Chirii și listă de priorități actualizate pentru locuințele ANL din Mârșa

Două dintre hotărârile adoptate de Consiliul Local al orașului Avrig în cadrul ultimei ședințe ordinare au legătură cu administrarea celor trei blocuri ANL destinate tinerilor și familiilor tinere cu vârsta până la 35 de ani, existente în localitatea Mârșa.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cea dintâi dintre acestea face referire la aprobarea actualizării cuantumului chiriei lunare aferentă locuințelor situate în cele trei imobile (blocul T2 – strada Carpați, corp A și corp B – strada Cindrel), prin indexarea acesteia cu rata inflației înregistrată în anul 2024, comunicată de Institutul Național de Statistică. Actualizarea se va face în conformitate cu algoritmul de calcul prevăzut de legislația și normele în vigoare (la calcularea chiriei se ține cont și de venitul mediu net realizat de fiecare familie în anul anterior).

Cealaltă hotărâre din această grupă stabilește lista de priorități aferentă anului 2025 pentru locuințele construite prin Agenția Națională pentru Locuințe și aflate în administrarea Consiliului Local al orașului Avrig. Documentul stabilește ordinea accesului la închirierea unei locuințe de acest fel, în situația în care există unități locative vacante. Lista de priorități a fost întocmită de o comisie specială, în baza cererilor și documentelor justificative depuse la registratura Primăriei Avrig. Lista se actualizează anual sau ori de câte ori este nevoie. Documentul aprobat în ședința ordinară a deliberativului local din Avrig cuprinde 15 poziții, solicitanții însumând între 60 și 35 de puncte.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
06 februarie 2025 la 13:09
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Nedeia Dicu
acum 2 minute
Accident lângă Sărata. O femeie de 80 de ani și un bărbat de 81 de ani, transportați la spital
Pe DN1 la intersecția cu drumul spre localitatea Sărata a avut loc astăzi un accident produs ca urmare...
Actualitate
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 1 oră
Cod portocaliu de caniculă în județul Sibiu: temperaturi de până la 40 de grade și disconfort termic accentuat
Județul Sibiu se află sub avertizare cod portocaliu de caniculă, emisă de Administrația Națională de Meteorologie pentru perioada...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 oră
Deoarece au rămas fără medic de familie în comună, cârțenii cu nevoi medicale sunt sfătuiți să meargă la doctor în Arpașu de Jos
Demersuri laborioase și eforturi deosebite au fost făcute de conducerea administrativă a comunei Cârța pentru a convinge un...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 2 ore
Bilanțul primei zile de transport metropolitan: câți călători au circulat pe cel mai solicitat traseu
Marți, 1 iulie a fost prima zi în care autobuzele Tursib au operat pe primele 5 trasee ale...
Actualitate
3 min de citit
Autor Mihai POP
acum 3 ore
FOTO-VIDEO / Poate vă era dor de Fanfara din Turnișor!
Cunoscută și sub numele de „Fanfara sașilor”, Neppendorfer Blaskapelle și-a reluat deja tradițional recital de vară în Parcul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 3 ore
Activități educative și distractive, la Filiala Bibliotecii ASTRA din Vasile Aaron. Ce au pregătit bibliotecarii pentru cei mici
Pentru că sunt în vacanță și au mult timp la dispoziție, Biblioteca ASTRA, filiala din Vasile Aaron le-a...
Actualitate
1 min de citit
acum 3 ore
Activități sportive în programul Zilelor Culturale ale Orașului Tălmaciu
La fel cum s-a întâmplat și la edițiile precedente, Zilele Culturale ale Orașului Tălmaciu – 2025 vor avea...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 4 ore
Turul Ciclist al Sibiului închide străzi și parcări în oraș. Pe unde nu putem circula în aceste zile
Începând de astăzi și până duminică, în Sibiu și împrejurimi se va desfășura Turul Ciclist al Sibiului, eveniment...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 15 ore
(VIDEO) Apelul la solidaritate al ASTREI! ”Când nu e subminată sistematic chiar de cei care o conduc, cultura produce oameni!
Într-o perioadă în care, între hotarele țării, se vorbește numai de creșteri de taxe, de TVA mărit, de...
Actualitate
4 min de citit
acum 16 ore
Drama de a avea propriul „Rembrandt” la bloc: „Am mutat mobila ca să pot scoate tabloul din casă”
Mircea Codrea e un personaj de poveste pe care l-am descoperit în postarea săptămânală de pe pagina de...
Actualitate
4 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 16 ore
Reforme fiscale în două etape guvernul promite stabilitate și evitarea crizei. Cheltui cu 30% mai mult?
Guvernul României va introduce începând cu 1 august 2025 un pachet extins de măsuri fiscale care vizează creșterea...
Actualitate
5 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 19 ore
Centrul Militar Județean, renovare energetică de aproape 6.000.000 lei
Centrul Militar Judeţean Sibiu va beneficia de lucrări de renovare energetică în valoare totală de 5.922.781,13 lei, transmite...
Actualitate
3 min de citit