Continental
Tribuna
Avrig. Dezbatere publică pentru bugetul local din acest an
Dan FRÂNCU
637 vizualizari

În conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, pentru a da posibilitatea oricărei persoane interesate să-şi poată exprima opiniile şi propunerile în ceea ce priveşte cheltuirea banului public în acest an, conducerea administraţiei locale avrigene a demarat procedura de dezbatere publică a bugetului local.
Astfel, cei interesaţi pot afla care sunt previziunile conducerii Primăriei oraşului Avrig referitoare la veniturile şi cheltuielile din acest an ale unităţii administrativ – teritoriale accesând pagina de internet a instituţiei (www.primaria-avrig.ro). La aceeaşi sursă, cetăţenii pot studia întreg proiectul de buget local pentru anul 2020, lista de investiţii prognozate, lista cu proiectele de investiţii finanţate din surse externe nerambursabile, precum şi raportul de specialitate privind bugetul local.
De asemenea, procedura de dezbatere publică a bugetului cuprinde şi întâlnirea programată pentru data de 12 februarie, începând cu ora 16, la Sala “Pavilion” a Casei de Cultură a oraşului Avrig, în cadrul căreia specialiştii din cadrul Primăriei Avrig şi conducerea instituţiei vor prezenta toate detaliile bugetului local pentru acest an calendaristic şi vor răspunde la întrebările legate de acest subiect, adresate de participanţi.
Proiectul de hotărâre pentru aprobarea bugetului local pe anul 2020 va fi dezbătut şi adoptat în formă finală în cadrul viitoarei şedinţe ordinare a Consiliului Local al oraşului Avrig.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Muzeul Brukenthal

Publica anunturi

Vacanta Eurotrip
info
Apa Canal
Licitatie publica

accentmedia