(continuare din nr. trecut)
Străzi, alei....

Strada Nicolae Iorga. Pe unele intrări în scările blocurilor, încă se mai poate citi „Kolarov”, numele vechi, de dinainte de 1989. Nimic spectaculos aici. O şcoală, o secţie de poliţie (Nr.1) într-o fostă centrală termică, o grădiniţă printre blocuri, supraetajată urât cu BCA, că e ieftin şi netencuită, ca să poţi admira rapiditatea cu care           s-a ridicat etajul. Zona e relativ reabilitată, acum câţiva ani arătând ca după război. Asfaltul a luat locul noroaielor de altădată şi aşteaptă tremurând de nerăbdare ziua când cei de la gaze vor intra cu pickamerul. Undeva, resturile unui parc: balansoare, chestii de căţărat, schelete de leagăne. Bene de gunoi, cu sau fără câini. Blocuri standard, cu patru etaje, cu mansardă, ca de obicei, hidoasă, sau nu, izolate complet, multicolor sau pe bucăţi. Balcoane în general acoperite, pentru că între a sta şi admira peisajul şi a respira aerul dimineţii şi a transforma spaţiul într-un amestec de şopru, cămară şi debara, catăţeanul de la bloc a ales cea de-a doua variantă. Ce e bine, totuşi, e că, deşi neîngrijite, spaţii verzi există. Mulţumitor, mai ales pentru când va fi caniculă. Asta dacă nu vreun gospodar cu veleităţi de mare administrator nu  va da iama prin copaci, „că fac umbră la geam”.

Strada Oştirii. Nu avem cunoştinţă să fi fost vreo oştire anume pe aici, poate doar cea română sau germană în primul război mondial. Oricum, în spatele şcolii a fost găsit un proiectil neexplodat de tun, deci ceva a fost. Blocuri de zece etaje vecine cu blocuri de patru etaje şi singura stradă a mini-cartierului de case „Lupi”, fost cătun, zice-se, de păstori. Aici era, pe vremuri, cea mai monstruoasă centrală termică din Sibiu, faimoasa CT-9, de care mulţi ne amintim scrâşnind din dinţi: căldură pe sponci, apă călduţă şi doar până la ora 22, taxe cât un salariu, petiţii nere­zolvate şi tratate cu flit de şefimea de la Energie Ter­mică. Acum e un „rezidenţial” cu magazin alimentar la parter. Mai bine aşa. 

Calea Cisnădiei. Drumul „vechi” care ducea spre oraşul vecin. Porneşte dinspre Piaţa Aurel Vlaicu, o parte case, alta blocuri. De remarcat aici vechile locuinţe ale militarilor sovietici, primele clădiri din zonă. Acum, strada e în „reabilitare”, adică întoarsă pe dos. Dar avem pen­siuni („Emigrantul”, de exemplu) şi un club vecin cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate („Re­sident Society”). În rest, îţi cam rupi picioarele pe aici. Poate vom mai face o vizită când se va intra în normal şi chiar vor exista trotuare practicabile pe partea cu blocuri.

Strada Rahova. Am „porni-t-o” data trecută. Acum con­tinuăm, trecem de giratoriul de la Hidro­elec­trica, şi ne amintim că, nu de mult, această stradă cu nume eroic (1977, Războiul de Indepen­denţă) era un fel de şosea de centură. De atunci au rămas nişte case fisurate şi semafo­rul de la piaţa agroalimentară cu acelaşi nume „Rahova”, unde culoarea roşie la pietoni durează ca aroma la guma aia de mestecat: mult mai mult. Îi pasă cuiva? Nu, că reglorii semafoarelor or fi prin Spania la căpşuni ori ajutoare de bucătari în Creta. A, da, Piaţa Rahova. Unii zic că e mai scumpă decât Cibinul, dar pun pariu că e părerea pensionarilor care se dau moca pe autobuz, că aşa, tu, plătitor, nu ieşi în câştig: dacă aici e mai scump cu un leu, autobuzul e 1,50 lei dusul, 1,50 întorsul şi ieşi de fapt în pagubă cu 2 lei. Dar!  Piaţa Rahova e un beneficiu pentru locuitorii din zonă. Chioşcuri, magazine de pâine adevărată, nu făcături umflate cu pompa, hală de carne şi brânzeturi, carmangerii,  magazin natu­rist, automat de cafea la 1 leu, apă de băut la ţâşnitoare, florărie, „Ultimul Leu” care ghiciţi ce e...  Iar vara ai cam tot ce vrei, de la ceapă verde şi praz la roşii şi fructe de pădure. Deasupra halei de carne şi brânzeturi  e un fost complex comercial, din care mai ţin minte doar „alimentara”. A devenit magazin de mobilă, acum e sediu de bancă, ma­gazin chinezesc, magazin englezesc, spălătorie-cură­ţătorie la subsol. Tot în piaţă, undeva mai incolo, dincolo de unde se vând lubeniţe toamna şi brazi iarna, era un băruleţ mic, acum devenit spălătorie auto. 
Şi dacă am făcut piaţa, să purcedem mai departe, că Rahova e lungă. Pe stânga e Lupii, cu barul „La Lupi” (evident!), unul din cele mai vechi. Tot pe aici era cofetăria Silvana, care nu mai este, plus ceva magazine şi un oficiu poştal spre strada Plugarilor (nume nepotrivit, nu cred că a fost vreun plugar pe acolo). Aici e o terasă-club (Kubata)  şi un hotel, cu faţada (mult prea) la şosea, „Class Hermannstadt”, unde, fără a intenţiona a face reclamă, servirea e cât se poate de OK. De aici Rahovei devine stradă de case. Case cu câini în curte care te latră prin găurile din gard. Trotuarul e aproape inexistent, ca pieton trebuind să faci un fel echili­bris­tică de unul singur pe o „bandă”. Pe cealaltă, nu e nevoie să te chinui, trotuarul lipseşte aproape cu desăvâr­şire. De remarcat aici o casă de rugăciune, o cârciumioară mică unde toată lumea se cu­noaşte cu toată lumea, un magazin de haine şi încălţă­minte din piele, altul de arbori ornamentali şi flori, o pen­siune „Turist”, un loc de joacă pentru copii mascat de chioş­curi şi o spălătorie de maşini. Aici e deja frontiera cu Hipo­dromul IV: o staţie de autobuz, de taxiuri şi loc de întâlnire pentru câinii vagabonzi.

Aleea Fraţii Buzeşti. „Trei în unu”: Stroe, Radu şi Preda, boieri valahi, fraţi de cruce cu voievodul - am citit pe net asta - şi căpitani în oastea lui Mihai Viteazul. Nu înţeleg de ce îi spune alee când de fapt e o stradă. Aici e singura construcţie neterminată din cartier, din spatele CJAS, fost adăpost pentru „homeless-i”. Blocuri-blocuri, spaţii de parcare, noroi şi copaci, magazine alimentare, con­tainere de gunoi. O parcare spaţioasă înspre Cisnădiei (aici parcă a fost tămbălăul cu „vrem parcare, nu biserică”), carosabil şi trotuar înghesuit din cauza maşinilor parcate. Magazine alimentare mai noi sau mai vechi, unul dintre ele faimosul „ABC”. Numai de nu ar tăia copacii să extindă parcările.
Alte alei de pe aici: Taberei (a cui tabără?), în formă de „L”, dă din Oştirii în Rahova; Aleea Streiu (o localitate din Hunedoara sau un afluent al râului Putna), care e mai mult în Hipodrom IV; Aleea Şteaza (o instalaţie tradiţională de spălat rufe sau râul care traversează Răşinarii dinspre Curmătură), un „ceva” care nu are nimci din Sibiul cunoscut: o alee printre blocuri cu patru etaje, o grădiniţă, un loc de joacă, o mulţime de câini ai nimănui, care la un moment dat mi-au întrerupt plimbarea când au început să se bată între ei pentru „cine e mai şmecher în teritoriu”. Aleea Seviş (r]ul de dincolo de Troiţa lui Mihai, loc de plajă pentru multă lume), care e linie de frontieră a Sibiului, dincolo fiind doar câmp, două blocuri noi şi stinghere şi Interex-ul, fost Univers'all.