Primul weekend din iulie a transformat Piaţa Mare în "casa" TRIBUNA, primul şi cel mai longeviv cotidian al Sibiului, care şi-a sărbătorit cititorii la "Festivalul Tău". Vineri, 4 iulie, şi sâmbătă, 5 iulie, Tribuna a dăruit Sibiului şi sibienilor, două mega-concerte la aniversarea a 130 de ani de la apariţia primului număr al cotidianului.
Sibienii au venit în Piaţa Mare încă de la orele prânzului, când pe scenă au urcat artiştii pentru ultimele probe de sunet. Şi nu au plecat cu mâna goală. Toţi artiştii au acceptat cu drag să le dea autografe şi să facă poze cu fanii lor.
Moderatorul evenimentului nostru a fost Iuliana Tudor, cunoscuta prezentatoare a Televiziunii Române.
Folclorul a făcut legea
"Festivalului Tău" a început vineri, când startul l-au dat Junii Sibiului. Ansamblul, coordonat de Silvia Macrea, a strâns în Piaţa Mare încă de la primele jocuri şi strigături aplauzele numerosului public. Pe scenă au urcat şi interpreţii iubiţi de publicul sibian: Alina Bîcă, Viorica Telcean, Daniel Rosalim, Robert Târnăveanu, Nelu Albu, Adrian Neamţu, Marcel Părău, Răzvan Năstăsescu, Anca Mărginean, Codruţa Rodean, Camelia Cosma Stoiţă şi Traian Stoiţă.
Alături de cei 130 de ani ai TRIBUNEI, au fost aşezaţi şi cei 70 de ani ai Ansamblului "Cindrelul - Junii Sibiului", adunând, împreună, nu mai puţin de două secole a două branduri ce fac istorie în Ardeal, dar şi în întreaga ţară. Seara folclorului românesc s-a încheiat cu recitalul lui Nicolae Furdui-Iancu, cel care, cu vocea sa puternică, a reuşit să îi facă pe spectatori să cânte împreună cu el melodii precum "Aşa-i românul", "Noi suntem români" şi "Nu uita că eşti român!". Acesta a fost însoţit de Ansamblul "Crai Nou".
Rock pe scena Festivalului Tău
Dacă prima seară a fost destinată iubitorilor de muzică populară, cea de-a doua s-a adresat unui alt public: cel iubitor de pop-rock şi rock. Încă de la repetiţii, Antract, trupa care a deschis seara de sâmbătă, a adunat zeci de spectatori, atraşi de melodiile şi genul pe care îl abordează. Nu puţini au fost cei care au venit la cortul din spatele scenei pentru a cere autografe şi pentru a face poze cu membrii formaţiei.
Pe scenă, băeiţii au făcut furori. Antract a amintit şi despre faptul că aici, în fosta Capitală Culturală Europeană, s-a născut şi "Cârciumăreasa", o melodie pe care fanii o adoră şi pe care au cântat-o în acelaşi timp cu Paul, solistul trupei.
A urmat recitalul celebrei trupe Compact, care a spus publicului de cum a urcat pe scenă că "Suntem Compact datorită vouă". Paul Ciuci, solistul trupei, a urat, de pe scena "Festivalului Tău", "La mulţi ani, TRIBUNA!". Printre piesele cântate alături de sibieni s-au numărat "Fata din vis", "Cântec pentru prieteni", "Eşti totul pentru mine" şi "Zâmbetul din ochii tăi", piesă cântată în premieră, la Sibiu.
Seara s-a încheiat cu spectacolul Elenei Gheorghe, artista care a făcut un adevărat show cu trupa şi cele trei dansatoare ale sale. "De neînlocuit", "Ecou", "Te ador" şi "Mamma mia" au fost printre melodiile pe care miile de spectatori le-au cântat alãturi de Elena. După concert, artista a dat autografe fanilor şi s-a fotografiat cu aceştia minute în şir.
Festivalul Tău a fost posibil, în primul rând, datorită cititorilor noştri, mulţumită cărora am ajuns să aniversăm 130 de ani, pentru că suntem "Împreună din 1884".
Primarul Sibiului, invitat de onoare la "Festivalul Tău"
"<> este darul pe care cotidianul TRIBUNA îl oferă sibienilor la aniversarea a 130 de ani de la apariţia primului număr. Ne-am dorit ca, pe lângă articolele cu care venim zilnic pentru a întâmpina nevoia de informaţie a sibienilor, să organizăm şi un eveniment de amploare, de care să se bucure întreaga comunitate. Festivalul Tău este modul nostru de a mulţumi Sibiului şi sibienilor, datorită cărora avem posibilitatea să spunem <>", le-a spus Mircea Biţu, directorul general al Casei de Presă şi Editură Tribuna miilor de spectatori din Piaţa Mare în cele două seri ale Festivalului Tău.
Primarul municipiului Sibiu, Klaus Iohannis, a fost invitatul de onoare al Tribunei în cea de-a doua seară de festival. Iohannis a urat "La mulţi ani" Tribunei. "Cotidianul sibian Tribuna împlineşte anul acesta 130 de ani de la prima apariţie, fiind cel mai longeviv ziar din Sibiu. Le urez "La mulţi ani!" şi mult succes şi de aici înainte", a spus Klaus Iohannis, primarul municipiului Sibiu.
"Festivalul Tău" este un eveniment din cadrul proiectului "Împreună in 1884", o acţiune cofinanţată de Primăria Municipiului Sibiu, prin Agenda Culturală 2014.
Partenerii noştri în acest proiect sunt Jidvei, Atlassib, BRD Groupe Societe Generale, Meridiana Transfer de Bani, Transcar, Transmixt, Clinica Polisano, Buonavista Catering&Banqueting, Agro-Crinţ, Seviş, şi Bricomat.
***
Nu rataţi următoarele ediţii ale ziarului TRIBUNA, unde vă vom prezenta interviuri cu artiştii care au urcat pe scena "Festivalului Tău"!
S-a deschis trecerea peste calea ferată de pe Calea Turnișorului |
Junii Sibiului, la Viena, 2014 |
Junii Sibiului, la Viena- 2014 |
Hotelul de Gheata de la Balea lac |
Premiera nationala in chirurgia valvei aortice |
Ansamblul "Cindrelul |
Asfalt de autostrada pe Calea Poplacii |
Film prezentare |
Bătaie după accident pe strada Podului |