Tribuna
Ciolacu, despre certificatul "verde": "Eforturile noastre sunt de a avea suficienți medici (...) nu să inventăm certificate prin care doctorii sunt amenințați"
Ciolacu, despre certificatul

 

 

foto: facebook/Marcel Ciolacu

 

 

"Prioritatea PSD este să ajutăm românii să-şi poată plăti facturile la energie, nu să ne temem dacă o asemenea măsură supără sau nu agențiile de rating. Eforturile noastre sunt de a avea suficienți medici pentru a face față noului val pandemic, nu să inventăm certificate prin care doctorii sunt amenințați - tocmai acum! - cu suspendarea din funcție", a transmis liderul PSD, Maecel Ciolacu, pe pagina sa de facebook

 

El a mai adăugat că eforturile sunt  îndreptate "pentru a avea spitale dotate şi capabile să-şi achite facturile la utilități, nu spitale cu porți închise din cauza facturilor înzecite peste noapte".

Prioritatea noastră este ACUM. Să luăm măsuri care să apere veniturile populației acum, în plină iarnă, nu la 1 aprilie sau eventual în 2024...  pentru că atunci este an electoral!

E clar pentru toți cei de bună-credință că, în fața crizei provocate de liberalizarea haotică a pieței energiei, făcută de partidele de dreapta, populația merită mai multe soluții decât cele deja anunțate. E nevoie de decizii mai curajoase, țintite către cei vulnerabili, către pensionari şi familii monoparentale, dar şi către firmele româneşti.

Românii sunt sătui de scuze şi motive care să mascheze luarea unor decizii. Şi un lucru este cert: trebuie luate urgent măsuri pentru a-i ajuta pe români!", a mai spus Ciolacu.

 

Ciucă: 230 de centre de diagnostic şi tratament la nivelul spitalelor

 

foto: gov.ro

 

Premierul Nicolae Ionel Ciucă a anunţat că s-a aprobat hotărârea de guvern prin care vor lua ființă centrele de diagnostic şi tratament la nivelul spitalelor, pe întreg cuprinsul țării. El estimează ca ele să fie aproximativ 230 pe teritoriul României.

"Toate aceste centre vor deveni funcționale şi sperăm să o facă cât mai repede şi, în funcție de implicarea tuturor factorilor de răspundere, ele să fie cât mai eficiente posibil. Practic, ne găsim în ansamblul de măsuri care a fost gândit la nivelul Ministerului Sănătății, astfel încât să putem să sporim capacitatea noastră de tratament în cazul infecțiilor de COVID-19 şi, totodată, să desfăşurăm această activitate prin care să ne focalizăm atenția pe tratarea pacienților care suferă, din păcate, de alte probleme medicale", a  mai spus premeirul. .

 

"România, din păcate, se află pe ultimul loc la capacitatea de a trata infarctul miocardic şi accidentul vascular, iar, prin programul pe care ni-l propunem, la nivelul Ministerului Sănătății şi desigur, prin sprijinul pe care Guvernul îl va acorda derulării acestui program, intenționăm să punem în practică aceste trei programe cât mai curând posibil. Sigur, programul de infarct miocardic, el există în momentul de față, doar că are o reprezentare redusă la nivelul țării şi, din ceea ce am înțeles de la domnul ministru Rafila, există atât suportul tehnic şi logistic, dar în mod deosebit, resursa umană, personalul pregătit, care, cu câteva elemente de pregătire specifică, poate să fie în măsură să preia aceste cazuri şi, desigur, să pornim un program, practic, în oglindă, pentru că avem deja proiectul acesta al infarctului maturat şi care trebuie doar dezvoltat, să pornim, cum spuneam, în oglindă şi programul de tratare a accidentelor vasculare".a mai adăugat Ciucă

 

 

Predoiu cere măsuri împotriva profitorilor ilegali ai crizei energetice

 

foto: just.ro

 

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a transmis procurorului general Gabriela Scutea o adresă prin care a îndrumat Ministerul Public să ia "măsurile necesare potrivit competențelor legale pentru a descoperi, preveni şi combate eficient orice tip de activitate infracțională ce ar putea fi desfăşurată în contextul crizei energiei şi a fenomenului asociat de majorare a facturilor la energie, cum ar fi înşelăciunea, abuzul în serviciu, concurența neloială, grup infracțional organizat, care pot afecta drepturile cetățenilor a căror apărare reprezintă o datorie constituțională a Ministerului Public".

"Acest demers se adaugă îndrumărilor nr. 99940/28.11.2019 şi nr. 45318/10.06.2020 către Ministerul Public, prin care ministrul Justiției a cerut combaterea eficientă a fenomenelor de crimă organizată, traficul de persoane, de droguri, infracţiunile cu violenţă, infracţiunile la regimul silvic" se arată în comunicatul Ministerului Justiţiei.

 

Şoşoacă,  amendată de CNCD că l-a trimis pe Arafat "în ţara lui de baştină"

 

Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării- CNCD, a anunţat că parlamentarul  Diana Iovanovici-Şoşoacă a fost amendată cu  5.000 de lei.

Cauza sunt afirmațiile: "de ce nu se duce domnul Raed Arafat în țara lui de baştină”, "vorbeşte despre dânsul la persoana a III-a, probabil că i se trage din limba țării sale natale”, "nu ştiu cum domnul Raed Arafat şi-a luat examenul de cetățenie”, "trădătorii nu au ce căuta în România”. CNCD consideră că declaraţiile sunt "faptă de discriminare". Hotărârea a fost luată cu majoritate de voturi, 8 la 1.

 

La fel, Mihail Neamţu a fost sancţionat cu avertisment contravențional, pentru declaraţia "vorbeşti română suficient de prost, încât să nu mă simt reprezentat de tine”, „mă simt reprezentat ca român, de cel care vorbeşte corect română”, "sper că ştii limba română corect, este totuşi o condiție pentru a fi român”.

 

Raed arafat a postat pe pagina sa de facebook, după verdictul CNCD, că "Rasismul şi xenofobia reprezintă o boală terminală a unei societăţi şi trebuie înfruntate şi învinse înainte ca ele să devină o parte din "normalitatea" în care trăim. Astfel de afirmaţii, indiferent cui sunt ele adresate, nu trebuie tolerate într-o societate democratică a secolului 21".






comentarii
1 comentarii

Dupa ce ca articolu l(foarte modest) nu este semnat - ca in multe ale cazuri la "secreta" Tribuna - , in "poza" apare Ciolacu "deghizat" in Ciuca!? Mai mare rusinea!
Corny
14.01.2022 15:18
Din aceeasi categorie
SEVIS

Eurotrip

koenigfrankstahl

A.D.I. Eco Sibiu
EVENIMENT TV
VISA MEDICA
Licitatie publica

accentmedia