Tribuna
SEVIS
Daniel Buda, europarlamentar PNL,
Parteneriat între Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice și asociațiile de fermieri din județul Sibiu
Parteneriat între Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice și asociațiile de fermieri din județul Sibiu

Europarlamentarul PNL, Daniel Buda, membru al Grupului PPE: „Parteneriatele cu structurile din mediul asociativ și instituțiile de cercetare, șansa reală de consolidare a poziției crescătorilor de oi pe piața europeană și mondială!”

 

Președintele PNL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei de Agricultură din Parlamentul European și membru al Grupului PPE, a avut o serie de întâlniri cu liderii asociațiilor crescătorilor de oi din județul Sibiu, în vederea dezvoltării unui parteneriat între Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice și asociațiile de fermieri, cu susținerea autorităților locale și județene.

 

Alături de președintele Consiliului Județean Sibiu, doamna Daniela Cîmpean, directorul Agenției Naționale pentru Zootehnie, domnul Bela Vaida, am avut discuții cu reprezentanții Asociației Păstorului Crișana Arad, ACOS Mărginimea Rășinari, Asociației judeţene a crescătorilor de ovine si caprine Mărginimea, Eco Miorița Sibiu, Asociației Caprirom. De asemenea, am vizitat Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Montanologie din localitatea Cristian, județul Sibiu. În cadrul acestor întâlniri, s-au pus bazele unui parteneriat public privat între Asociația Păstorului Crișana Arad și Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice pentru dezvoltarea performanțelor genetice în sectorul ovin.

 

Este o premieră în România faptul că o structură asociativă este dispusă să realizeze acest parteneriat având disponibilitatea de a pune la bătaie peste 500 de mii de euro pentru procesul de ameliorare. Cercetarea este anevoioasă, dincolo de resursele financiare necesare, este nevoie de răbdare în acest proces. Cercetarea nu este o chestiune care începe azi și mâine este rezolvată. Cu răbdare, sunt sigur că vom reuși să facem performanță.

 

 

Progresul genetic obținut în urma unor procese serioase și îndelungate de cercetare este cheia succesului în zootehnie. Pentru a avea un sector competitiv la nivel mondial, sunt mai multe opțiuni pe care trebuie să le avem în vedere, una dintre acestea fiind ameliorarea rasei țurcane, o rasă adaptabilă. Țurcana este cea mai populară rasă de oi din România, preferată de păstori pentru rezistența, dar și pentru producția de lapte, carne și lână. Este nevoie de o îmbunătățire a performanțelor, printr-un proces de încrucișare cu alte rase din Europa care să permită obținerea unor carcase de foarte bună calitate. Îi îndemn pe fermierii români să investească în genetică și animale de calitate! Uniunea Europeană a alocat 10 miliarde de euro pentru cercetare în agricultură. Sunt bani care trebuie să se regăsească în fiecare fermă într-o formă sau alta. De noi depinde acest lucru!

 

Apreciez faptul că președintele Consiliului Județean Sibiu, doamna Daniela Cîmpean, este aproape de sectorul agriculturii și sprijină asociațiile crescătorilor de ovine, manifestându-și susținerea pentru dezvoltarea unui centru expozițional pentru fermieri. Îi mulțumesc pentru sprijinul arătat directorului Agenției Naționale pentru Zootehnie, domnul Bela Vaida, dar și domnului Valeriu Tabără, președintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice pentru deschiderea pe care a avut-o legat de dezvoltarea acestui parteneriat între asociațiile de fermieri și Academia pe care o reprezintă. Am încredere că vom pune bazele unor parteneriate care să valorifice rezultatele cercetării pentru a avea un sector agricol durabil și rezilient, cu sprijinul fondurilor europene” a declarat Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei de Agricultură din Parlamentul European și membru al Grupului PPE.






comentarii
1 comentarii

Ciobanii adevarati stiu mai bine decat voi-- diplomatilor -- ei muncesc zi si noapte iar voi mancati bani fara sa faceti ceva pentru agricultura ,zootehnie , viticultura -- avicola nimic doar balbaieli incalcite -- Ceva despre asociatii , depozite -magazine care sa fie aprovizionate direct de la producatorul -ROMAN- astfel se contribuie la inbogatirea bugetului ca sa nu mai imprumutati bani europeni care trebuie restituiti cu dobanzi babane -- asa ca gura mica polititruci nemernici.
eu
26.02.2021 20:20
Din aceeasi categorie
Noua ne pasa

publicare anunturi

Somarest

PORTAL MEDICAL

Vacanta Eurotrip
info
Palatul Brukenthal Avrig
Licitatie publica

accentmedia