Tribuna
PNL
Daruri şi zâmbet pentru Apuseni din partea cadeţilor de la AFT
Adrian POPESCU
686 vizualizari
Daruri şi zâmbet pentru Apuseni din partea cadeţilor de la AFT

Corpul Cadeţilor „Gl.mr. Nicolae Uscoi” din Sibiu s-a alăturat proiectului „Izolaţi în România”, participând  la activitatea "Daruri, zâmbet şi culoare pentru Apuseni", desfăşurată în localitatea Râmeţ, judeţul Alba. Cei implicaţi în lăudabila iniţiativă  au ajuns la cele 176 de familii izolate din comuna amintită, cu aproximativ 1500 kg de alimente. La primăria din localitate s-au împărţit în echipe, în funcţie de zona şi de numărul de gospodarii,  pornind la pas, cu raniţa plină de alimente spre punctele de destinaţie.„ Am reuşit să implicăm 34 de studenţi ai academiei, mai mult de jumatate dintre ei fiind în anul I, motivaţi să  întărească spiritul civic. Principala bucurie şi plăcuta surpriză a oamenilor locului  a fost faptul că le-am trecut pragul caselor, care sunt  izolate de lume. Am rămas impresionaţi de traiul celor din zonă. Din cauza dispersiei cătunelor oamenii munţilor  coboară o dată la câteva săptămâni pentru a se aproviziona. Ne-au mulţumit pentru gestul nostru de omenie, şi ne-au îmbrăţişat pentru faptul că cineva se gândeşte şi la sufletele lor”, se confesa studentul plutonier Onisim Roşu, la revenirea în unitate.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Food will win de war

Publica anunturi

Palatul Brukenthal Avrig

management dirigentie inofrmare

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia