Tribuna
PNL
Centenarul Marii Uniri. Demascarea asupririi și deznaționalizării în Parlamentul Ungariei (1905-1918)
Dr. Mihai RACOVITAN
724 vizualizari
Centenarul Marii Uniri. Demascarea asupririi și deznaționalizării în Parlamentul Ungariei (1905-1918)
1. Schimbările petrecute în urma Conferinţei din 10 ianuarie 1905 în ceea ce priveşte tactica şi programul Partidului Naţional Român, au avut loc pe fondul crizei politice din Austro-Ungaria din primii ani de după 1900. Viena încerca să contracareze tendinţele de sporire a rolului Ungariei în imperiu.

Destrămarea Partidului Liberal condus de Tisza István şi căderea lui de la conducerea Regatului ungar (iunie 1905) s-au petrecut pe fondul opoziţiei claselor dominante din Ungaria faţă de Viena în problema cotei de participare cu recruţi în “armata comună” şi a limbii de comandă. Criza politică din Ungaria n-a putut fi soluţionată prin aducerea guvernului condus de generalul Géza Fejérváry, întrucât opoziţia, unită în jurul Partidului Independenţei, al lui Francisc Kossuth, continua să facă Vienei rezistenţă în jurul clauzelor pactului dualist din 1867. Încercarea Curţii vieneze de a slăbi poziţiile opoziţiei burgheziei şi nobilimii ungare prin ameninţarea cu introducerea votului universal în Ungaria s-a dovedit a fi eficientă. Prezentarea proiectului de lege privind introducerea votului universal de către ministrul de Interne, Kristóffy, colaborator al grupului de la Belvedere, din jurul arhiducelui Franz Ferdinand, a speriat clasa politică ungară în aşa măsură încât ea va înceta opoziţia în problema armatei şi va accepta să constituie guvernul de coaliţie Wekerle Sándor, în aprilie 1906, care avea să reînnoiască pactul dualist (1907) şi să conducă astfel Ungaria până în 1910.
Consecinţele pozitive ale reintrării în lupta parlamentară s-au resimţit curând, în campaniile electorale din 1905 şi 1906. În urma alegerilor din 1905 şi 1906, P.N.R. a reuşit să trimită în Parlamentul de la Budapesta, 8, respectiv 15 deputaţi; împreună cu deputatul slovac şi cel sârb, aceştia se constituie, în 1905, în Clubul parlamentar al naţionalităţilor, sub condu­ cerea lui Teodor Mihali, vicepreşedintele P.N.R. Poziţia în Parlament şi rolul “clu­ bului” în coordonarea luptei comune a naţio­ nalităţilor oprimate a sporit în 1906, când celor 15 deputaţi români li se adaugă alţi 8 slovaci şi 4 sârbi. Intrarea partidului în activitatea parlamentară a dus în mod firesc la organizarea cluburilor judeţene pentru ca acestea, la rândul lor, să formeze comitete cercuale şi subcer­ cuale care să permită un contact mai strâns între candidaţi şi alegători; formula evita interferenţa autorităţilor, deoarece Partidul Naţional era interzis din 1894. Desigur, românii nu au putut trimite în Parlamentul ungar nici pe departe atâţia deputaţi cât s-ar fi cuvenit în proporţie cu numărul lor.
Cum decurgeau alegerile pentru românii din Ungaria dualistă la început de secol ne spune însuşi Vaida în amintirile sale. La alegerile din 1905, în cercul Cehu Silvaniei candida preşedin­ tele P.N.R., venerabilul Gh. Pop de Băseşti. Plecând din Băseşti, în fruntea a vreo trei mii de alegători încolonaţi, în primele sănii aflându-se candidatul român, însoţit de T. Mihali, Alex. Vaida, V. Lucaciu şi Russu-Şirianu, la intrarea în Cehu Silva­ niei coloana a fost percheziţionată de jandarmi maghiari, sub supravegherea unei jumătăţi de companie de honvezi, românilor li s-au confiscat toate obiectele avute asupra lor, după care imediat, sub ochii nepăsători ai militarilor, o ceată de bătăuşi maghiari s-a năpustit cu ciomege asupra românilor, provocând o spaimă cumplită, iar lui Gh. Pop de Băseşti i-au spart capul. Fruntaşii români s-au pre­ zentat la biroul electoral spre a-i cere preşedintelui alegerilor, baronul Diós­ zeghy jr., protecţie (conform legii, acesta avea putere discreţionară pentru susţinerea ordinii pe durata alegerilor). Acesta i-a învinuit pe români de agitaţie, în vreme ce, în prezenţa sa, un agent elec­ toral maghiar l-a lovit pe Pop de Băseşti cu toată puterea pumnului în piept.
După eşecul personal din campania electorală din 1905, la mai puţin de un an, prin decretarea de alegeri anticipate, Vaida a fost ales în Parlament, reuşind să-şi păstreze mandatul până în anul 1918, când Imperiul Austro-Ungar s-a destrămat.
Apariţia, în 1905, a Clubului naţionali­ tăţilor a dus cu sine în parlament proble­ ma naţională cu toate implicaţiile sale socio-economice şi politice, a generat o confruntare deschisă, fără menajamente, reprezentând o nouă etapă în istoria par­ la­ mentarismului budapestan. Parlamen­ tarii români: Maniu, Vaida, T. Mihali, Şt. Cicio Pop, V. Goldiş, A. Vlad, I. Suciu, alături de cei sârbi şi slovaci, s-au dovedit foarte critici, au oferit alternative nu o dată. De fapt, până la 1918, ei au constituit în Parlamentul Ungariei o opoziţie reală, democratică. Cunoscând în profunzime realităţile politice din dubla monarhie, spirit dinamic şi tenace, Vaida s-a distins curând în Cameră ca un combatant redu­ tabil. Practicând boicotul prin discursuri lungi şi adesea provocatoare, amintind de practica deputaţilor irlandezi în Parlamentul englez, Vaida dobândeşte în scurt timp o veritabilă celebritate în opinia publică română, în rândul naţionalităţilor şi chiar a cercurilor politice vieneze.
La doar câteva zile de la deschiderea oficială a lucrărilor Parlamentului, în şedinţa din 30 mai 1906, el interpelează Guvernul în chestiunea ilegalităţilor săvârşite la alegeri în cercurile electorale Cehu-Silvaniei, Şomcuta-Mare şi Cără­ şău. Cu exemple concrete: omoruri, răniri, terorizări de români, a acuzat de abuz de putere şi funcţionari, şi jandarmi, şi preşedinţi ai alegerilor, întrebându-i pe miniştrii de interne şi pe honvezi dacă cunosc faptele, dacă făptuitorii morali şi materiali ai crimelor vor fi descoperiţi, pedepsiţi drastic, ca pe viitor să nu se mai repete, dacă într-adevăr jandarmii vor fi trimişi la alegeri pentru garantarea ordinii şi siguranţei publice, dacă vor fi trimişi jandarmi în ţinuturi româneşti care cunosc limba poporului.
În primii doi ani, până la incidentul legat de poeziile citite în Parlament, s-a dovedit extrem de activ sub raportul interpelărilor sau discursurilor rostite pe diferite proble­ me de interes major pentru soarta româ­ nilor şi a naţionalităţilor asuprite din Ungaria: la 9 iulie 1906, vorbind despre legea de naţionalităţi de la 1868, dă de înţeles că este atât de depăşită, “fiind, de fapt, fătul Aprobatelor şi al Tripartitului lui Werböczy. Cum au fost părinţii, aşa e şi legea de naţionalităţi. Facultate de a asimila - continuă Vaida - maghiarul nu are. De la 1867, până la 1900, maghiarii au câştigat 261 comune şi au pierdut 456 comune pe ţară, deci au pierdut 195 de comune pe seama românilor, slovacilor, germanilor, sârbilor etc.” Până când chestiunea de naţionalitate nu va fi rezolvată pe bazele dreptului public, nu e posibilă pacea internă în Ungaria. Deplin convins de faptul că dezvoltarea şi consolidarea conştiinţei naţionale erau o piedică de netrecut, în opinia sa deznaţionalizarea practicată pe multiple planuri nu era decât o stavilă în calea convieţuirii, izvorâtă din lipsa de înţelegere a marilor moşieri nobili. Soluţia o vede în acordarea drepturilor naţionale, în pune­ rea naţiunii române în toate drepturile sale. Deseori a făcut referiri în Parlament la această idee. Modalitatea practică o constituia, în opinia sa, intro­ ducerea şi în partea ungară a imperiului a votului universal, care ar fi permis o creştere sensibilă a numărului deputaţilor români în Parlament, ca şi accesul reprezen­ tanţilor categoriilor sociale excluse de la viaţa politică, ceea ce ar fi deschis calea spre un proces real de democratizare, atenuând conflictele naţionale şi sociale în creştere.
La 10 noiembrie 1906, Vaida adresează de la tribuna Parlamentului o interpelare Guvernului în chestiunea votului universal; ulterior va consacra o mare parte a activi­ tăţii sale ca deputat combaterii proiectului noii legi electorale, cu elaborarea căruia guvernul l-a însărcinat pe contele Andrássy Gyula la începutul anului 1908. Formula propusă avea la bază aşa-numitul vot “plural” şi urmărea privarea în continuare a partidelor naţionale şi a muncitorimii de dreptul de a alege deputaţi care să lupte pentru democra­ tizarea ţării. După alegerile din 1910, în anul 1914, Vaida a supus împreună cu ceilalţi colegi ai săi spre dezbatere un proiect de lege electorală concordat cu cel al social-democraţiei din imperiu. Democratismul iniţiativei româneşti confirma credinţa sa exprimată deseori în Parlament: “Altfel, noi nu avem să ne temem de democraţie, pentru că demo­ craţia ne poate da totul, dar nu poate lua nimic de la noi”.
Printre deciziile luate de clubul par­ la­ mentar la sfârşitul anului 1906 a fost şi cea a editării sub direcţia lui Alexandru Vaida Voevod a coti­ dianului “Lupta”, titlu dat la sugestia deputaţilor slovaci şi sârbi, care cereau să reprezinte întreaga opo­ ziţie a naţionalităţilor. Era menit să şi stabilească o modalitate efi­ cientă de cooperare cu opinia publică româ­ nească. Din mărturii târzii ale cole­ gilor săi, rezultă că Vaida a scris aproape în întregime primele nu­ mere. Programul, publicat în primul număr, apărut la 1 ianuarie 1907, sublinia că “Lupta” se va situa “pe programul Partidului Naţional şi pe concluziile conferinţelor electo­ rale ale partidului nostru”. Ziarul îşi propunea să activeze pentru înţele­ gere între popoare, să combată confruntările naţionaliste. “Lupta” a fost o publicaţie modernă, foarte bună din punctul de vedere al reflec­ tării realităţilor din Transilvania şi Româ­ nia, pe lângă informaţiile cu­ rente ale vieţii politice din Austro-Ungaria





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
jidvei

qhouse sibiu

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia

Publica anunturi