Tribuna
Bia Art Textil Cisnădie – produse textile de înaltă calitate pentru HoReCa, segmentul rezidențial și pentru acasă
Bia Art Textil Cisnădie – produse textile de înaltă calitate  pentru HoReCa, segmentul rezidențial și pentru acasă

Bia Art Textil este un business local care s-a născut din pasiunea pentru frumos. Bia Art Textil înseamnă, de fapt, oamenii foarte înzestrați din spatele afacerii – Bianca și Adrian Daneș, dar și echipa din atelier. Bianca este cea care a avut ideea de a pune bazele acestei afaceri pentru a oferi celor interesați o alternativă net superioară la produsele textile de pe piața actuală.

Cu o vastă experiență în industria textilă, după o perioadă îndelungată în care au activat într-o firmă a unui renumit brand de îmbrăcăminte, Bianca și Adrian Daneș au luat decizia de a fructifica cunoștințele acumulate și au intrat pe piață cu produse textile de înaltă calitate, foarte utile pentru case și pentru domeniul HoReCa. Experiența de peste 20 de ani în domeniul textil, gama foarte variată de materiale de cea mai bună calitate și modul de lucru, care implică nu doar confecționarea produselor ci întregul proces: de la consultanță, măsurători, livrare până la montaj sunt atuurile care recomandă Bia Art Textil, ca pe un posibil partener de afaceri cu un grad foarte ridicat de încredere.

Bia Art Textil, încă de la înființare (2016), produce și vinde produse textile de înaltă calitate atât pentru domeniul HoReCa, cât și pentru segmentul rezidențial, oferind o gamă completă de textile pentru hoteluri, pensiuni, restaurante, pub-uri, SPA-uri, dar și pentru apartamente și case private sau în sistem Airbnb. Din gama Bia Art Textil fac parte produse variate: perdele, draperii, lenjerii de pat, perne, pilote, prosoape de baie, fețe de masă, naproane, etc., dar și produse artizanale precum pernele decorative, săculeți cu lavandă, table-made-uri și altele.

Pentru a oferi un standard înalt de calitate, colaboratorii și furnizorii de materiale au fost atent aleși din rândul celor mai apreciați de pe piață. Țesăturile pentru domeniul HoReCa sunt importate din Lituania, bumbacul 100% pentru prosoape, halate etc. din Ighiș, de la ȚESĂTURI TRANSILVĂNENE și, bineînțeles, de la MENDOLA FABRICS din Cluj, furnizorul lor de țesături pentru perdele și draperii. Iar pentru broderii, Bia Art Textil colaborează cu o firmă din Cisnădie.

„Cea mai mare satisfacție a noastră este atunci când rezultatul final corespunde întru totul așteptărilor clienților noștri sau chiar le depășesc. Pentru că și în acest business există și provocări, cea mai mare provocare a noastră fiind păstrarea unui standard înalt de calitate la prețuri competitive”, ne-a spus Bianca Daneș.

Bianca și Adrian Daneș se pot mândri cu proiecte frumoase, în care au pus mult suflet împreună cu angajații de la atelierul din Cisnădie. Pentru Bia Art Textil fiecare proiect este foarte important, ca de altfel și valoarea fiecărui produs ce iese din atelier. Printre clienții din portofoliul Bia Art Textil se numără: Noblesse Boutique Hotel, Veseud 11, Complexul Albota, Fântânița Haiducului, Continental Forum, Ramada, Ansamblul Agora, Apfelhaus Cisnădioara, Natura Family, Teatro, Han Veștem, Hermania, Binderbubi și, bineînțeles, aparthoteluri din zone centrale și multe proiecte rezidențiale.

Poate că unii au avut ocazia să o cunoască pe Bianca Daneș și produsele Bia Art Textil în anii trecuți, în cadrul câtorva târguri la care au participat: Creative Buzz, târgul de mobilă de la Redal Expo și, săptamânal, la târgul de la Cisnădioara. „În cadrul acestor târguri am reușit să cunoaștem persoane pentru care, ulterior, am și lucrat cu multă dăruire. Ne dorim să invităm în atelier cât mai multă lume pentru a ne vedea în mediul nostru de lucru și, bineînțeles, pentru a vedea și atinge texturi și tipuri de țesături precum: IN, BBC, LÂNĂ,CÂNEPĂ din care ulterior să le confecționam de la lenjerie de pat, perdele, draperii până la șervete de bucătărie, perne cu lână și lavandă, fețe de masă, șorțuri, halate de baie sau de ce nu, suntem deschiși și pentru alte produse noi”, a mai adăugat Bianca Daneș.

Bia Art Textil își dorește să păstreze un standard înalt de calitate și să ofere o gamă cât mai largă de servicii clienților. În același timp, odată cu apropierea sărbătorilor de iarnă, își doresc să vă surprindă cu proiecte noi și oferte interesante pentru a contribui, în cât mai mare măsură, alături de d-voastră la crearea atmosferei magice a Crăciunului. Cu multă răbdare și pasiune, Bia Art Textil încearcă să îi facă pe cei ce trec pragul atelierului să înțeleagă avantajele și farmecul texturilor naturale.

Cei care doresc să afle mai multe detalii despre produsele și proiectele din portofoliul Bia Art Textil pot intra pe pagina de Facebook a atelierului https://www.facebook.com/Bia-Art-Textil-Cisnadie, pe site-ul https://www.biaart.ro/, pe Instagram sau sunt așteptați la atelierul din Cisnădie, de pe strada Teilor, nr.7. Pentru comenzi, programări vizite și alte detalii puteți suna și la numărul de telefon 0746 046 420.

Foto: Răzvan NEGRU

 






comentarii
1 comentarii

Si eu vreau!
25.11.2020 15:50
Din aceeasi categorie
Palatul Brukenthal Avrig

Electrica Furnizare

sevis

Q-House

publicare anunturi

COMUNICAT DE PRESA

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia