A fost zi de mare sărbătoare, duminică, la Târnava. Primăria şi Consiliul Local din comună au organizat pentru al doilea an consecutiv Ziua Recoltei, manifestare dedicată agricultorilor, dar şi crescătorilor de animale din localitate. A fost un eveniment extrem de reuşit, iar vremea a ţinut cu organizatorii. Programul ediției din acest an a fost extrem de variat. Astfel, cei prezenți ma manifestările de la Tîrnava au putut asista la expoziţii de animale și produse tradiționale, dar și la concursuri de toamnă, cel mai așteptat fiind în fiecare an "Ceaunul Tîrnavei", unde cei mai pricepuți bucătari s-au întrecut înpregătirea celui mai bun ceaun. Nu au lipsit standurile cu legume şi fructe ale producătorilor locali sau din judeţ, dar nici programul artistic. Au fost prezenți, duminică, la Tîrnava, Gicu și Antonia Maria Muntean, Luminița Dejan, Jeni Banea și Ansamblul Folcloric "Purtata Mediaș". Ziua de ieri s-a încheiat cu tradiționalul foc de tabără și lansarea lampioanelor. "Consider că organizarea de astăzi a ieşit bine. A fost multă muncă, dar în final ne-am descurcat şi totul a ieşit aşa cum ne-am propus. Vom continua şi în anii următori, pentru că vrem să rămână o tradiţie acest eveniment", a spus Norbert Pleiner, primarul comunei Târnava.

Într-o lume în care confortul și calitatea aerului din locuință sunt esențiale, alegerea unui dezumidificator sau a unui purificator de...
Într-o lume în care confortul și calitatea aerului din locuință sunt esențiale, alegerea unui dezumidificator sau a unui purificator de...
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică:
Nr. crt.
Data întreruperii
Localitatea/Adresa
Intervalul orar
1
13.02.2025
ORLAT, str. Mica -partial,...

12.02.2025
CISNĂDIE, str. Izvorului - integral
09:00 –...

Într-o piață a muncii tot mai competitivă, retenția angajaților a devenit o provocare esențială pentru numeroase organizații. Oferirea de beneficii...
Într-o piață a muncii tot mai competitivă, retenția angajaților a devenit o provocare esențială pentru numeroase organizații. Oferirea de beneficii...
Pentru a putea răspunde solicitărilor unui număr cât mai mare de cetățeni, conducerea Primăriei comunei Turnu Roșu a luat decizia...
Pentru a putea răspunde solicitărilor unui număr cât mai mare de cetățeni, conducerea Primăriei comunei Turnu Roșu a luat decizia...
Ansambluri de dansuri din mai multe județe ale țării, ce au totalizat câteva sute de copii, și-au dat întâlnire sâmbăta...
Ansambluri de dansuri din mai multe județe ale țării, ce au totalizat câteva sute de copii, și-au dat întâlnire sâmbăta...