Tribuna
Mârşa
Bilanţul sărbătorilor de iarnă: categoria fapte nesăbuite
Bilanţul sărbătorilor de iarnă: categoria fapte nesăbuite

Încet, încet, sezonul sărbătorilor de iarnă se apropie de final, iar oamenii încep să-şi reia activităţile de zi cu zi. În general, calmul a fost caracteristica acestui sezon, chiar dacă, pe ici - pe colo, au existat şi unele evenimente negative, ce au reuşit să-şi pună amprenta pe această perioadă.
La Mârşa, bilanţul perioadei sărbătorilor de iarnă înseamnă, din păcate, şi consemnarea câtorva furturi sau distrugeri ale unor elemente aparţinând domeniului public, semn că unii oameni de o anumită factură şi cu preocupări din cele mai nesănătoase nu prea au avut liber în această perioadă.
Cu doar câteva zile după sărbătoarea Sfântului Nicolae, hoţii au furat  steluţa luminoasă amplasată pe primul stâlp de iluminat public de la intrarea în localitate, gândind, probabil, că aceasta poate avea o cu totul altă întrebuinţare decât cea de element decorativ luminos de sărbători.
La doar câteva zile şi la doar câţiva metri distanţă, a fost consemnată dispariţia, ca prin minune, a lanţului amplasat între stâlpii ce mărginesc drumul principal de intrare în Mârşa, smuls probabil pentru a fi valorificat de cei ce se ocupă cu colectarea fierului vechi.
Nici frumoşii brazi recent plantaţi în noul şi modernul parc din Mârşa n-au scăpat de furia şi prostia răufăcătorilor, şapte dintre exemplarele argintii fiind tăiate pentru a constitui binecunoscutul decor prezent în casele majorităţii românilor.
Tot înaintea sărbătorii de Crăciun, nişte inşi a căror minte a fost cu siguranţă bine aburită de alcool s-au gândit că unul dintre stâlpii cu indicator ce arăta oamenilor drumul spre staţia de cale ferată din Mârşa le cam stă în cale şi l-au îndoit, după care l-au scos din pământ (cu tot cu betonul de care era ancorat), aruncându-l apoi într-unul din şanţurile ce mărginesc DJ 105 G.
Cam acesta este, succint, bilanţul tâmpeniilor petrecute în perioada sărbătorilor la Mârşa.
Mai merită amintit faptul că toate faptele au fost atent "contabilizate şi monitorizate" de responsabili din cadrul Primăriei Avrig, iar organele legii au fost deja sesizate despre fiecare caz în parte, astfel că făptaşii vor fi, probabil, în curând depistaţi. (D.F.)



comentarii
2 comentarii

Animale...
www
07.01.2013 08:14
TARANUL E TOT TARAN
paul
07.01.2013 19:12
Din aceeasi categorie
SEVIS

Compa

Clinica Saneos

A.D.I. Eco Sibiu
VISA MEDICA
Licitatie publica

EVENIMENT TV

ACCENT MEDIA