant în acelaşi timp, un indian mai puţin smolit, un fel de "Raj Kapoor" parfumat, la vreo 30 de ani. În loc să meargă pe teren în căutare de clienţi, îşi dezvolta partea dorsală stând pe scaun şi vorbind la telefon în limba-i de origine. Din discuţiile cu el am aflat că are o cumnată de pe undeva din jurul Bucureştiului, născută cu talent de "ghicitoare vizionară" şi era convins de vrăji şi de puterile-i magice. I-am spus că eu sunt din Sibiu, oraş transilvan şi a făcut imediat legătura cu "Dracula". După această "dezvăluire" a identităţii a început  să mă ocolească, pentru ca mai târziu, atunci când mă vedea, să fugă ca dracu' de tămâie. Cine ştie cum i-o fi dat în bobi cumnăţica. În sfârşit, "unde dai şi unde crapă", ca şi la firmă, nu merge marketingul problema-i la tehnic, unde lucram eu, franţuzu' şi pubertul nostru şefuţ. O transpunere în variantă australiană a sintagmei,  "Cei patru sfinţi au fost trei Luca şi Matei", a plecat de la ideea că patru oameni cam "încurcă" iţele în companie, de fapt trei, că indianul de la marketing a fost scuzat din principiu, de fapt doi, că şi pilosul şefuţ al tehnicului a ieşit din discuţie, că avea suport, aşa că am rămas pe post de "sfinţi" doar eu şi franţuzul. Nu ştiu ce a vorbit comenduirea cu "Jean Valjan", dar mie mi s-a propus să lucrez trei zile pe săptămână normal, iar în celelalte două, după caz; "dacă avem nevoie de tine te chemăm şi te plătim, dacă nu, stai acasă pe banii tăi". Am acceptat, ce era să fac? În timp ce căutam soluţii de reabilitare, mă gândeam la nesiguranţa locului de muncă şi la coabitarea multinaţională a staff-ului din firmă: general manager, 50 de ani, englez atipic naţiei sale, mititel, agitat şi gură mare ca o ţaţă; indianul de la marketing de care tocmai am vorbit; un Fritz, neamţ evident, cam de vârsta englezului, dulap de om care prăjea şi împacheta cafeaua ajutat de un ţângău australian; doi Giuseppe, sicilieni get beget, şoferi de vârstă medie cu moace şi uitătură de mafioţi sadea, ce distribuiau cafeaua pe la crâşme; două dame cam de aceeaşi vârstă, 40 de ani, una blondă, apetisant rotunjoară, venită tocmai din Africa de Sud şi o corcitură italo-australiană scoabă de uscată,  brunetă cu breton. Proprietarii companiei erau doi, unul australian la aproape 70 de ani, un gentleman rasat, impecabil în port şi atitudine şi asociatul său, cam de 50 şi de ani, un "Picolinii" aschimodie, cu "pene" (a se citi laţe) vopsite periodic în culoarea "black dă Giuleşti", purtând  marca "Made in Italy". Încadrat în sistem era şi australianul "Guliţă", sub 20 de ani, managerul tehnicului,  protejat de boss-ul italian. "Picolinii", cu probleme de sănătate pe la "fudulii şi sfârc", îl susţinea pe maimuţoiul cu creier neted pentru că avea nevoie de  tac-su, care era medic. Să nu-l uit pe colegul meu franţuz, un băiat foarte de treabă atunci când neuronii nu i se zbăteau în "carcasă". Cam asta era "fauna bufonă" din care şi eu făceam parte. Situaţia de compromis (trei zile la job şi două pe tuşe) trebuia să înceteze în vreun fel. Chiar din prima săptămână am bătut pe la porţile firmelor cunoscute care "găteau aceeaşi zamă". Am găsit poziţii de lucru doar "casual", "te chem când am nevoie". Am început să-mi rânduiesc gândurile. Eram iarăşi singur, dar "singurătatea e un privilegiu de a te ridica" (interesantă observaţie, dar nu e a mea) împins de nevoie.  Suportul familiei îl aveam, cunoştinţe tehnice aveam şi mai aveam şi curajul de a ieşi din confortul angajatului ca să "lupt", aşa că fără alte analize psiho-semantice, i-am băgat pe româneşte în ...a măsii pe toţi, mi-am dat demisia şi mi-am deschis propria afacere ţintită pe maşini şi râşniţe de cafea. Pentru o mai bună înţelegere a activităţii de business în domeniu, am vorbit la telefon şi cu un amic ce se afla în Melbourne. Acesta la rându-i, obligat de împrejurări similare şi-a deschis cu ceva timp înainte un business asemănător cu al meu şi mi-a furnizat informaţii utile legate de cooptarea clientelei,  preţuri (de dumping) pentru oferte, nume de furnizori ai pieselor de schimb cu care să iau legătura... Piaţa de desfacere mare, însă cu o  mână calificată redusă, mi-a întărit convingerea că drumul ales e cel bun. Fiul meu mi-a confecţionat cărţi de vizită şi mi-a făcut reclamă pe Internet. Am început să colind Perth-ul, începând cu ariile apropiate în căutarea clienţilor. Păi dacă-i bal, bal să fie, vreţi concurenţă, "ia di ici" (mă întărâtam singur gândindu-mă la cei pentru care lucrasem)! Bineînţeles că primii pe care i-am contactat au fost cei cărora le-am servisat şi reparat maşinăriile şi nu erau puţini. Unii mi-au acceptat serviciile, alţii nu.  În câteva luni mi-am consolidat poziţia şi odată cu ea am început
să-mi rotunjesc şi venitul. Pe lângă abonaţii pe care-i aveam, am cumpărat de pe Net maşini şi râşniţe de cafea defecte, la preţuri derizorii (cele folosite în baruri),  pe care apoi le reparam cu o minimă investiţie în piese şi le revindeam la 2500- 3000 de dolari, tot pe Internet sau la recomandarea clienţilor pe care-i aveam. Sumele câştigate în acest mod au fost de-a dreptul surprinzătoare.  Am intrat în legătură şi cu două firme care mi-au pus la dispoziţie până şi ateliere de lucru unde să-mi desfăşor activitatea. "Norocul îi ajută pe cei curajoşi", spunea un înţelept. Curajul meu s-a născut, paradoxal, din frică, din teama de a nu pierde un alt nou început, al nu ştiu câtelea.  Întâmplarea a făcut ca după ce am reparat o maşină de cafea a unui client, acesta mulţumit de prestaţie, m-a pus în legătură cu distribuitorul său de bobiţe maronii, ce avea date spre închiriere şi maşini de cafea şi care căuta înnebunit după un "service technician". Am bătut palma imediat cu Tim, neştiind la ce mă înham; nu-mi  mai ajungeau 12-14 ore de muncă pe zi, plus parte din weekenduri. Eram epuizat, aveam la un moment dat, cred, mai mulţi clienţi permanenţi decât aveau companiile la care am lucrat şi am ajuns chiar să-mi iau ajutoare din foştii colegi când eram la ananghie. Ar fi nedrept să nu recunosc suportul efectiv al soţiei care făcea toată munca de secretariat (e-mailuri, telefoane, scripte), aprovizionare (contactând furnizorii şi întocmind ordine pentru piese de schimb). La toate astea se adăugau şi toate treburile casei. Din punct de vedere financiar situaţia se prezenta nesperat de bine, fapt ce m-a determinat să trec la pasul următor.
Am vorbit într-unul din episoadele trecute, de cum am selectat casa pe care s-o cumpărăm, de locaţie şi mai ales de faptul că ea trebuia să se afle pe un teren pe care să-l subdivizăm, iar partea neocupată de construcţie s-o vindem, scăzând astfel datoria. Repet, am cumpărat proprietatea cu aproape "juma" de milion, ne-am îndatorat la bancă,  am împărţit terenul, am vândut partea  liberă, neocupată de casă, urmând să achităm restul cât mai repede pentru că un dolar împrumutat de la bancă, înseamnă de fapt doi, sau chiar trei de dat înapoi. Ne-am făcut socotelile, iar rezerva de bani pe care o acumulasem în cont, depăşea bine împrumutul, aşa că n-am ezitat nici o clipă şi am achitat restul de datorie până la ultimul cent. Ziua de 7 Septembrie 2017 reprezintă data la care am primit "Titlul de Proprietate", semnat şi parafat. Atunci am putut spune cu adevărat, "mi-am cumpărat o casă", acum era a mea, (pardon, a mea şi a soţiei) şi nu a băncii; zi minunată din viaţă pe meleaguri străine, zi sărbătorită cu o parte dintre cei dragi.
Cursul vieţii merge înainte, cu bune şi mai puţin bune, cum vrea Dumnezeu. Eu unul am avut noroc, iar încercările prin care am trecut au fost lecţii de viaţă. Nu e deloc uşor să-ţi duci traiul printre străini, cu atât mai mult dacă mai ai şi un mic business. Aici trebuie să ai răbdare să-ţi asculţi interlocutorul, să-i treci cu vederea uneori şi orgoliul şi ignoranţa. Fac această afirmaţie întrucât o mulţime de străini, chiar şi cei din Regatul Unit, ciripesc o engleză cu accent de prună uscată, parcă roasă de "jinjiile" dezgolite de dinţi. Spun asta nu pentru că subsemnatul ar fi "ţâpurit" pe la Oxford sau Cambridge cu dinţi de porţelan în gură, ci pentru că mesajul receptat vine distorsionat, metoda scrisului fiind într-un fel rezolvarea. Asta îmi aduce aminte şi de un episod hilar din tinereţe, când învârteam riglele planşetei la un Institut de Cercetare şi Proiectare din Sibiu. Un coleg, şarmant în felul său, puţin bâlbâit, era mereu în dispută cu conducătorul său de proiect, un fel de antipatie reciprocă nedeclarată. Nefăcând faţă diareii verbale a şefului când se contraziceau, cel împiedicat oleacă la limbă, se priponea şi mai greu la vorbire când se înfuria. Odată a rostit gata să explodeze: "D d  da c că v v vrei s s să n n ne ch ch certăm s s o f f facem în ss scris"!  Asta înseamnă într-un fel adaptabilitate, pe care fără bâlbe, am încercat s-o pun în practică cu unii dintre clienţii mei chinezi. Timp pierdut, nu ştiau să scrie.    
Despre reinventarea omului în perioade ciclice, la 10-20 de ani, scrie istoricul Yuval Noah Harari în  "21 Lessons for 21st Century " (21 de lecţii pentru Sec. 21)  o readaptare a individului la condiţiile de viaţă prin însuşirea unor noi cunoştinţe în domeniile de activitate cerute de societate, un cuvânt-cheie fiind recalificarea. Reorientarea bazată nu numai pe intuiţie şi curaj poate constitui o bază a succesului pentru cei ce-şi doresc mai mult. Dar, orice idee pusă în practică atinge, vrei nu vrei, interesele unora sau altora. Un exemplu concret l-a constituit încercarea fiului meu de a pune pe roate un "Târg de maşini" în Perth, ca cel din Sibiu, Cluj...sau mai de departe, Auckland, Christchurch (NZ)... mă rog... A întocmit documentaţia în detaliu convingând şi un amic al său, australian get beget, să se asocieze. În câteva luni au obţinut toate aprobările de funcţionare, de la Consiliu, Mediu, Circulaţie, terenul de închiriat (hipodromul de cai din Belmont, arie apropiată de centrul Perth-ului) şi apoi colaborări cu firme auto, de testare a maşinilor. N-au fost uitate nici firmele de "catering" cu rulote echipate pentru a oferi celor prezenţi (vânzători, cumpărători, gură-cască), sandwich-uri, răcoritoare sau cafea (contra cost bineînţeles), sau "firme de "cleaning" cu toalete mobile şi nu în ultimul rând staff-ul de asistenţă, format în mare parte din studenţi. Toate bune şi frumoase până când au apărut pe posturile de radio şi televiziune reclamele publicitare. Au sărit de cur în sus dealerii de maşini, cu contestaţii în care erau invocate tot felul de articole de legi: "carfair-ul" (târgul de maşini) nu poate funcţiona pentru că în weekend nu se lucrează şi dacă se lucrează se încalcă un drept constituţional. Dar ăia de vând îngheţată sau covrigi pe stradă dorm când vând? Dar "ăilalţi" cu crâşme, baruri şi alte alea, sforăie şi trag la aghioase când le dă  consumatorilor păpica altoită cu sucuri distilate din struguri, coacăze şi ce-o mai fi ?  Dar cei ce ne păzesc de infractori şi mai colectează câte-un zglobiu de la volan, nu încalcă legea, nu lucrează?  Degeaba  au întrebat ei, frica unui scandal a determinat Consiliul local prin departamentul de resort să-şi retragă avizul de funcţionare şi astfel o iniţiativă bună, zic eu, s-a terminat înainte de a începe. Continuarea ar fi însemnat  procese, adică timp pierdut şi bani cheltuiţi. Dealerii de maşini deţin monopolul în Perth, asta înseamnă preţuri piperate la cumpărare (dacă tu vrei să cumperi) şi derizorii la vânzare (dacă tu vrei să le vinzi). Tot această gaşcă organizată e  prezentă şi la "auctions" (licitaţii) şi chiar pe Net se intersectează cu particularii cumpărând ieftin pentru ca apoi să vândă mult mai scump, fără a aduce îmbunătăţiri. Statele din Estul Australiei sunt mult mai deschise la acest capitol, dovadă fiind preţurile mult mai scăzute, dacă e să facem o comparaţie cu cele din WA. De când lumea, "cei mari îi înghit pe cei mici". Dar asta a fost "ieri", astăzi însă, privim cu mai mult optimism şi ne  relaxăm mergând la câte un spectacol. Îl amintesc pe cel de săptămâna trecută la care am fost cu soţia, unde am văzut un regal artistic dat de trupa de balet din metropola noastră. În acompaniamentul unei orchestre simfonice de elită am retrăit acele momente de ascultare a foşnetului codrilor de Acasă şi le-am privit pe delicatele balerine făcând piruete pe poante, înveşmântate în albul transparent al "ielelor", vrăjindu-ne de astă dată pe noi, spectatorii; l-am   privit  pe prinţul "Luminii şi Întunericului, un "Dracula" în ipostaze de "înger alb şi negru", am privit o lume din "legenda Apusului" ce şi-a descoperit eroul pe tărâmul Valahiei, o lume ce dănţuia înveşmântată în haine strălucitoare de "curte", parcă tablouri însufleţite de pictori ai vremii. şi toate astea la elegantul "Royal Perth Theatre", unde într-un alt tablou, răsunau aplauzele îndelungi ale spectatorilor.
Continuare în 20 octombrie






comentarii
6 comentarii

oamenii harnicii au pana la urma si noroc! respect! dar de ce nu ne-ati spus cum ati gasit Sibiul in concediu!?
Cata
06.10.2020 12:40
Sibiul, tânjesc tot timpul după el Cătălin. Cu toate imperfecțiunile sale, pentru mine Sibiul e superb, n-are egal în lumea asta. Sănătate, că-i mai bună decât toate.
M.G.
07.10.2020 15:43
Construirea spărgătorului de gheaţă "Nuyina” a fost marcată de serviciile poştale australiene - Australia Post - printr-o emisiune filatelică menită să evidenţieze calităţile tehnice şi ştiinţifice ale navei. Parte a unui contract în valoare de două miliarde de dolari, „Nuyina” a fost construit în Şantierul Naval Damen Galaţi şi urmează să devină, din 2021, „nava amiral” a Diviziei Antarctice Australiene.

Spărgătorul de gheaţă „Nuyina” este cea mai complexă navă construită în ultimele decenii de navaliştii gălăţeni. În prezent, nava se află la Vlissingen, în Olanda, pentru ultimele activităţi de punere în funcţiune a echipamentelor (commissioning) şi efectuarea probelor de mare. După ce va trece testele din Marea Nordului, „Nuyina” va fi gata să înfrunte gheţurile antarctice.
Seria filatelică australiană este formată din patru timbre şi o foaie miniaturală ce evidenţiază designul de ultimă generaţie al navei, rolul ei de spărgător de gheaţă şi platformă de cercetare ştiinţifică, precum şi originea indigenă a numelui „Nuyina” şi legătura sa istorică cu alte nave antarctice australiene.
viata liberá
08.10.2020 08:56
Am citit cu mult interes ultimele dvs. articole, le-am descoperit mai tarziu, se pare. Se pot accesa undeva si celelalte ?
Va doresc mult succes in continuare !
Alex
10.10.2020 16:36
D-lui Alex. Pentru a citi un articol publicat anterior puteți intra pe Google accesați Tribuna Sibiu - Emigrantul român ... episod VIII spre exemplu și sper să obțineți rezultatul scontat. Mulțumesc la rându-mi pentru interesul arătat.
M.G.
11.10.2020 10:03
Multumesc pentru raspuns dl. Ghinescu, am pornit sa le caut si sa citesc seria de articole de la inceput; multumesc de asemenea ca ati ales sa impartasiti experientele dumneavostra de viata cu cititorii ... Sunt adevarate lectii, extrem de interesante. Numai bine va doresc !
Alex
11.10.2020 12:58
Din aceeasi categorie
Food will win de war

Publica anunturi

Palatul Brukenthal Avrig

management dirigentie inofrmare

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia