Vineri, 7 noiembrie va începe, la Sibiu, cea de-a 7-a ediție a Conferinței Naționale „Text și Discurs Religios”. Desfășurându-se pe parcursul a două zile, manifestarea primește anul acesta, în urma unei selecții riguroase, participanți din mai multe colțuri ale țării care vor discuta, în cadrul secțiunilor deja consacrate, despre „Traducerea
textului sacru”, „Retorica discursului religios” și „Literatura şi sacrul”.
Lucrările se vor desfășura la sediul Facultății de Teologie „Sfântul Andrei Șaguna”, cuvântul de deschidere aparținând Î.P.S. Dr. Laureniu Streza, Mitropolit al Ardealului, Pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel, Decanul Facultății de Teologie « Sfântul Andrei Șaguna », prof. univ. dr. Gheorghe Manolache, directorul Centrului de Cercetări Filologice și Interculturale, prof. univ. dr. Alexandru Gafton, Facultatea de Litere, Universitatea „Al. I. Cuza” din Ia Iași, prof. univ. dr. Ioan Marian Ţiplic, prorector, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. De asemenea, sunt programate și comunicări în plen, întregind astfel ținuta academică a evenimentului.
Aria de cercetare pe care o stabilește tematica manifestării este foarte generoasă, devenind prilejul întâlnirii specialiștilor din domenii diferite. Fiind organizată de Centrul de Cercetări Filologice și Interculturale, Asociația Culturală „Text și Discurs Religios”, Facultatea de Teologie „Sfântul Andrei Șaguna” și Mitropolia Ardealului, conferința își propune o abordare interdisciplinară, așa cum ne-a obișnuit încă de la precedentele ediții.

Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică:
Nr. crt.
Data întreruperii
Localitatea/Adresa
Intervalul orar
1
24.03.2025
SEBESUL DE SUS, str....

Paștele este un moment perfect pentru a-ți surprinde soțul cu un cadou special, mai ales dacă este pasionat de muzică....
Paștele este un moment perfect pentru a-ți surprinde soțul cu un cadou special, mai ales dacă este pasionat de muzică....
La începutul acestei săptămâni, în cadrul unei ședințe extraordinare, Consiliul Local Mediaș a aprobat bugetul local al municipiului pentru anul...
La începutul acestei săptămâni, în cadrul unei ședințe extraordinare, Consiliul Local Mediaș a aprobat bugetul local al municipiului pentru anul...
Filmul documentar despre viața și literatura Anei Blandiana, „Între tăcere și păcat”, de Diana Nicolae, va fi proiectat la Astra...
Filmul documentar despre viața și literatura Anei Blandiana, „Între tăcere și păcat”, de Diana Nicolae, va fi proiectat la Astra...
La inițiativa Direcției de Asistență Socială (DAS) Mediaș și a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sibiu,...
La inițiativa Direcției de Asistență Socială (DAS) Mediaș și a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sibiu,...
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică:
Nr. crt.
Data întreruperii
Localitatea/Adresa
Intervalul orar
1
20.03.2025
MEDIAS, str. Plopului partial
08:00 -...