Cele mai comune întrebări pe care le primim de la punteri sunt legate de taxele care trebuie plătite pentru pariurile sportive. Îți vom prezenta în acest articol tot ce trebuie să știi despre impozitul pe câștiguri și despre alte taxe pe care le vei întâlni la depunere.
Înainte de a discuta despre taxe, merită menționat că piața de pariuri din România este reglementată, deci pariurile sunt legale în agenții sau pe site-urile operatorilor atâta timp cât aceștia dețin o licență de operare la noi în țară.
Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) este instituția care autorizează, controlează și monitorizează industria pariurilor în România. Înființat în 2013, ONJN este o ramură aflată în subordinea Ministerului Finanțelor Publice, deci de aici provin ordonanțele de urgență și ordinele care afectează toate taxele din domeniul jocurilor de noroc.
În pariuri (dar și ca regulă generală) ai două operațiuni care pot fi taxate: depunerea și retragerea banilor. În ambele cazuri, la operatorii din România impozitul se reține la sursă, deci nu e nevoie să faci drumuri la ANAF.
În ceea ce privește depunerea, taxa va fi diferită în domeniul online față de cel offline. Dacă depui bani în agențiile stradale, vei fi taxat cu 5%. Deci la 100 Lei depuși, miza ta va fi de 95 Lei.
Inițial, toate depunerile online erau complet gratuite, dar la începutul anului 2019, a fost adoptată o lege prin care orice agenție sau operator licențiat în România trebuie să plătească o taxă de viciu de 2% pentru depuneri.
Majoritatea caselor de pariuri iau această taxă din bugetul jucătorilor, deci la 100 Lei depuși, miza ta efectivă va fi de 98 Lei. Cu toate acestea, există operatori de pariuri sportive online în România care acoperă această taxă de 2%, ca de exemplu Fortuna, Sportingbet, Admiral, sau PublicWin.
În cazul agențiilor stradale, impozitul pe câștig se aplică pentru fiecare bilet, și se reține la sursă. Pentru retragerile online, acest impozit se aplică pentru fiecare retragere.
Fie că pariezi online sau offline, vei avea aceleași praguri pentru retrageri:
1. Până la 66.750 Lei
Taxa este de 1% din suma retrasă.
Reține această sumă pentru că pentru acest prag plătești cel mai mic impozit, deci îți poți gestiona biletele sau retragerile (pentru online) în așa fel încât să nu depășești această sumă.
Exemplu: Pentru o retragere de 30.000 Lei, vei plăti un impozit de 300 Lei (1%), deci suma finală retrasă va fi de 29.700 Lei.
2. Între 66.751 - 445.000 Lei
Taxa este de 667.5 Lei + 16% din suma retrasă.
Exemplu: Pentru o retragere de 100.000 Lei, vei plăti un impozit de 16.000 (16%) plus 667.5 Lei, deci suma finală retrasă va fi de 83.332,5 Lei.
3. Peste 445.000 Lei
Taxa este de 61.187.5 Lei + 25% din suma retrasă.
Exemplu: Pentru o retragere de 500.000 Lei, vei plăti un impozit de 125.000 Lei (25%) plus 61.187.5 Lei, deci suma finală retrasă va fi de 313 812,5 Lei.
După cum se poate observa, impozitul crește enorm odată cu valoarea retragerii, dar după cum am menționat anterior, îți poți calcula biletele din agenții sau îți poți împărți retragerile online în așa fel încât să nu depășești impozitul de 1%.
Operatorii de pariuri pot taxa diferit metodele de plată pentru depuneri și retrageri, așa că îți recomandăm să citești secțiunea dedicată pe site sau să întrebi în agenții ce taxe se aplică metodei pe care o preferi.
Majoritatea metodelor de plată vor avea valori minime și maxime diferite pentru depuneri și retrageri, cât și timp de prelucrare diferit pentru tranzacții.
În concluzie, impozitul și orice alte taxe pentru pariuri se rețin automat la sursă, practic jucătorii nu au nimic de făcut, decât să se informeze ce taxe plătesc și cum să-și împartă câștigurile pentru retrageri cât mai profitabile.