Tribuna
Salvează-ţi trecutul! Salvează monumentul!
Dârlos – biserica cu pictură bizantină şi „amprente” romane
Dumitru CHISELIŢĂ
4355 vizualizari
Dârlos – biserica cu pictură bizantină şi „amprente” romane

Am putea spune că Dârlosul este un fel de Turnişor sau Guşteriţa a Mediaşului, de care îl despart doar 4 km. Faimoasă mai mult în ultima vreme mai degrabă din cauza unor evenimente demne de ştirile după-amiezii, comuna a dat, printre altele, un laureat al premiului Nobel: Ioan Moraru, care în anul 1985a primit prestigioasa distincţie ca membru al organizaţiei „International Physicians for the Prevention of Nuclear War” („Medicii Lumii pentru Prevenirea Războiului Nuclear), pe Visarion Roman, publicist şi fondator al Băncii „Albina” din Sibiu, sau pionierul jurnalisticii româneşti, Ilarie Chendi, autor al primei istorii ale presei româneşti („Începuturile ziaristicii noastre”, la 1900). Dar nu despre fruntaşii comunei de pe Târnave vom vorbi aici ci despre ceva mult mai „palpabil”: biserica evanghelică a Dîrlosului, un edificiu extrem de interesant, care a stârnit interesul cercetătorilor şi care poate fi, oricând şu nu cu mult efort, unul din obiectuvele turistice de primă mână din judeţul nostru.

Dârlos, puţină istorie

Primele semne de locuire scoase la iveală până de curând, de arheologi, ne duc până în secolul al III-lea î.Hr.: un mormânt de incineraţie cu resturi umane şi ceramică prelucrată la roată. Se mai menţionează (via Repertoriul Arheologic al Judeţului Sibiu), un torques (colier metalic, folosit ca podoabă) de origine dacică, arme şi ceramică din perioada migraţiilor, şi fragmente de inscripţii romane încastrate în zidurile bisericii evanghelice (asupra cărora vom reveni mai detaliat).
Prima atestare documentară a localităţii este destul de recentă: 1317, când este pomenită ca „Possesio Darlaz”. În 1332 este amintit în documente ca Dorlako, apărând aici şi numele unui preot: Hermannus. Alte denumiri: Dărloș (denumirea veche românească) Durles sau Durlasch (în germană şi săsească)  Darlac, Darlasz, Darlóc (maghiară). Pe Harta Iosefină de la Transilvaniei, realizată între 1768 şi 1773 arată Dârlosul ca având, se pare două fortificaţii: o incintă rectangulară, cu un corp de clădire la stradă (?) şi patru turnuri, şi cea aparţinătoare bisericii, de formă pentagonală cu vârful spre sud, un posibil turn locuinţă sau depozit, o poartă, un bastion (?) şi trei turnuri de apărare. Ambele fortifdicaţii au dispărut complet acum, însă cea a bisericii a fost imortalizată într-o gravură din secolul XIX, iar la începutul secolului XX încă mai exista o parte a incintei, cu cămări de provizii.
O imagine interesanta, despre care avem informaţii zero, este locul numit „La baron”, undeva pe unul din dealurile cu formă ciudată ce înconjoară Dârlosul, unde, pe un postemant de căprămidă se află suprapuse cinci pietre, din care două profilate, care par a fi din perioada romană. 

Biserica, în linii mari

Fiind o localitate „lungă”, distanţa de la intrarea în comună până la biserica „săsească” pare destul de mare. Un lucru pozitiv este că drumul dinspre Mediaş este „comestibil”, asfaltat, aşa că nu ai sentimentul de „ţară a nimănui” ca în alte zone din judeţ. La fel, comuna este relativ îngrijită, iar confortuld e secol XXI este vizibil aprăape la tot pasul.
În vecinătatea Monumentului Eroilor, destul de deplorabil ca aspect, apare biserica. Obişnuiţi cu alte edificii de acest gen de prin peregrinările noastre, lăcaşul de cult nu impresionează, aparent, precum Biertanul, sau Cristianul, de exemplu. Este, cum se spune o bisercă sală, masivă, construită în prima jumăztate a secolului al XV-lea, în stil gotic(asemănătoare puţin cu cea din Sighişoara), fără turn. Are o singură navă şi cor cu două travee sprijinite de contraforţi.
Intrarea se face printr-o poartă boltită, databilă, conform inscripţiei, în anul 1929, care flanchează cuvintele „Gebt Gott die Ehre” („Daţi slavă lui Dumnezeu”). Curtea bisericii este de mici dimensiuni, iar şansa de a face un ocol acestui monument este vădit incomodată de gardul care „taie” construcţia de la jumătatea sa. La fel, în partea dreaptă, vizitarea porţiunii cele mai interesante din exteriorul bisericii este şi ea dificil de făcut, deoarece aici se află o grădină de zarzavaturi care ajunge până sub zidurile bisericii. Reuşim totuşi să ajungem, prin bunăvoinţa îngrijitorului locului, care ne face şi „ghidajul” în teren. Aici se află cele mai interesante elemente: fragmente de pietre cu niscripţii romane dolosite ca material de construcţie pentru zidul bisericii, şi o pictură exterioară de o frumuseţe uluitoare, mult mai apropiată de iconografia ortodoxă decât de cea romano-catolică. Impresionante sunt ferestrele gotice şi contraforţii, un element interesant şi extrem de vizibil fiind portretul din zid, de pe un fragment de stelă funerară, care ne prezintă un bărbat care se aseamănă, vag, permis a ne fi spus, cu Ringo Starr, bateristul de la Beatles.
Intervenţii asupra bisericii au avut loc interventii în secolele XVIII - zidirea intrării dinspre nord, în jurul anului 1845, 1896, 1900 -demolarea sacristiei, 1927 -portalul vestic, şi în 1972 - conservare şi consolidare.
În biserică se intră printr-un portal gotic monumental, ornamentat cu motive vegetale în relief şi cu fragmente de pictură încă vizibile.
Ajuns însă în interior ţi se arată clar suferinţa tăcută a lăcaşului. Sentiment care este suplimentat şi de amestecul de deteriorare, părăsire amesteat cu maiestuozitatea frescelor şi a sculpturilor încă rămase în picioare şi încă strălucitoare. Igrasia şi umezeala se simte în aer, cristelniţa despre care se vorbeşte în istoricul afişat pe perete (din lemn de stejar, cu urme de inscripţii) este cvasiinexistentă. Orga, construită la 1841 de Friedrich şi Wilhelm Maetz şi reparată/restaurată in 1896 şi 1910, este mută. Totuşi, cheia de boltă cu chipul Lui Iisus, între cele două colţuri dinspre partea sudică mersul vertical al coloanelor este „întrerupt” de portretele, în piatră, ale Sfintei Fecioare Maria şi ale Sfântului Ioan, realizate „în manieră arhaică”. Mai pomenim aici ancadramentele gotice, strana cu baldachin şi... picturile

Picturile

Suntem obişnuiţi, atunci când avem de-a face cu bisericile săseşti transilvane, să vedem interioare sobre, puţin ornamentate, pereţi albi, doar ici colo câte ceva „scăpat” de febra iconoclastă a lutheranismului. Şi totuşi. În dorinţa lor de a elimina „chipurile cioplite”, saşii protestanţi au făcut, involuntar, un serviciu istoriei. Acoperind vechile picturi cu tencuială sau zugrăveală, le-au salvat. Astfel, după sute de ani, avem nişte adevărate opere de artă, unele unice. Este cazul şi aici, la Dârlos. Pictura, pe lângă că este vie, are anumite elemente care o fac şi mai interesantă: este cu influenţe bizantine.
Dincolo de aspectul arhitectonic, frumuseţea bisericii se datorează picturilor murale păstrate atât în interiorul, cât şi în exteriorul monumentului. Astfel, în interiorul corului, au fost „degajate” în anul 1975, benzi ornamentale pictate şi chipurile a a doi sfinţi, databile la începutul secolului al XVI-lea.
Documentele spun că, în secolul al al XIX-lea erau vizibile mai multe picturi decât acum: Cina cea de Taină, cei patru Evanghelişti, portretele împăraţilor David şi Solomon, sfinţii  Ştefan Ladislau.
Exteriorul bisericii are vizibile, mai multe fresce: una reprezentându-il pe Sfântul Cristofor, cu Iisus pe umăr şi o Răstignire despre care specialiştii spun că are ca inspiraţie un un model iconografic cretan, răspândit în Moldova medievală, de unde şi asemanarea cu picturile din timpul lui Petru Rareş. Alte scene  sunt Prinderea lui Iisus, Judecata lui Ponţiu Pilat, Coborârea de pe cruce şi Punerea în mormânt. Un alt fragment de pictură se păstrează în timpanul portalului de vest, unde este reprezentat Iisus între Sf. Ioan şi Sf. Maria, în manieră ortodoxă. S.au făcut asocieri cu pictura murală exterioară a bisericilor din Moldova, lui Petru Rareş, una din „cauzele” influenţei române ortodoxe într-o biserică romano-catolciă transilvană prin apropierea Dârlosului de Cetatea de Baltă, pe atunci (mijlocul secolului al XVI-lea, feudă a voievodului moldovean. S-a mai pomenit de influenţa stilului bizantin asupra pictorilor de biserici din mediul rural, ajungându-se chiar la supoziţii cum că meşterul care a împodobit zidurile bisericii din Dârlos să fi fost chiar un moldovean.Cine ştie? Important este că această „compilaţie” de stiluri, gotic şi bizantin conferă monumentului un aspect interesant demn de exploatat într-un posibil circuit turistico-istoric al zonei Târnavelor. Ul alt aspect aparte al bisericii de la Dârlos este că una din treptele de la intrare este, de fapt, o bucată dintr-o lespede funerară. Din inscripţie nu se mai înţelege mare lucru, urmele de paşi erodând piatra şi rămânând vizibile doar „SOPHIA TH” (deci o femeie) şi „A DIE VI IANVARII” reprezentând, cel mai posibil, data decesului (6 ianuarie). Datarea lespezii a fost făcută ca apatţinând ultimei perioade a secolului al XVI.lea. Dar aceastea nu sunt singurele puncte interesante ale locului.

„Amprentele” romane din zidurile bisericii

Când s-a construit biserica, pe la 1400, nu existau încă materiale de construcţie „standard”, aşa că, în majoritatea cazurilor de biserici de atunci, oemanii construiau cam cu ce le era la îndemână: piatră fasonată sau nu, fragmente de cărămidă şi... Resturi romane. Este cazul bisericii din Dârlos, care are în componenţa ei un întreg lapidariu roman, ca să spunem aşa. Relicvele romane nu ai scăpat, din fericire, atenţiei cercetătorilor, un material realizat de Alexandru Sonoc şi Claudiu Munteanu, publicat în Brukental Acta Mvsei” („Monumentele romane zidite în biserica din Dârlos”) oferind extrem de multe detalii. Le menţionăm şi noi, destul de succint:
-Un fragment de stelă funerară (foarte vizibil) din calcar alb, reprezentând chipul unui barbat îmbracat cu tunică şi mantie, cu ochi mari, nas masiv, păr cârlionţat şi mustăţi
stufoase, la care se adaugă prezenţa unor „favoriţi” apăruţi, se pare, datorită unei intervenţii ulterioare asupra chipului, cauzată de „adaptarea” unui portret mai vechi şa chipul noului proprietar. Viyibilă este litera „M” care provine din formula „D(is) M(anibus)” - („pentru zeii mani”).
-  Un alt fragment de de stelă funerară, din gresie, cu scenă de banchet, zidită în poziţie
răsturnată în peretele care face legătura dintre fatada sudica a navei şi corul bisericii. S-a păstrat doar fregmentul inferior al ecesteia, reprezentănd nu gambele a 4 personaje, bărbaţi şi femei şi inscripţia „(D(is) ? S) VADVLLVS TITVR S M(anibus) / (VIX(it)) AN(nos) LXXXXI F(ecit) FI(lius) P(atri) B(ene) M(erenti)”, unde „Suadullus Titur” pare a fi numele unui peregrin de origine celtică „Suadullus - „cel dulce”, în celtă).
- un fragment de inscriptie funerară, din calcar alb, zidit în poziţie răsturnată, în primul contrafort al corului pe care se disting trei tândui de litere „NIANO” / „CONIVGI” şi un fragment din bucla unei litere.
- jumătatea dreaptă a unui fragment de fronton, fixat în cel de al doilea contrafort al corului, reprezentând un monstru acvatic, care probabil ornamenta o intrare într-o incintă
funerară sau mausoleu.
- un fragment de perete de „aedicula” (altar), cu urme de vopsea, zidit în ancadramentul unei ferestre gotice din absida corului. Înfăţoşează un călăreţ înarmat cu un bici.
- un fragment de monument roman, probabil, dintr-un altar funerar.
- un fragment de friză, reprezentând două rozete separate de o frunză, de provenienţă tot funerară
- un fragment de monument roman, cel mai probabil, un fragment de altar funerar.

Nu este încă foarte clar (de fapt nu e clar de loc, făcându-se doar supoziţii, de unde provin, exact, aceste fragmente de monumente funerare romane şi cum au ajuns ele pe post de material de construcţie în Evul Mediu. Evident că de undeva au fost luate. Din localitate (necercetată arheologic încă), din satele învedivate care aveau vestigii romane pe teritoriul lor sau de pe domeniul seniorului, care avea, la momentul construirii bisericii, satul Dârlos printre posesiunile sale.  Viitorul poate ne va dezlega această enigmă mică, dar interesantă.

Concluzii

Biserica din Dârlos ar merita o imagine mai bună. Vorbim aici de o restaurare aşa, „ca la carte”. Şi mai vorbim şi de aspecte care, nu cu cheltuieli mari, ci doar cu ceva bunăvoinţă şi interes. Ne referim aici în primul rând la posibilitatea vizitării COMPLETE a bisericii, din exterior, neîmpiedicată de garduri ori buruieni şi fără ca turistul să fie jenat de straturile de legume din jurul ei. Înţelegem necesitatea existenţei unei minime rezerve de subzistenţă în jurul unei gospodării, dar, cand este vorba şi de un monument istoric de valoarea celui despre care vorbim, măcar o alee lată de un metru care să ocolească „obiectivul” este imoerios necesară. Un alt aspect mult mai lesne îndreptabil, şi valabil şi pentru alte monumente istorice aflate în proprietatea bisericilor de orice confesiune, ar fi publicarea, pe Internet, unei liste cu datele de contact (adresă şi număr de telefon) ale custozilor, pentru ca turistul să nu mai răcnească pe la porţi, doar-doar l-o auzi cineva. Şi nu în ultimul rând, centralizarea tuturor datelor despre ea într-un singur loc, pentru a fi mai accesibilă celor interesaţi, cercetători sau turişti. Şi, evident, posibilitatea ca, prin campania noastră „Salvează-ţi trecutul! Salvează monumentul!”, să ne ajutaţi să dăm şi noi o mână de ajutor la salvarea Bisericii din Dârlos nu numai de uitare. 





comentarii
2 comentarii

frumos, chiar ma intrebam cind se va mediatiza si despre aceasta biserica,frumoasa dar uitata acolo sus la poalele dealului,impresionant,felicitari d-le Dumitru ca veniti d-voastra sa faceti lumina la Darlos....
GABRIELA
04.08.2011 05:11
printre atitea personalitati,ale dirlosului,am putea enumera si pe pc.pr.achim sarasan,preot ort.de medias.
armand
04.08.2011 15:30
Din aceeasi categorie
Muzeul Astra

SEVIS

Vacanta Eurotrip
info
A.D.I. Eco Sibiu
EVENIMENT TV
Comunicat Carmangeria Imperial final
Licitatie publica

accentmedia