Tribuna
Sevis
Consultare publică pentru tarifele de salubrizare, la Tălmaciu
Consultare publică pentru tarifele de salubrizare, la Tălmaciu

În cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local al oraşului Tălmaciu ce se va desfăşura luna viitoare, aleşii locali vor decice nivelul tarifelor ce vor fi aplicate, începând cu această vară, de SC Acstal SA Tălmaciu (operatorul local de salubritate) pentru activităţile de colectare, transport si depozitare deşeuri menajere din Unitatea Administrativ Teritorială Tălmaciu. Conform proiectului de hotărâre dat deja publicităţii, tarifele distincte (fără TVA) pentru colectarea, transportul si depozitarea deşeurilor menajere din oraşul Tălmaciu ar urma să să fie majorate la 493,05 lei/tonă (deşeurile menajere la depozitul ecologic), 992,82 lei/tonă (deşeurile reciclabile), respectiv 654,73 lei/tonă (deşeuri le biodegradabile). Majorarea tarifelor pentru colectarea, transportul şi depozitarea deşeurilor a fost solicitată de operatorul local de salubritate, printr-o adresă înaintată autorităţii administraţiei publice locale la începutul acestei luni. În conformitate cu prevederile legale în vigoare, iniţiativa legislativă locală este supusă procedurii de consultare publică, astfel că, până la data de 24 mai, persoanele interesate de această chestiune pot trimite, în scris, propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind acest proiect de act normativ, la sediul Primăriei oraşului Tălmaciu, birou Registratură, sau pe adresa de email: primaria@talmaciu.ro. Pe lângă proiectul de hotărâre, pe pagina de internet a Primăriei oraşului Tălmaciu (www.talmaciu.ro) şi la avizierul instituţiei pot fi consultate Raportul de aprobare, Raportul compartimentului de specialitate, precum şi adresa înaintată Primăriei şi Consiliului Local al oraşului Tălmaciu de SC Acstal SA Tălmaciu.

D.F.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
O istorie ragasita

sibiu-turism

Staer

A.D.I. Eco Sibiu

Anunturi Tribuna

EVENIMENT TV

Comunicat_de_Presa_benef-finali-2 - finalizare

comunicat-incheiere-proiect-dabo

Vacanta Eurotrip
info
PORTAL MEDICAL
Licitatie publica

accentmedia