"Cu dragoste despre un popor de cuci" este cartea a cărei lansare a adunat marţi seara, la Librăria Humanitas, un număr generos de cititori. Sibieni sau sălişteni, dar toţi iubitori ai cărţilor, ei au venit la librăria sibiană pentru a o cunoaşte pe Irina Pavlovici, semnatara volumului. Româncă din Bucureşti, cu bunică sălişteancă, autoarea trăieşte de 20 de ani la Paris, acesta fiind unul dintre motivele care au determinat–o să scrie prima sa carte, pe care a decis să o lanseze şi la Sibiu din pricina legăturii pe care simte că o are cu acest loc. Un volum care surprinde dilemele, realităţile şi, pe alocuri, dramele omului captiv între două lumi, între România şi Franţa, şi care nu reuşeşte să se identifice în totalitate cu niciuna dintre cele două.
"Suspin şi mă duc la bucătărie să caut un Trifer­ment. Pentru că Jan, aşa olandez cum e şi care trăieşte la Paris cu o româncă, de aproape cinci­sprezece ani,      s-a obişnuit cu Trifermentul. Zice că l-am inventat noi, românii, ca să ne ghiftuim peste capacităţile umane normale. Şi asta chiar dacă înzestrările noastre native le depăşesc oricum pe cele ale altora", sunt doar câteva dintre cuvintele "ascunse" în "Sarmalele", primul capitol al cărţii "Cu dragoste despre un popor de cuci", pe care Irina Pavlovici a dedicat-o fiului ei, Andrei, care vorbeşte perfect româneşte.

Scrisă cu dor de ţară

"Da, este o carte despre românii din Paris. E prima mea carte, practic mi-am petrecut jumătate din viaţă la Paris şi jumătate din viaţă în România. Şi la un moment dat te întrebi de unde eşti, al cui eşti, unde ţi-e locul şi nu primeşti un răspuns. Asta este. Ţara pe care o ştiu eu nu mai există şi tuturor ne e dor de ţară. Ţi se face dor, dar în acelaşi timp nu te mai întorci în acelaşi loc. Aceasta este tulburarea, pentru că nu mai ştii unde ţi-e locul . În momentul în care eşti acolo (n.r. Franţa) nu eşti considerat francez, în momentul în care te întorci în ţară, nu mai eşti român" recunoaşte Irina Pavlovici, cea care a fost desemnată "Scriitorul lunii", de către publicaţia Marie Claire.
Durerea şi sentimentul dezrădăcinării nu se vor simţi, însă, foarte pregnant în carte, pentru că scriitoarea ne destăinuie că deşi este un volum scris cu dor, păstrează, totuşi, o notă umoristică, povestea Oanei Popa, presonajul principal, ne­oglindind în totalitate viaţa autoarei, ci un melanj de vieţi şi frânturi de existenţe ale românilor de la Paris.

O declaraţie de dragoste

"Cartea cuprinde simbo­lurile ţării pe care românii vrând, nevrând le poartă peste tot. O să regăsiţi multe dintre mâncărurile tradiţio­nale româneşti, chefurile, dar şi certurile. Iubirea, consider că este firul roşu al acestei cărţi, pentru că Oana Popa, personajul principal îşi caută fericirea. Titlul cărţii, cred eu, este o declaraţie de dragoste adresată poporului român", a spus în deschiderea evenimentului conf. univ. dr. Ioana Narcisa Creţu,  pro­decanul Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane Sibiu. De la lansarea cărţii nu a lipsit nici Tiberiu Costăchescu, doctor în Istorie la aceeaşi facultate, care şi-a exprimat convin­gerea că volumul va rămâne în literatură. "Cartea este, dincolo de orice lucru, una care va rămâne în literatură. Mă bucur că aţi reuşit să încărcaţi volumul cu sim­boluri. Nu aţi uitat aproape pe nimeni şi nimic. Ne-aţi adus crâmpeie dintr-un spaţiu la care ne raportăm", a spus Tiberiu Costăchescu, subliniind că unul dintre simbolurile cucului este şi acela de vestitor al primăverii, deci al speranţei şi al vremurilor mai bune.
"E o carte scrisă într-adevăr din străfundul inimii mele", a mai recunoscut Irina Pavlovici, care a răspuns cu generozitate întrebărilor venite din public, iar, apoi, a dat autografe. Mai mult, a recunoscut că lucrează la o nouă carte, una al cărei subiect nu l-a dezvăluit încă.