Tribuna
Din grijă pentru semeni
Dan FRÂNCU
632 vizualizari
Din grijă pentru semeni

Chiar dacă sunt parte a unei comunităţi nu foarte mari şi nici foarte înstărite, locuitorii localităţii Mârşa au ştiut mereu să împartă din puţinul lor şi celor mai năpăstuiţi, celor aflaţi la mare necaz şi nevoie, sau celor ce şi-au asumat misiunea de a avea în grijă copii sau persoane adulte aflate în situaţii extrem de vulnerabile. Fie că a fost vorba de a da o mână de ajutor celor loviţi de furia apelor, incendii sau cutremure, ori că s-a dorit un sprijin pentru ca marile sărbători să fie puţin mai fericite, aşa cum ar trebui să fie în cazul tuturor, comunitatea de creştini ortodocşi din Mârşa se mobilizează de aproape treizeci de ani şi, mână de la mână, reuşeşte să ducă la bună finalitate campanii umanitare impresionante. Aşa s-a întâmplat în acest an şi în perioada Postului Învierii Domnului, când mârşenii au colectat câteva sute de kilograme de alimente neperisabile, dar şi diverse alte bunuri, pentru a le fi de folosinţă unor oameni cu suflete mari, ce asigură traiul şi hrana zilnice altor câteva sute de necajiţi. În preajma Săptămânii Patimilor, colecta a fost încărcată într-un autoturism şi o remorcă auto şi, prin grija preotului paroh ortodox Ion Filimonescu şi a mai multor membri ai comunităţii, a ajuns la centrul social ce funcţionează pe lângă Mănăstirea Dumbrava din judeţul Alba, aşezământ ce este casa a aproximativ 130 de copii de toate vârstele şi peste 60 de adulţi, în marea lor parte oameni în vârstă. Donaţia a ajuns cu bine la destinaţie, iar responsabilii Mănăstirii Dumbrava s-au arătat încântaţi de darul primit din partea mârşenilor, au mulţumit frumos şi au mărturisit că se vor ruga pentru sănătatea şi puterea tuturor donatorilor.






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Sevis - din Marginimea Sibiului

Somarest

venactiv

Comunicat de presa policrom

Vacanta Eurotrip
info
Palatul Brukenthal Avrig
PORTAL MEDICAL
Postare anunturi
Licitatie publica

accentmedia