Această toamnă frumoasă nici pe departe nu lăsa să se întrevadă urgia naturii ce avea să lase un adevărat dezastru în urma sa. Ciclonul Seroja, de gradul III ca mărime, a atins ţărmurile australiene, recte WA, în partea lor sud-vestică cu o viteză uluitoare distrugând tot ce i-a ieşit în cale. Avertizaţi de pericol, oamenii din arealul presupus a fi lovit de furtună, inclusiv noi cei din Perth, ne-am pregătit să înfruntăm vântul puternic şi rafalele de ploaie. Ciclonul a lovit însă Kalibarry, staţiune situată la gura de vărsare a râului Murchison, cu o viteză de peste 170Km/oră măturând totul în calea sa. A distrus peste 75 la sută din staţiunea în care sălăşluiau peste 14.000 de locuitori: case dărâmate aproape complet sau lăsate fără acoperişuri, copaci smulşi din rădăcină sau frânţi de la jumătate, bărci de tot felul aruncate pe plaje, fiare, table, stâlpi de curent electric, ziduri de cărămidă, totul vraişte. O viaţă de coşmar au trăit locuitorii acestei aşezări timp de 40 de minute, care arată acum de parcă ar fi fost lovită de bombe. Drumurile parţial au fost blocate, a lipsit apa potabilă, nemaivorbind de curentul electric şi telecomunicaţiile întrerupte. Brutalitatea ciclonului s-a concretizat şi prin distrugerea unui alt oraş, Northampton în care pagubele au fost imense, peste 30.500 de mii de locuitori rămânând de asemeni fără curent electric, linii telefonice... A trecut prin furia ciclonului şi Geralton cu distrugeri masive, 20.000 de oameni au rămas la rându-le fără facilităţile vieţii de zi cu zi. De fapt toate localităţile din sud vestul statului WA aflate în calea furtunii au avut de suferit. Singura veste îmbucurătoare în toată această nenorocire este că nimeni nu şi-a pierdut viaţa. „The Commonwealth Disaster Response Plan” a fost activat, asta însemnând mobilizare rapidă. În prima zi 40 de militari au coborât din avioane Hercules cu alimente, apă, haine, corturi... pentru cei rămaşi fără un acoperiş deasupra capului. Tot în prima zi după ciclon au venit în localităţile afectate peste 160 de pompieri şi peste 100 de voluntari pentru a da o mână de ajutor celor sinistraţi privind curăţirea şi reconstruirea localităţilor. Le e în sânge australienilor ca la nevoie să se ajute. Cred că niciunde în lume nu se poate vedea o asemenea mobilizare, atâta dăruire. Naţia asta e sudată aşa de puternic încât surprinde total, unul pentru toţi şi toţi pentru unu. Mi-au rămas întipărite-n minte şi azi imaginile de apocalipsă în care australienii s-au luptat până la epuizare cu focul. Alt aluat ce mai şi culmea, la o populaţie formată din toate naţiile pământului ce acţionează cu inima şi sufletul.

Dar când necazurile vin, parcă nu se mai termină. Colac peste pupăză, după ce specialiştii de aici în virusologie s-au gândit aproape un an de zile ce vaccin să aleagă pentru a fi siguri de izbândă, acum dau din colţ în colţ. Au ales Astra Zeneca, vaccin atât de contestat în Europa, ba mai mult au şi pus în funcţiune o linie de fabricaţie. De două săptămâni a început şi procesul de „înţepare”, cu liderii politici în frunte. S-a stabilit şi o ordine de vaccinare pe bază de vârstă, cazuistică (determinată de probleme de sănătate) ce impun prioritizarea anumitor persoane, dar au fost vaccinaţi şi tineri, sub vârsta de 40 de ani (unii din nefericire au colapsat). Hotărârea oamenilor de ştiinţă ne-a bulversat. Se vor vaccina cu Astra Zeneca numai persoanele cu vârsta de peste 50 de ani, iar junii cu Pfizer, invers ca-n Europa. Oamenii sunt nedumeriţi. Deşi marea majoritate optează pentru imunizare, această majoritate s-a divizat acum, 55% vor Pfizer, iar 45% Astra Zeneca.

Primul ministru al Australiei, Scott Morrison, a declarat în această săptămână că riscul vaccinării cu Astra Zeneca este neglijabil (un deces la un milion) comparativ cu beneficiul pe care-l aduce imunizarea. I-au sărit toţi în cap, pentru că nimeni nu prea acceptă „datul cu zarul” (dacă-s eu ăla care-o mierleşte?). şi apoi ăla „unu” la un milion, s-a înmulţit pe parcurs, „că e mai mulţi” (2 într-o săptămână). Problema cea mare este că nu te poţi deplasa în afara graniţelor, care sunt închise cu lumea de dincolo de ocean. În ipoteza că te vei vaccina când îţi vine rândul, ai posibilitatea să te deplasezi în afară, cu amendamentul că la întoarcerea în ţară eşti carantinat două săptămâni la un hotel de patru- cinci stele, unde eşti obligat să plăteşti găzduirea şi păpica, peste $2500 (dolari). Asta înseamnă că un drum, dus-întors România – Australia costă o singură persoană pe puţin $5.000 (bilet de avion plus carantină) ceea ce nu-i chiar nimic. Oricum se vor mai limpezi lucrurile, norocul mare fiind că n-avem covid comunitar (în WA), iar pe tot continentul sunt vreo şapte „rătăciţi”, repatriaţi de pe alte meleaguri. În rest pace şi voie bună, întreruptă uneori de câte un „event” feminin, cu implicaţii de înfrumuseţare facialo-ochiometrică. şi e normal să se întâmple aşa cu sexul slab sau frumos, mă rog (n-am zis frumoasă sau slabă la sex), care ajunge la „tâmplarul” ăla de-i pune obloane (a se citi gene) false lipite cu super-glue. Chinezii pe care-i tot blagoslovim noi, că tot ceea ce fac nu rezistă-n timp, au vrut să demonstreze contrariul, chiar în Perth, aşa că oferta de a le trece pragul rămâne valabilă. Saloanele de „beauty therapy” adică de „înfrumuseţare cu aglutinare” de pap rezistent, de terapie intensivă cu înjurături şi întins de păr „elongate style”, vă aşteaptă.

 

Corespondenţă din Australia

Marius GHINESCU