Noua autobază Tursib va fi construită în Zona Industrială Vest, iar pentru această investiţie, societatea ia un credit de la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare. * Construcţia va fi amenajată pe un teren de aproximativ 33.000 de metri pătraţi şi va include un bussport, o staţie de alimentare cu carburant, o spălătorie, o staţie pentru inspecţii periodice, ateliere şi o clădire administrativă.
Consilierii locali ai municipiului Sibiu votează astăzi un proiect de hotărâre prin care se stabileşte Acordul de sprijin municipal între Sibiu, Tursib şi Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare, pentru contractarea unui credit necesar construirii noii autobaze.
Tursib va contracta anul acesta execuţia lucrărilor de construire a noii autobaze, după ce a elaborat deja documentaţia de execuţie a proiectului şi a făcut demersurile pentru contractarea unui credit în valoare de 4,8 milioane euro.
Noua autobază Tursib va fi amenajată în Zona Industrială Vest, pe un teren de aproximativ 33.000 de metri pătraţi şi va include un bussport, o staţie de alimentare cu carburant, o spălătorie, o staţie pentru inspecţii periodice, ateliere şi o clădire administrativă.
În acest moment, Tursib are baza pe Calea Dumbrăvii, într-o zonă de blocuri, unde accesul se face destul de greu, iar traficul este mare şi creează disconfort locatarilor. Terenul pe care acum se află autobaza ar putea fi scos la vânzare.
Corespondență din Australia
Nici o clipă nu m-am gândit că aș putea să-mi încep corespondența dând răspunsuri unor secături care și-au...
Corespondență din Australia
Nici o clipă nu m-am gândit că aș putea să-mi încep corespondența dând răspunsuri unor secături care și-au...
Radu Popescu a făcut primele 4 clase în limba germană, după care s-a înscris în gimnaziu la cursul în limba...
Radu Popescu a făcut primele 4 clase în limba germană, după care s-a înscris în gimnaziu la cursul în limba...
Dacă te gândești să investești într-o pereche nouă de căști, trebuie să știi că aceste dispozitive nu sunt doar accesorii...
Dacă te gândești să investești într-o pereche nouă de căști, trebuie să știi că aceste dispozitive nu sunt doar accesorii...
În ultimii ani, piesele rustice au câștigat tot mai multă popularitate în lumea designului interior, transformându-se într-un trend apreciat pentru...
În ultimii ani, piesele rustice au câștigat tot mai multă popularitate în lumea designului interior, transformându-se într-un trend apreciat pentru...
Motorul de căutare Google a celebrat Ziua Națională a României printr-un doodle special, pe care flutură drapelul României încadrat într-un medalion,...
Motorul de căutare Google a celebrat Ziua Națională a României printr-un doodle special, pe care flutură drapelul României încadrat într-un medalion,...
Programul „Anii Drumeției” este inițiat și finanțat de Consiliul Judetean Sibiu în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu. Scopul...
Programul „Anii Drumeției” este inițiat și finanțat de Consiliul Judetean Sibiu în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu. Scopul...