Tribuna
PNL
#DreptulLaBanking lansează sezonul doi al emisiunii de educație financiară "La Taclale și Parale”
#DreptulLaBanking lansează sezonul doi al emisiunii de educație financiară

Platforma DreptulLaBanking invită publicul să se înscrie la al doilea sezon al show-ului online de educație financiară “La Taclale și Parale”. Show-ul este conceput sub forma unui concurs de cunosținte generale pe teme financiare, iar gazda emisiunii este Cabral.

Al doilea sezon include şase emisiuni, difuzate săptămânal pe Facebook pe pagina @DreptulLaBanking și pe www.dreptullabanking.ro, sâmbăta, de la ora 11.00. După succesul repurtat în vara anului 2020 în primul sezon al emisiunii online, sezonul doi aduce, pe lângă ediţia consacrată liderilor de companii, şi o emisiune pentru elevii de liceu. La ediția dedicată tinerilor  se pot înscrie elevi cu vârsta între 14 și 17 ani, împliniți la data începerii campaniei, cu consimțământul reprezentantului legal, premiul pentru câștigător fiind în valoare de 500 lei.

La emisiunile destinate adulților pot participa concurenți cu vârsta minimă de 18 ani, persoane care își doresc să capete sau să aprofundeze noțiuni de educație financiară într-un mod interactiv și plăcut. Ocupanții locurilor I și II ai primelor trei ediţii se vor înfrunta în marea finală, premiul cel mare fiind oferit de Asociația Română a Băncilor în valoare de 1.000 de euro. Câștigătorii primelor trei ediții vor beneficia de un premiu de 500 lei/per ediție.

La fiecare emisiune, Cabral va avea și un invitat special alături de care va dezbate subiecte relevante și utile din piața financiar-bancară. Participanții sunt invitați să se înscrie în perioada campaniei pe platforma www.dreptullabanking.ro la concursul "La Taclale și Parale", completând în mod corespunzător secțiunea aferentă cu datele lor de contact.  De fiecare dată, mai puţin în cazul finalei, se va face o extragere electronică pentru concursul din săptămâna respectivă și vor fi anunțați câte 10 participanți pe ediție.

Aceştia vor intra în emisiune cu ajutorul Zoom și vor răspunde la întrebări cu ajutorul telefonului, printr-un chestionar disponibil pe platforma Kahoot! Câștigătorul este identificat automat de aceasta.

Emisiunea online își propune să interacționeze cu cât mai multe persoane interesate. Astfel, la fiecare ediție, spectatorii online primesc un cod cu ajutorul căruia pot intra în joc pentru a-și testa cunoștințele financiare. Regulamentul concursului este disponibil, în mod gratuit, pe platforma  www.dreptullabanking.ro.

 www.dreptullabanking.ro

Facebook @DreptulLaBanking





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Forumul German

qhouse sibiu

Palatul Brukenthal Avrig

sevis

Comunicat de presa final

Vacanta Eurotrip
info
publicare anunturi
Licitatie publica

accentmedia