Puţine lucruri vorbesc cu mai multă elocvenţă despre frumuseţea, tradiţiile şi viaţa unui loc aşa cum o face o casă veche aflată la răscruce de drumuri. Uitată de ani şi oameni, ea cere ajutor, ascunzând între zidurile sale istorii de mult uitate, paşii şi vorbele unor oamenii care au plecat dintre noi, dar care poate prin existenţa lor au schimbat lumea în care trăim.
Casa în care a copilărit părintele Teofil Părăian
Vorbim de o casă vernaculară tipică de sfârşit de secol XIX, început de secol XX din Topârcea. Arhitectural vorbind, casa este o combinaţie între locuinţa tradiţională târzie săsească şi cea românească. Nelocuitã de mai bine de 30 de ani, ea a intrat, aidoma altor gospodării din zonă, într-un proces accelerat de degradare. Dar această casă nu este una oarecare, este locul unde s-a născut şi a copilărit părintele Teofil Părăian, unul dintre cei mai importanţi monahi ortodocşi români, a cărui figură încă tutelează locul. În 2014, după o perioadă îndelungată de abandon, au avut aici loc primele lucrări de punere în siguranţă a locuinţei, prin asanarea casei şi repararea acoperişului, iar în iulie 2015, prima tabără de restaurare cu studenţi de la Facultatea de Arhitectură din Timişoara coordonată de prof. dr. arh. Teodor Octavian Gheorghiu şi asist. drd. arh. Dan Idiceanu. Aceştia şi-au propus realizarea releveului gospodăriei, primele intervenţii de urgenţă şi cartarea locuinţelor tradiţionale din sat, pentru o contextualizare a studiului. Tot în 2015, cu binecuvântarea urmaşilor părintelui Teofil Părăian, Asociaţia pentru Patrimoniu Activ - PACT, cu sediul în Timişoara s-a angajat să se ocupe de restaurarea gospodăriei, transformarea casei într-o casă memorială dedicată părintelui Teofil Părăian şi construirea unui centru de studii pe arhitectură tradiţională, istorie, etnografie-antropologie, meşteşuguri tradiţionale etc.
Tabără de restaurare a Casei cu har de la Topârcea
Anul acesta, la începutul lunii martie, un grup de studenţi de la Facultatea de Arhitectură din Timişoara, coordonaţi de dr. arh. Diana Belci şi asist. dr. arh. Gabriela Paşcu, a vizitat casa părintelui Teofil Părăian, întâlnindu-se şi cu primarul Ioan Balteş. Scopul vizitei lor a fost acela de a face o analiză detaliată a stării de degradare a casei şi de a căuta metode de intervenţie privind restaurarea acesteia. În urma acestei vizite, studenţii vor veni cu propuneri privind restaurarea şi amenajarea casei memoriale a părintelui şi a centrului de studii adiacent acesteia. Vizita studenţilor este premergătoare unei a doua tabere de restaurare care va avea loc în această vară la Topârcea, organizată de Asociaţia pentru Patrimoniu Activ - PACT, în colaborare cu Primăria Ocna Sibiului, Asociaţia Monumentum şi Asociaţia Peisagiştilor din România. Tabăra interdisciplinară va cuprinde pe lângă un atelier de restaurare în care studenţii şi voluntarii, alături de dascăli şi meşteri locali vor lucra la restaurarea casei, un atelier de peisaj, unul de studii istorico-urbanistice şi de arhitectură tradiţională şi un atelier de antropologie - etnografie. În cadrul acestei tabere se va studia nu numai forma cea mai potrivită de a restaura casa cu materiale şi tehnici tradiţionale, dar şi peisajul înconjurător, tipul de arhitectură şi grădină tradiţională din zonă, istoria locului, precum şi tradiţiile şi obiceiurile celor care locuiesc în zonă.
Casa cu Har de la Topârcea, locul în care s-a născut Teofil Părăian, nu va fi doar o casă memorială care să amintească de figura memorabilă a părintelui. Ea va fi un loc în care tinerii vor putea învăţa despre frumuseţea satului transilvănean, dar şi despre fragilitatea acestuia. Arhitectura tradiţională, obiceiurile şi tradiţiile de altă dată dispar cu o vitezã îngrijorătoare. Tocmai de aceea tabăra de restaurare de la Topârcea îşi propune să înveţe tinerii şi locuitorii despre valoarea patrimoniului construit rural şi formele de a împiedica dispariţia acestuia.
Dr. arh. Diana BELCI




Într-o lume în care confortul și calitatea aerului din locuință sunt esențiale, alegerea unui dezumidificator sau a unui purificator de...
Într-o lume în care confortul și calitatea aerului din locuință sunt esențiale, alegerea unui dezumidificator sau a unui purificator de...
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică:
Nr. crt.
Data întreruperii
Localitatea/Adresa
Intervalul orar
1
13.02.2025
ORLAT, str. Mica -partial,...
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică:
Nr. crt.
Data întreruperii
Localitatea/Adresa
Intervalul orar
1
13.02.2025
ORLAT, str. Mica -partial,...
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică:
Nr. crt.
Data întreruperii
Localitatea/Adresa
Intervalul orar
12.02.2025
CISNĂDIE, str. Izvorului - integral
09:00 –...
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică:
Nr. crt.
Data întreruperii
Localitatea/Adresa
Intervalul orar
12.02.2025
CISNĂDIE, str. Izvorului - integral
09:00 –...
Într-o piață a muncii tot mai competitivă, retenția angajaților a devenit o provocare esențială pentru numeroase organizații. Oferirea de beneficii...
Într-o piață a muncii tot mai competitivă, retenția angajaților a devenit o provocare esențială pentru numeroase organizații. Oferirea de beneficii...
Pentru a putea răspunde solicitărilor unui număr cât mai mare de cetățeni, conducerea Primăriei comunei Turnu Roșu a luat decizia...
Pentru a putea răspunde solicitărilor unui număr cât mai mare de cetățeni, conducerea Primăriei comunei Turnu Roșu a luat decizia...
Ansambluri de dansuri din mai multe județe ale țării, ce au totalizat câteva sute de copii, și-au dat întâlnire sâmbăta...
Ansambluri de dansuri din mai multe județe ale țării, ce au totalizat câteva sute de copii, și-au dat întâlnire sâmbăta...