Tribuna
Consiliul Local al comunei Cârța și-a desemnat reprezentantul în Consiliul de Admnistrație al Școlii Gimnaziale Cârța
Consiliul Local al comunei Cârța și-a desemnat reprezentantul în Consiliul de Admnistrație al Școlii Gimnaziale Cârța

Recent, Consiliul Local al comunei Cârța a adoptat Hotărârea nr. 41/2024 prin care și-a desemnat reprezentantul în Consiliul de Administrație al școlii gimnaziale din localitate, pentru anul școlar 2024 – 2025.

Așadar, până la finalul actualului an școlar, consilierul local Cristian Aurel Colceriu a fost desemnat pentru a fi reprezentantul legislativului local al comunei în cadrul forului de conducere al Școlii Gimnaziale Cârța.

În conformitate cu prevederile legale în vigoare, la începutul anului școlar, conducerea fiecărei instituții de învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică trebuie să solicite consiliului local al unității administrativ – teritoriale unde își are sediul desemnarea unui reprezentat care să facă parte din Consiliul de Administraţie al instituției școlare.

Școala Gimnazială Cârța se numără printre instituțiile de învățământ din județul Sibiu acreditate Erasmus.

D.F.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Abonamente

Filarmonica de Stat Sibiu

EVENIMENT TV
visa medica
Tribuna
TURSIB