Tribuna
Avrig. Interes scăzut pentru dezbaterea publică a bugetului local din acest an
Dan FRÂNCU
1221 vizualizari
Avrig. Interes scăzut pentru dezbaterea publică a bugetului local din acest an
Aproximativ 20 de persoane au participat, miercuri după amiază, la dezbaterea publică a bugetului local al Avrigului pentru anul 2020, găzduită de Sala "Pavilion” a Casei de Cultură din oraş.
Numărul participanţilor a fost mult mai mic decât s-au aşteptat organizatorii întâlnirii, mai ales că reacţiile avrigenilor, după ce a fost făcut public anunţul referitor la desfăşurarea acestei acţiuni, a fost destul de prompt, iar cel puţin în mediul online, părerile şi ideile referitoare la acest subiect nu au fost deloc puţine. Din păcate, s-a dovedit, din nou, că puţini sunt cei ce îşi asumă corect şi normal părerile şi ideile, cele mai multe dintre “iniţiative” rămânând doar păreri expuse în mediul online, din faţa unei tastaturi şi a unui ecran de calculator… Dar, nu e nimic nou şi nu sunt avrigenii diferiţi în comparaţie cu alţi români, situaţia aceasta fiind generală. Poate, dacă lucrurile ar sta altfel din acest punct de vedere, am asista la o schimbare reală şi benefică a viziunii reprezentanţilor autorităţilor locale, ceea ce ar conduce la o şi mai bună convingere asupra faptului că, atunci când este vorba despre dezvoltarea unei localităţi, părerea şi dorinţa cetăţenilor acestei loocalităţi contează în cea mai mare măsură. Primăria oraşului Avrig a fost reprezentată la dezbaterea publică a bugetului local pe anul 2020 de primarul Adrian Dumitru David, directorul economic al instituţiei, Ioana Mărginean şi secretarul general al oraşului, Mircea Grancea. Mai bine de două ore, reprezentanţii conducerii administrative a oraşului au prezentat proiectul bugetului local de venituri şi cheltuieli pentru acest an, fiind oferite detalii de specialitate pentru fiecare secţiune şi capitol bugetar. Cum era şi normal, o atenţie deosebită a fost acordată listei de investiţii programate pentru acest an şi stadiului de implementare a proiectelor finanţate din surse extrabugetare, pe care oraşul le are în implementare. În ceea ce priveşte investiţiile programate în acest an, cu finanţare de la bugetul local, o parte a celor prezenţi a opinat că “lista de priorităţi” realizată de conducerea oraşului este nemulţumitoare şi a făcut anumite propuneri pentru unele schimbări. Primarul a explicat celor prezenţi mecanismul aplicat pentru alegerea viitoarelor investiţii şi a menţionat care sunt modificările şi completările ce vor fi efectuate până când documentul va fi propus spre aprobare Consiliului Local Avrig. De asemenea, edilul şef avrigean a ţinut să precizeze că înţelege nevoile şi solicitările oamenilor, dar consideră că răbdarea trebuie să fie un atribut de care oamenii trebuie să ţină seama neapărat. “An de an, am realizat investiţii noi, în diverse domenii. Se vede cu ochiul liber că lucrurile se mişcă într-o direcţie bună, că ne îndreptăm spre modernitate şi civilizaţie. Şi pentru acest an avem multe şi importante investiţii de făcut, în mod deosebit la infrastructura rutieră. Din păcate, nu putem asfalta tot oraşul într-un an! Dar, pas cu pas, cu răbdare şi înţelegere, situaţia se schimbă”, a spus primarul Adrian Dumitru David. Unii dintre participanţii la întâlnire s-au folosit de acest prilej pentru a adresa conducerii oraşului diverse întrebări referitoare la anumite situaţii şi probleme locale, acest lucruu fiind acceptat de organizatori, astfel că nu de puţine ori, întrebările şi răspunsurile nu au avut legătură cu bugetul local. Printre participanţii la dezbatere s-au aflat şi câţiva membri ai Consiliului Local Avrig şi angajaţi ai Primăriei Avrig. Forma finală a bugetului local pentru anul 2020 al oraşului Avrig va fi aprobată de Consiliul Local Avrig, în cadrul şedinţei ordinare din această lună.




comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
adi eco

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
Licitatie publica

ACCENT MEDIA