Tribuna
Despre Universitate, totuşi cu dragoste!
Despre Universitate, totuşi cu dragoste!

Ştiinţa, arta şi filosofia integrate într-un nucleu spiritual de tip religios au menirea  de a da, într-un plan superior, un sens adevărat instinctului vieţii. Este una din atât de încărcatele de adevăr afirmaţii care ne-au rămas de la Vasile Băncilă, personalitate marcantă a filosofiei româneşti. Spaţiul în care în cea mai  mare măsură se împlineşte acest lucru nu poate fi altul decât cel universitar. Universitatea, fie şi numai în plan metaforic, rămâne zona de interferenţă dintre lumea pământeană, cu dorinţele, neputinţele şi minusurile ei, şi cea de natură divină, care conferă fiinţei umane suportul ingeniozităţii, imaginaţiei şi sclipirilor de geniu în toate domeniile.
Din acest motiv, Universitatea nu este şi nici nu ar trebui să fie un spaţiu desacralizat în care se poate face orice şi spune orice, la un nivel oricât de jos. De Universitate nu este firesc să se poată apropia cineva prea puţin dispus să-şi împlinească reuşitele prin eforturi şi sacrificii. Adevărul e că în învăţământul universitar românesc, de ceva vreme, s-au pierdut multe din atuurile cu care a devenit atât de performant şi invidiat în trecut. Astăzi, în era globalizării, cu greu se mai poate spune cu vădită mulţumire sufletească că ce se studiază la Bucureşti sau la Cluj-Napoca e diferit de ce se predă la Iaşi sau la Sibiu; Universităţile- evident, diferite între ele- trebuind să aibă cu toatele un specific al lor, personalitatea lor, particularităţile lor şi un rol la fel de însemnat. Acum, arareori se observă amprenta cu care odinioară profesori precum Călinescu, Blaga, Dumitrescu Buşulenga, Daicoviciu, Pascu sau Haţieganu- Doamne, încă câţi alţii!- marcau pentru eternitate destinul studenţilor lor. Am copiat prea uşor din altă parte modele de pregătire universitară în care există credite transferabile, dar nu sunt examene de admitere, şi mai ales am creat numeroase facultăţi având o pleiadă de profesori cunoscuţi doar între zidurile sălilor de curs prin care trec numeroşi studenţi grăbiţi să ajungă la un capăt de drum cu puţine acumulări şi cu scurte escale pe la cursuri şi seminarii, în funcţie de orarul turelor de pe la centrele comerciale şi firmele unde sunt angajaţi.
Pentru a se reuşi o schimbare profundă şi reală este nevoie de o competiţie a valorilor, indiferent dacă profesorii sau discipolii lor sunt cei chemaţi să facă dovada permanentelor acumulări. Şi e nevoie  să se încerce diminuarea ponderii unor criterii de evaluare care testează doar memoria la studenţi şi abilitatea de a strânge puncte - fără mare relevanţă în ceea ce înseamnă adevărata valoare a unui magister- în parcursul ştiinţific pompos umflat cu participări la proiecte şi activităţi, cu o mult prea mică importanţă pentru societate, la dascălii de orice grad.
Devenit o modă, titlul de doctor a ajuns să fie la fel de accesibil şi celor ce muncesc ani şi ani de zile pentru a-l obţine şi celor care dovedesc doar că se ştiu descurca. Formula solemnă Dignus est intrare in nostro docto corpore, prin care profesorii din Universităţile medievale certificau acumulări de înalt nivel, a devenit aproape desuetă în situaţia în care se devine doctor într-un domeniu fără a i se da prea mult timp candidatului (trei ani să fie suficienţi!!) să ajungă la acumulările necesare. Titlul de doctor ar trebui să însemne capacitatea de a face analize şi sinteze şi posibilitatea de a emite pertinente judecăţi de valoare după anii petrecuţi în biblioteci şi laboratoare, spitale şi arhive, pe şantiere de producţie şi arheologice, în centre de proiectare şi la catedră. Deschis tuturor, învăţământul cu adevărat performant şi eficient rămâne cel general la bază şi selectiv la vârf. În şcoală este loc pentru toată lumea, dar fiecare trebuie să-şi găsească rostul şi să obţină diplome şi titluri în raport cu cât de mult a pus ştiinţa de carte printre principalele preocupări ale vieţii!
Ca să ajungă la o împlinire de toţi dorită, Universităţile din spaţiul românesc - cel puţin o parte dintre ele- trebuie să înţeleagă cu mult mai bine care le sunt  rădăcinile şi originile şi trebuie să se străduiască să le ofere noilor generaţii un viitor bazat pe creşteri progresive, pe muncă, pe valoare. Sunt deziderate pentru care e nevoie de mult mai mulţi profesori care să facă apostolat din viaţa lor, oferindu-se pe ei înşişi celor tineri, şi care să aibă ceva de transmis din multiplele lor informaţii; de conducători (rectori, decani etc.) la care dialogul cu toată lumea să fie principala preocupare în locul festivismelor de paradă şi a nesfârşitelor călătorii peste hotare; de suportul legislativ şi organizatoric  al unei clase politice din care să facă parte multe din adevăratele valori  universitare ale neamului. Toate acestea şi multe altele sunt necesare pentru a ne putea gândi cu adevărat la urarea Vivat, crescat, floreat! Şi cânta din inimă Gaudeamus igitur!

Tiberiu Dumitru COSTĂCHESCU





comentarii
2 comentarii

Aleasa pretuire, Domnule Profesor. Din nefericire, ce se intampla in ULBS astazi este departe de adevarul spuselor de mai sus.
Profesor
20.01.2020 09:38
Presa mai minte uneori autorii never
20.01.2020 15:06
Din aceeasi categorie
sevis

ADR CENTRU

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Licitatie publica

accentmedia