Tribuna
PNL
Bun venit 2013!
Fred NUSS
1219 vizualizari
Bun venit 2013!

Iluminat feeric, Ringul cel mare al Sibiului avea să fie pregătit minuţios - şi de această dată - pentru întâlnirea de sfârşit de an a sibienilor. Liniştea firească a iernii din serile anterioare la asemenea ore târzii s-a preschimbat miraculos într-un firesc vacarm, secondat de ofertele muzicale cu mulţi decibeli, urmate - evident - de nelipsitele urale şi aplauze. După tradiţionalul cuvânt de salut adresat publicului prezent în număr mare, precum cuvenitele urări de bine, noroc şi sănătate ale primarului Klaus Iohannis, uralele pline de euforie momentană au însoţit drumul secundarelor până la apogeul cadranelor. Risipă de veselie, îmbrăţişări, explozie de dopuri, eliberate din gâtul sticlelor de şampanie, pocnituri voite (unele neavenite!), legănări în ritmul frenetic al muzicii rock, braţe ridicate spre cerul întunecat, urmate apoi, în final, de îmbrăţişări mai mult sau mai puţin intime. Jocul neastâmpărat al spoturilor de lumini multicolore învăluia întreaga masă mişcătoare, grupată în jurul scenei, precum o basma mătăsoasă în culori discrete, fluturată în adierea unui vânt domol. Apoi, drept corolar al nopţii, Revelionul îşi dezvălui întregul lui farmec prin fascinantele explozii stelare sclipitoare pe firmamentul cerului în beznă. Ovaţii şi expresive stări de admiraţie pentru spectacolul nocturn de excepţie din prima noapte a noului an.
O întrebare firească (rămasă, desigur, fără răspuns!) îi preocupa pe mulţi dintre cei prezenţi în Piaţa Mare: oare, la anul, în aceeaşi noapte şi la aceeaşi oră, fi-vom la fel de veseli, de entuziaşti, plini de speranţe, cu sufletul "în palmă" şi încrezători în tot ceea ce ne va oferi viitorul? Totuşi, să fim optimişti!





comentarii
1 comentarii

Imi place cum scrieti, domnule Nuss. Dar, si imaginile imi plac.Felicitari.
Ioan B.
03.01.2013 07:06
Din aceeasi categorie
Festivalul Gradinilor Sibiu

Comunicat de presa

Comunicat de presa

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica

ACCENT MEDIA