Tribuna
Raluca Turcan
Dr. Porr: "FDGR nu susţine niciun partid la europarlamentare!"
Sorana MAIER
2016 vizualizari
Dr. Porr:
Preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din România, Paul Jurgen Porr, a anunţat ieri că formaţiunea recomandă sibienilor să meargă la vot şi să îi aleagă pe cei pe care îi consideră potriviţi. Singura recomandare făcută de FDGR este să nu fie un partid antieuropean.
Forumul Democrat al Germanilor din România recomandă românilor să meargă la vot pentru alegerile europarlamentare, fără să îşi anunţe susţinerea pentru un anumit partid.
"Am hotărât ca FDGR să nu sprijine niciun partid anume, singura indicaţie pentru electoratul nostru este să meargă la vot, să "abuzeze" de acest drept, să voteze candidatul, partidul sau lista pe care le crede potrivite şi să nu fie un partid antieuropean", a declarat dr. Paul Jurgen Porr, preşedintele FDGR.
Porr a explicat că FDGR a avut discuţii cu câteva partide pentru includerea unui membru al FDGR pe o listă, pe un loc eligibil, dar discuţiile nu s-au finalizat.
Unul dintre partidele cu care FDGR a purtat negocieri este Partidul Naţional Liberal, al cărui prim-vicepreşedinte este primarul Sibiului, Klaus Iohannis, membru al FDGR şi fost preşedinte al acestei formaţiuni. Porr spune că discuţiile cu PNL s-au purtat cu un delegat al partidului de la Bucureşti, dar nu s-au finalizat.
De asemenea, Partidul Mişcarea Populară a fost cel care a venit către FDGR cu propunerea de a-i oferi locul VII pe listă, însă preşedintele Forumului spune că oferta aceasta a fost refuzată deoarece, la o analiză realistă, locul VII pe listă nu va fi eligibil.
Paul Jurgen Porr spune că prezenţa la vot la europarlamentare este de regulă scăzută, deşi aceste alegeri sunt importante în condiţiile în care la Bruxelles se iau decizii care influenţează România, iar europarlamentarii pe care ţara noastră i-a avut până acum nu au obţinut rezultate bune.



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Tribuna

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Licitatie publica