„Cerul pământului”, noul volum al lui Dumitru Cristănuș, se lansează miercuri la Sibiu

Miercuri, 6 noiembrie, ora 18.00, în sala festivă a corpului vechi al Bibliotecii ASTRA, va avea loc lansarea noului volum al poetului Dumitru Cristănuș „Cerul pământului”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Evenimentul e prezentat de Pr. Constantin Necula, Ion Dur, Pr. Francisc Doboș și Nicolae Băciuț. Între invitați, se vor regăsi Ion Radu Văcărescu, Dumitru Chioaru, Anca Sârghie, Francisc Mihai Lorinczi, Gabriel Hasmatuchi, Mihai Posada, Sebastian Bara, Savu Popa și alții.

De asemenea, vor participa scriitori din București, Caraș-Severin, Timiș, Hunedoara, Mureș, Alba și Sibiu. Întâlnirea se va bucura și de un moment muzical, susținut de Zvonko Trailovic și Corina Diaconescu. Intrarea este liberă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Ion Dur: „Dumitru Cristănuș ne propune un poem-fluviu despre osmoza etern neliniștitoare dintre trup/ suflet, pămînt și cer

 

Ion Dur: „După meditațiile sale lirice despre nesomnul mormintelor, despre viața morților și a morții însăși, cea din urmă amenințîndu-ne neîncetat cu neantul sau cu un nou început, chiar cu viața veșnică, sub un cer unde totul este al morții și al lui Dumnezeu, cum aflăm din tînguirile lui Iov, Dumitru Cristănuș ne propune un poem-fluviu despre osmoza etern neliniștitoare dintre trup/ suflet, pămînt și cer.

E o simbioză ombilical legată de trecutul ancestral, în care „cerul, pămîntul și trupul s-au topit în Cuvînt”, iar primul dintre ele, cerul, i-a dat trupului „iluzia veșniciei” și i-a „îmbăiat sufletul în mierea luminii”. E un elogiu smerit făcut Cerului și Pămîntului, sau efigiei sale numită țărînă (țară vine de la acest cuvînt), aluatul viu din care e făcut trupul omului, zilele lui, norii și multe, multe altele.

Dumitru Cristănuș înrămează, prin poemele sale „portrete ale vieții”, în care coboară duhul care însuflețește „pâinea noastră cea de toate zilele”, poemul-continuu cu care ne pune la încercare fiind un fel de athanor al alchimiștilor, în care trupul, poate chiar cu majusculă, e tratat și pregătit astfel pentru ziua în care sufletul lui va spune „a fost odată ca niciodată”…

 

01 noiembrie 2024 la 17:26
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Mihai POP
acum 2 ore
Sibianca Ghizela Vonica a câștigat „masters”-ul de alergare montană de a Stâna de Vale
Sâmbătă, 5 iulie, a fost o zi cu adevărat bună pentru Ghizela Vonica. Prezentă la Campionatul Național de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 ore
Românii par a nu mai dori intermediari pentru vacanţe. Aproape jumătate îşi rezervă direct transportul și cazarea
Un studiu realizat de către Reveal Marketing Research pentru evidenţierea principalelor comportamente și criterii de decizie ale românilor...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 ore
Motociclistă accidentată pe Şoseaua Alba Iulia
IPJ Sibiu informează că polițiștii rutieri au intervenit la un accident produs pe Șoseaua Alba Iulia. Polițiștii au...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 7 ore
Ghidul Michelin: Muzeul Astra – Locul I în topul muzeelor din România. Brukenthal ocupă locul IV
Noua ediție a Ghidului Verde Michelin dedicată muzeelor și turismului cultural din România plasează Muzeul Astra din Sibiu...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 7 ore
(UPDATE) Matthew Riccitello, favorit la câștigarea Turului Ciclist al Sibiului după ce trece al doilea linia de sosire la Păltiniș Arena
Americanul are acum 66 de secunde în clasamentul general în fața lui David De La Cruz, iar Turul...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 8 ore
Construiești o casă? Hai azi la Ravago și pornește cu dreptul!
Cei care își doresc o locuință construită bine, cu materiale de calitate și soluții moderne, mai au astăzi...
Actualitate
2 min de citit
acum 10 ore
Accident lângă Avrig: O autoutilitară a lovit un pieton
Sîmbătă, polițiștii rutieri au intervenit, în urma unui apel la 112, la un accident produs pe DN 1,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Video/ Pregătiri intense pentru prima seară la Festivalul „Bujorul de Munte”. Drumeţie, mâncare tradiţională şi proiecţie de film
Vineri după-amiază, Gura Râului a intrat în atmosferă de sărbătoare. Festivalul "Bujorul de Munte", eveniment așteptat atât de...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
“Litoralul Sibiului” de la Lacul lui Binder. De succes local dar prea sărac în oferte pentru a se vorbi de turism
Sibiul are şi el mini-litoralul său, în afară de "standardul" Ocna Sibiului, care este altceva şi care mai...
Actualitate
10 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Bărbat şi femeie, daţi dispăruţi. Au plecat în Cehia şi nu au mai dat niciun semn
Poliţiştii sibieni caută un bărbat și o femeie în vârstă de 56 de ani, care au plecat de...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 08.07.2025 NEMSA, strada PRINCIPALA partial 08:00...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 07.07.2025 PROD, strada PRINCIPALA partial 09:00...
Actualitate
1 min de citit