Tribuna
PNL
Elena Gheorghe: "Dragi sibieni, vă aştept în 5 iulie, la concertul oferit de Tribuna!"
Elena Gheorghe:
Acesta este mesajul pe care îl transmite Elena Gheorghe, una dintre cele mai în vogă şi premiate artiste din România care concertează în 5 iulie, în Piaţa Mare din Sibiu n Evenimentul face parte din Festivalul Tău, cadoul pe care cotidianul Tribuna îl face sibienilor la aniversarea a 130 de ani de la apariţia primului număr
2014 e an aniversar pentru Tribuna: cel mai vechi cotidian al Sibiului şi unul dintre cele mai vechi din ţară împlineşte 130 de ani. Venerabila vârstă nu putea fi sărbătorită decât în mijlocul dumnea­voastră, al sibienilor care ne citesc zi de zi. În consecinţă, în 4 şi în 5 iulie, vă invităm la Festivalul Tău, singurul eveniment prin care un ziar din Sibiu îi sărbătoreşte pe sibieni cu două mega-concerte în aer liber. Protagonişti ai concertelor vor fi: Ansamblul Folcloric Profesionist Cin­drelul - Junii Sibiului şi Nicolae Furdui -  Iancu -în 4 iulie, Compact şi Elena Gheorghe - în 5 iulie.

Numărul 1

Alegerea Elenei Gheorghe pentru a fi alături de sibieni şi Tribuna, la Festivalul Tău, nu e deloc întâmplătoare, căci s-a dorit ca darul făcut de redacţia Tribunei către sibieni să vină prin intermediul celor mai buni artişti dintre cei buni. Concertul e un eveniment aşteptat şi de artistă, care transmite un mesaj fanilor ei, prin intermediul ziarului nostru: "Dragi sibieni, vă aştept în 5 iulie, la concertul oferit de Tribuna!"

Elena Gheorghe e un nume reper în muzica rom]nească de ani buni încoace: e unul dintre cei mai premiaţi artişti ai ultimilor ani, iar hitul ei "Ecou" a fost cea mai difuzată piesă a anului şi No. 1, timp de opt săptămâni, în cel mai important top autohton, Media Forest.
Single-ul ei, "Disco Romancing" a fost licenţiat în peste 50 de ţări şi a ocupat primul loc în mai multe topuri din Spania, Portugalia, Olanda, Germania.
Elena Gheorghe a susţinut concerte în întreaga Românie, în Spania, Germania, Slovenia, Italia, Belgia, Franţa, Olanda, Japonia. Hitul ei, Hot Girls (un feat. cu Dony), a fost desemnat imnul verii la postul tv Pro7 din Germania, după ce, în anii anteriori, piese semnate de Lenny Kravitz sau Katty Perry ocupaseră aceeaşi poziţie.

De la 3 ani pe scenă

Elena Gheorghe s-a născut pe 30 iulie 1985 în Bucureşti, în familia
unui preot aromân şi a soţiei lui, interpretă de muzică populară. "Am fost primul lor copil şi am primit de la fiecare dintre ei, harul de a căuta fericirea în micile întâmplări ale vieţii şi de a-i bucura pe cei de lângă mine cu talentul, pasiunea, vocaţia
vieii mele: muzica", mărturiseşte artista pe contul oficial de facebook.
La doar 3 ani a urcat pentru prima dată pe scenă, alături de mama ei: "m-am urcat cu ea pe scenă, am privit publicul în ochi, cântând împreună cu ea şi am ştiut că e un moment pe care nu-l voi uita niciodată. Aveam doar 3 ani, îmi amintesc
limpede acele minute şi ştiu că acela a fost începutul carierei mele de artist", adaugă Elena. Iar dragostea pentru muzică a rodit peste ani în orele de pregătire, în participările la concursuri şi festivaluri.
În 2003, Elena Gheorghe a devenit solista formaţiei Mandinga, iar din 2006, după ce a părăsit trupa, a început să susţină concerte pe cont propriu.

Premii peste premii şi... un Oscar

Perfecţionismul şi perseverenţa ei ai propulsat-o rapid în topuri şi i-au adus numeroase premii. În martie 2007, de exemplu, a câştigat Premiul Radio România Actualităţi pentru Cea mai bun[ interpretă a anului  2006 şi este nominalizată şi la secţiunea Cea mai bun[ piesă a anului 2006 cu piesa Vocea ta. În august 2007, la Romanian Top Hit-Music Awards, piesa "Ochii tăi căprui" câştigă Premiul pentru Cea mai bună pies[ a anului 2007; apoi, în ianuarie 2009, Elena
a câştigat Finala
Naional[ Eurovision cu piesa The Balkan Girl.
Şi anul 2014 a venit cu premii: în luna martie, la Gala Radio România, Elenei i-a fost atribuit premiul Cel mai bun cântec pop, pentru piesa: "Ecou".
Şi poate nu ştiaţi, dar Elena Gheorghe se bucură şi de un Oscar, adică de fiul ei Nicolas: "Să ai un copil este ca şi cum ai lua Oscarul pe plan personal!", mărturisea artista în urmă cu doi ani.



comentarii
2 comentarii

Elena Gheorghe ai grija ca in data trecuta ai spus in piata mare "bunaseara Brasov"
sibian
17.06.2014 07:33
Fiindca aici TEXTUL este ambiguu:

[...]apoi,
Georg
17.06.2014 14:25
Din aceeasi categorie
Forumul German

qhouse sibiu

Palatul Brukenthal Avrig

sevis

Comunicat de presa final

Vacanta Eurotrip
info
publicare anunturi
Licitatie publica

accentmedia