Tribuna
PNL
Doamna Maria din Sadu, creatoare de costume populare unicat
Doamna Maria din Sadu, creatoare de costume populare unicat

Doamna Maria Chircu din Sadu are 62 de ani şi ţese pânză în războiul de ţesut manual, de când avea 6-7 ani. La acea vârstă fragedă a început să mânuiască, destul de sigură pe ea, componentele războiului şi multitudinea de fire. Primele contacte cu un război de ţesut manual l-a avut pe la vârsta de 3-4 ani, chiar în casa ei, deoarece familia avea ”casă de şezătoare”, cum se spunea în vremurile trecute. Deşi în mai toate casele era război de ţesut, nu în toate casele se organizau şezătoare. Fiind în permanenţă cu femei în jurul ei, care împleteau, ţeseau, făceau fir, urzeală, dantelă, ţevi pentru ţesut, Maria prinde drag de meşteşugul ţesutului şi de ce rezulta din pânză. Îşi aduce aminte cu plăcere de şezătorile din Sadu, unde femeile prelucrau firele în tot felul de produse necesare în casă, făceau scoverzi cu brânză, cântau, povesteau, se sfătuiau despre copii sau alte treburi gospodăreşti.

Deja la vârsta de 10-11 ani Maria începuse să-şi facă singură zestrea. Şi-a ţesut pânza pentru portul popular, şi-a ţesut feţele de masă, ştergarele, covoarele şi şi-a ţesut pânza pentru lenjeriile de pat. Şi-a ţesut pânza pentru paltoane, fuste, cămăşi, dar şi alte haine. În fiecare zi după şcoală, Maria era la război şi ţesea. I-a fost dragă această îndeletnicire şi i-a rămas dragă până în ziua de astăzi. Mama ei o lăuda şi o încuraja cu o zicală veche "De la mama am învăţat...de braglă să trag...Iată! E gata de îmbrăcat". Era şi un obicei, atunci când se termina pânza de ţesut, şi se terminau şi firele de pe război. Fata care era de măritat lua ultima vergea
(parte din tamburul pe care stătea urzeala) şi ieşea la poartă. Aştepta în poartă să vadă ce om trece pe lângă poartă prima dată şi ce meserie are. Când a ieşit doamna Maria, a trecut un om care conducea o maşină. Femeile mai bătrâne i-au spus că se va căsători cu un şofer. Şi aşa a fost. Soţul Mariei este şofer.
În 1970 soţul Mariei îi face soţiei lui propriul război de ţesut. Componentă cu componentă, lucrat de mână. Războiul pe care încă lucrează doamna Maria are 50 de ani
şi funcţionează perfect, pentru că este un război cu mecanisme simple din lemn, dar foarte practice. După aceste modele simple de război de ţesut manual practic s-au dezvoltat următoarele generaţii de războaie de ţesut mecanice, apoi automate şi o altă serie de războaie de ţesut foarte performante.
Acest meşteşug de a ţese pânză cu model pentru portul popular este un meşteşug migălos care implică foarte multă manoperă începând de la pregătirea războiului cu urzeală pe el, până la ţeserea efectivă a pânzei. O zi lumină durează până se formează urzeala, iar această operaţiune are nevoie de mai multe persoane. O altă zi întreagă durează până se trag firele din spate în faţă, prin"iţişoarele" războiului. Câteva zile durează până se pregăteşte modelul care va fi ţesut pe pânză, apoi ţeserea efectivă a pânzei cu model pentru ie, durează o lună. Un costum popular, compus din ie, fustă cu pliuri, şorţ peste fustă şi vestă de la început până la sfârşit, cu ţesut, croit, cusut, brodat, durează aproximativ 3 luni. Ore întregi de operaţiuni şi muncă migăloasă, muncă pe care foarte puţine femei o mai fac în ziua de astăzi. Preţul unui astfel de costum popular este de 2000 lei.
Doamna Maria spune că şi-ar dori să înveţe pe cineva toate operaţiunile acestui proces de ţesere manuală, dar nu are pe nimeni care să-şi dorească. Nu este pentru nimeni atractiv să muncească pentru 2000 lei/ 3 luni. Ştie şi ea că la un moment dat, războiul ei nu va mai ţese, dar ea va ţese până poate. Îi este dragă această muncă şi nu se va lăsa de ea.
Clienţii doamnei Maria sunt românii din străinătate. Ei îşi comandă costumele româneşti pentru a le avea cu ei în străinătate. Românii îşi doresc costumele populare pentru că aşa îşi păstrează rădăcinile din ţara lor şi se simt în legătură cu România, purtând un costum popular, acolo într-o ţară străină. Acum, de exemplu, doamna Maria lucra la un costum pentru o româncă din Caraibe. Nici nu a auzit de acest loc. Uneori se minunează şi ea pe unde îi ajung costumele. Costume de-ale ei sunt şi în Sadu şi oamenii le poartă în mod special la nunţi şi la biserică. În ultima vreme purtatul costumului popular este încurajat tot mai mult, inclusiv de preotul bisericii. şi oamenii iubesc costumul popular şi îl preţuiesc ca pe o haină de sărbătoare. Doamna Maria spune că nu este familie în Sadu, care să nu aibă în dulap portul popular. Dragostea ei pentru ţesut şi răbdarea ei pentru aşa o muncă migăloasă au determinat-o să nu înceteze să mai ţese costume populare. Aceste calităţi ale ei le are moştenite de la mama ei, care încuraja şi alte femei, chemându-le mereu acasă la ea, la şezătoare.
Şi doamna Maria reuşeşte să împărtăşească din frumosul artei, fiicei sale care croieşte frumoase rochii de nuntă, dar şi nepoatei ei, care are o pasiune pentru pictură. Sunt o familie de femei creative şi pricepute, dar fiecare pe un alt domeniu. Tristeţea doamnei Maria rămâne totuşi. Nu ştie cu-i va lăsa deprinderea de a ţese pânză şi costume populare într-un război manual. Speră că această artă de a ţese pânză în războiul de ţesut manual nu se va pierde odată cu generaţia ei. Mai speră ca toţi românii să-şi iubească portul popular din zona lor şi s-ar bucura să vadă cât mai mulţi oameni îmbrăcaţi în port popular ori de câte ori se poate.

Elena CUCEU

 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Food will win de war

Publica anunturi

Palatul Brukenthal Avrig

management dirigentie inofrmare

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia