Astăzi, 22 martie, ora 17, în Corpul B al Bibliotecii Astra (etaj 5), unul din titraţii me diului european revine în ur bea natală, pentru a prezenta metaforic vorbind ”Muzeul ar heologiei industriale româ neşti”, reunit în şapte volume. Este vorba de reputatul istoric dr. Volker Wollmann (n.n. ac tual mente rezident în Germa nia) care a avut amabilitatea de a ne acorda un interviu:
- Domnule Wollmann, cu certi tudine spiritul de cer ce tare ne este stârnit din prun cie, fenomen denumit de spe cialişti „copilăria cerce tării timpurii”. Un asemenea mo ment amprentează for ma rea profesională?
- Cu siguranţă cercetarea timpurie este importantă în evoluţia fiecărui om. În cazul meu acest univers de cerce tare a prins contur în 1958 când eram fascinat de arheo logie, de istoria comunităţilor umane. Această preocupare a continuat în anii studenţiei pe şantierele arheologice.
- Cercetarea este o cău tare sistematică, uneori acci dentală, pe parcursul căreia ne intersectăm cu noi cunoş tinţe. În cazul domniei voas tre cum a fost?
- Pluridisciplinaritatea cer ce tărilor mele o regăsiţi în mo nografia dedicată arheo logului Johann Michael Ack ner, în studiul arheologico-epigrafic dedicat lui: Martin Opitz, Ignaz Reinbold, Johann F. Neigebaur, Téglás István ş.a. Chiar şi teza de doctorat „Mineritul metalifer, exploata rea sării şi carierele de piatră din Dacia Romană“, este marcată de axa antropologică, o lucrare coordonată de repu tatul istoric Ion I. Rusu.
- Uneori curiozitatea publică este stârnită şi de aspecte inedite, cum ar fi informaţiile statistice. În proiectul dumneavoas tră avem parte de aşa ceva?
Pentru cei ce au asemenea curiozităţi, le pot spune că mi-am dorit un grup de cercetare, un demers fără succes în rândul studenţilor şi cole gilor de breaslă. Atunci mi-am dat seama că România tre buie să-şi repoziţioneze stra tegia cercetării, să înfiinţeze ”Institute de cultură materială regionale”. Acum totul se re zumă la Muzeul Dimitrie Leonida înfiinţat în 1909. Tot pe parcursul cercetării am constatat grave carenţe în do meniul geologiei. Cât priveşte datele statistice ... aş începe cu cei 30 de ani de activitate iLearning, apoi cu cele 700-800 de planşe care înnobi lează cărţile, alături de sute de informaţii preluate din sursele bibliografice. Pentru fiecare volum am întreprins câte cinci deplasări anuale tur–retur, Germania-România pentru identificarea patrimoniului preindustrial şi industrial. (n.n. numai o deplasare a costat 2.500 euro!).
- CV-ul domniei voastre este impresionant şi ne îndreptăţeşte să vă întrebăm despre viitoarele proiecte?
- Într-adevăr am fost direc torul Muzeului Transilvănean din Gundelsheim, am orga nizat expoziţii itinerante im portante; Cicluri de expoziţii cu Muzeul German al Mineritului Bochum şi Arhivele Naţionale din România şi am reorga nizat expoziţia de bază a Mu zeului Transilvănean din Gun delsheim. Sunt corespondent naţional al României în cadrul Comitetului Internaţional pen tru protejarea patrimoniului industrial (T.I.C.C.I.Heritag), membru de onoare al Insti tutului de Arheologie Indus trială din Roma, laureatul Premiului Academiei „Vasile Pârvan“ s.a. Sunt un om îm plinit dar dinamic. Ca atare, în acest an voi mai lansa volu mul ”Patrimoniul tehnic imo bil şi mobil din domeniul cine matografiei”, unde Sibiului îi este rezervat un loc de cinste.
- După acest proiect cum percepeţi cercetarea din România?
- Un tezaur care nu se păstrează dispare. Ca atare, primul pas ar fi acela de a readuce cercetarea la loc de cinste în societate. Altfel există riscul risipirii potenţialului crea tiv şi inventiv autohton pe alte meridiane. Trebuie relua te pro iecte de tip ”Idei sau Parteneriate”, care sunt finan ţate. În fine, în actul de cerce tare se impune a fi incluşi formatorii universitari. În caz contrar foarte curând, doar o să povestim despre cercetare.